Recunoașterea și executarea sentințelor arbitrale străine în dreptul românesc

Cap. I Precizări prealabile

Convenţia de la New York din 1958 se referă numai la caracterul străin al sentinţei arbitrale, fără a da o definiţie. Prevederile parag. 1 al art. I stabilesc două criterii, unul principal, şi altul subsidiar. Nefiind cerute cumulativ, existenţa uneia dintre ele asigură caracterul străin al hotărârii arbitrale.

Primul criteriu este obiectiv şi de ordin geografic. Sentinţele arbitrale sunt străine când au fost date pe teritoriul unui alt stat decât acela unde se cere recunoaşterea şi executarea lor.

Al doilea criteriu este subiectiv. În mod corespunzător, se apreciază ca fiind străine sentinţele arbitrale care nu sunt considerate ca naţionale în statul unde este cerută recunoaşterea şi executarea acestora.

În conformitate cu art. 370 C. proc. civ. român, prin hotărâre arbitrală străină se înţelege o hotărâre dată pe teritoriul unui stat străin sau care nu este considerată ca o hotărâre naţională în România. De altfel, acest text se integrează în dispoziţiile generale ale Legii nr. 105/1992. Termenul de hotărâre străinî, potrivit art. 165, are un larg înţeles, referindu-se la actele jurisdicţionale ale instanţelor judecătoreşti, notariatelor sua oricăror alte autorităţi competente dintr-un alt stat.

În reglementările Convenţiei de la New York, preluate şi de legislaţia noastră, sediul arbitrajului criteriul principal care permite determinarea caracteruli naţional sau străin al hotărârii arbitrale. Totuşi, în măsura în care hotărârea pronunţată în statul solicitant conţine elemente de extraneitate relevante, va fi considerată ca străină.

Cap. II Efectele hotărârilor arbitrale străine

Hotărârea arbitrală reflectă rezultatul întregii activităţi desfăşurate de către tribunal şi de către părţi, din momentul încheierii convenţiei de arbitraj şi până la ultmul act de procedură care constă în adoptarea hotărârii.

Atunci când tribunalul arbitral sau, după caz, arbitrul unic, consideră că toate elementele cauzei în litigiu au fost clarificate, declară închisă dezbaterea litigiului şi au loc deliberările, iar apoi se pronunţă hotărârea.

Hotărârea se adoptă în cazul în care tribunalul soluţionează litigiul în fond, admiţând integral sau în parte acţiunea sau cererea reconvenţională.

Hotărârea se adoptă, de asemenea, în cazul în care reclamantul renunţă la pretenţiile sale. În această situaţie, desistarea sa are ca obiect dreptul material valorificat prin acţiune. La cererea părţilor, tribunalul arbitral pronunţă o hotărâre prin care constată voinţa părţilor. Hotârârea are ca obiect într-o asemenea situaţie înţelegerea survenită între părţi privind stingerea litigiului respectiv.

Tribunalul soluţionează litigiul în baza contractului principal şi al normelor de drept aplicabile, ţinând seama şi de uzanţele comerciale. Hotărârea este rezultatul unei deliberări în şedinţă secretă, cu participarea tuturor arbitrilor în persoană, consemnându-se în hotărâre această participare. Aceasta este redactată imediat după deliberare şi stabilirea soluţiei în litigiul supuse arbitrajului.

În împrejurarea că hotărârea a omis să se refere asupra unui capăt de cerere, oricare dintre părţi este în drept să ceară completarea ei, în termen de 20 de zile de la primirea hotărârii. Sentinţa de completare este dată cu citarea părţilor. Ea face parte integrantă din hotărârea arbitrală, pronunţându-se de către acelaşi tribunal arbitral.

În cazul în care în hotărârea arbitrală se constată greşeli materiale sau alte greşeli evidente care nu schimbă fondul hotărârii ori dacă sunt greşeli de calcul, acestea pot fi rectificate printr-o încheiere de îndreptare.

Reglementările arbitrale în materia arbitrajului comercial internaţional se ocupă şi de efectele hotărârilor arbitrale străine. Potrivit art. III al Convenţiei de la New York din 1958, fiecare dintre statele contractante va recunoaşte autoritatea unei sentinţe arbitrale şi va acorda executarea acestei sentinţe conform regulilor de procedură în vigoare pe teritoriul unde sentinţa este invocată în condiţiile stabilite de reglementarea uniformă. Pentru recunoaşterea sau executarea sentinţelor arbitrale cărora li se aplică dispoziţiile Convenţiei nu vor fi impuse condiţii mult mai riguroase, nici cheltuieli mult mai ridicate decât acelea care sunt impuse pentru recunoaşterea sau executarea sentinţelor arbitrale naţionale.

În dreptul nostru, efectele hotărârilor arbitrale străine sunt prevăzute de art. 370 (1)-370 (2) C. proc. civ. Prin coroborarea cu dispoziţiile Legii nr. 105/1992, efectele lor sunt identice cu cele ale hotărârilor judecătoreşti străine.

În sistemul nostru de drept hotărârea arbitrală produce următăarele efecte: dezînvesteşte tribunalul arbitral, se bucură de autoritate de lucru judecat, are forţă probantă şi constituie titlu executor.