Reflectarea principiilor democratice în constituțiile României

Statutul dezvoltator al Conventiei de la Paris

Evenimentele care au dus la Unirea Principatelor Române au marcat înca o etapa în procesul formarii institutiilor moderne ale României. Din acest punct de vedere, trebuie mentionat Statutul dezvoltator al Conventiei de la Paris (1864), proclamat de Alexandru Ioan Cuza, care cuprinde importante dezvoltari constitutionale. Prin urmare, trebuie retinute consfintirea ideii de bicameralism - prin crearea Corpului ponderator, care alaturi de Adunarea electiva trebuia sa constituie puterea legiuitoare - si ideea ca ocuparea unor dregatorii sau functii administrative este incompatibila cu mandatul de deputat, cei care dobândeau asemenea functii nemaiputând face parte din adunarile elective.

Statutul lui Cuza este considerat de multi autori prima Constitutie a României, desi înca din preambulul acestuia se sublinia continuitatea si legitimitatea Conventiei de la Paris, care "este si ramâne legea fundamentala a României".

Perioada ascensiunii politice si constitutionale a României nu se încheie o data cu abdicarea, în februarie 1866, a domnitorului Al. Ioan Cuza; dimpotriva, ea dobândeste noi dimensiuni, prin adoptarea si intrarea în vigoare la 1 iulie 1866 a noii Constitutii.

Constitutia din 1866

Constitutia din 1866 este inspirata din Constitutia belgiana din 1831, considerata la timpul respectiv cea mai liberala din Europa. Ea consfinteste o serie de idei importante, printre care: principiul suveranitatii nationale, principiul guvernamântului reprezentativ, separatia puterilor, monarhia ereditara, responsabilitatea ministeriala, recunoasterea drepturilor omului si cetateanului.

Constitutia din 1866 a consacrat pentru prima data în istoria vietii noastre statale caracterul indivizibil al statului român, care de la acea data va purta numele oficial de România, aceasta în conditiile în care tara noastra se gasea înca sub suzeranitatea Imperiului Otoman. Prin acest act fundamental, România realizeaza o adevarata deschidere, fiind primul stat constitutional al Europei de sud-est.

Constitutia din 29 martie 1923

Dând expresie noilor realitati, întregirii tarii dupa Marea Unire din 1918, a fost adoptata în tara noastra Constitutia din 29 martie 1923, document ce a reprezentat un instrument juridic mult mai elaborat decât Constitutia din 1866 si care a fost orientata nemijlocit spre cerintele dezvoltarii societatii într-un stat de drept. Constitutia din 1923 a fost înlocuita formal la 20 februarie 1938, când a fost proclamata o noua constitutie, de tip corporatist, elaborata la initiativa regelui Carol al II-lea.

Constitutia din 1938

Constitutia din 1938 încerca sa limiteze individualismul si sa dea întâietate socialului, voind sa transforme statul individualist în stat comunitar corporatist. În acelasi timp, ea admitea proprietatea si capitalul ca drepturi inviolabile, îndepartându-se de la principiile Constitutiei din 1923, care recunostea proprietatea ca functie sociala si revenind astfel la principiile Constitutiei din 1866. Constitutia de la 1938 concentreaza puterile politice în mâna regelui, care dobândeste prerogative deosebit de mari. Aceasta Constitutie a fost suspendata în vara anului 1940, ca urmare a evenimentelor care au dus la abdicarea regelui Carol al II-lea.

Actul istoric de la 23 august 1944

Actul istoric de la 23 august 1944, prin care se înlatura regimul de dictatura a maresalului Ion Antonescu, deschidea posibilitatea renasterii vietii constitutionale a României. Dar împrejurarile delicate externe si interne în care se afla tara, cauzate de presiunile sovieto-comuniste, vor conduce la lichidarea sistemului constitutional traditional românesc.

În perioada totalitarismului, în România au fost elaborate trei constitutii (în 1948, 1952 si 1965), cea din 1965 ramânând în vigoare un sfert de veac, pâna la evenimentele din 1989.

Constitutia din 13 aprilie 1948

Constitutia in 13 aprilie 1948 reprezinta produsul tipic al aplicarii în viata politica româneasca a doctrinei si ideologiei comuniste, dupa modelul sovietic. Pentru prima data în istoria vietii politice si parlamentare din România, prin actul constitutional din 1948 este înlaturat principiul separatiei puterilor în stat, organ suprem al puterii de stat devenind Marea Adunare Nationala, fata de care raspundeau toate celelalte organe ale statului. Constitutia din 1948 a marcat trecerea spre un regim guvernamental întemeiat pe monopartidism si autoritarism statal, precum si spre o economie centralizata si dirijata politic.

Constitutia din 1952

Constitutia din 1952 definea mult mai precis baza politica a statului "democrat-popular", fundamentata pe dictatura proletariatului, stipulând expres caror clase sociale le apartine puterea de stat si indicând modalitatea de exercitare a acestei puteri prin "realizarea aliantei dintre clasa muncitoare si taranimea muncitoare, în care rolul conducator îl detine clasa muncitoare". Forma politica prin care se exercita aceasta putere era reprezentata de organele statului, sistem ce avea o constructie piramidala, ierarhizata si centralizata, în vârful acesteia situându-se Marea Adunare Nationala, ca organ suprem al puterii de stat.

Constitutia din 1965

Spre deosebire de constitutiile socialiste anterioare, Constitutia din 1965 consacra si fundamenteaza cel mai pregnant monopolul politic al unei unice formatiuni politice, reprezentata de partidul comunist. Nerecunoscând principiul separatiei puterilor în stat, actul fundamental din 1965 nu a reusit sa încorporeze nici una dintre traditiile constitutionale românesti în materie de legislatie si de aplicare a acesteia în functie de organele si institutiile îndrituite sa o faca. Activitatea de elaborare a legilor va fi preluata de catre Consiliul de Stat, "organ suprem al puterii de stat, cu activitate permanenta". Modificarea cea mai spectaculoasa a Constitutiei din 1965 se produce în martie 1974, când se introduce functia de presedinte al republicii, care cumuleaza o multitudine de atributii transferate de la forul legislativ suprem si de la cel administrative central.

Constitutia din 1991

Constitutia din 1991 reprezinta cadrul legislativ fundamental pentru organizarea si functionarea statului si societatii românesti pe baze democratice. Ea consacra reinstaurarea democratiei constitutionale în România, creând premisele pentru afirmarea unui regim politic pluralist.