Recunoașterea și executarea hotărârilor judiciare străine în materie penală

Diversificarea relaţiilor juridice dintre diferite persoane fizice sau juridice care provin din jurisdicţii diferite ridică noi provocări în materie, unul dintre cele mai serioase obstacole în procedura de executare a hotărârilor find existenţa barierelor naţionale, respective ale sistemelor de drept diferite, aspecte de natură să împiedice atingerea scopului pentru care respectivele hotărâri fuseseră pronunţate. Ca regulă generală, suveranitatea fiecărui stat independent face ca o hotărâre judecătorească să-şi producă efectele, numai pe teritoriul statului în jurisdicţia căruia hotărârea a fost pronunţată.

Aplicarea principiului teritorialitatii legii procesual penale nu poate fi limitata decat in mod exceptional si in masura in care derogarea este justificata in mod obiectiv.

In conformitate cu principiul ,,pacta sunt servanda” tratatele in vigoare , adica cele neafectate de o cauza de nulitate ori cele care nu si-au incetat aplicarea, trebuie aplicate cu buna-credinta.

Trecerea la executarea tratatelor presupune ca acestea sa dobandeasca forta juridica si in planul dreptului intern si, in concluzie organul statului sa ia masurile necesare in acest scop sau in cazul instantelor judecatoresti sa le poata aplica in cauzele pe care le solutioneaza.

Dreptul intern se subsumeaza ordinii juridice nationale ale caror subiecte sunt subordinate puterii de stat , in tripla functie a acesteia: legislativa, executiva si judiciara. Spre deosebire de aceasta, dreptul international public este un drept de coordonare intre state suverane si, , sub acest aspect, el nu cunoaste nici legislatorul, nici judecatorul, nici sanctiunea , ci doar consimtamantul suveran al statelor vizate care accepta respectarea unor obligatii internationale in virtutea propriei lor puteri de decizie.

Tratatul are forta juridica obliogatorie numai in raport cu statele care sunt parti si, in consecinta , regulile din acestea se impun organelor statale respective, dar nu in virtutea dreptului international , ci in temeiul dreptului intern respective ( organul executive ia masuri juridice pentru a fi asigurata aplicarea lui, organul legislative edicteaza legislatia respectiva, organul jurisdictional il aplica sau verifica aplicarea lui ca atare).

Pentru a evita acest impediment fiecare stat încheie o serie de acorduri bi- sau multilaterale cu alte state, în vederea creării unor relaţii de reciprocitate .

Fiecare stat aplica legea straina intr-o anumita masura, existand insa deosebiri intre sistemele de drept in ceea ce priveste masura aplicarii ei, unele aplicand legea straina intr-o masura mai mare, altele intr-o masura mai mica.

Recunoaşterea reciprocă se poate dezvolta doar dacă există un nivel sporit de încredere reciprocă între state. Această încredere se bazează pe respectul comun al drepturilor omului şi al principiilor fundamentale astfel cum au fost promovate de-a lungul timpului.