Regimul de Drept al Oficiilor Consulare

Regimul de drept al oficiilor consulare

§ 1. Statutul juridic al postului consular

Activitatea consulară este una din cele mai străvechi ramuri ale relaţiilor internaţionale [22, p. 7-8]. La baza apariţiei serviciului consular stau formele existenţei paşnice şi comunicării popoarelor Greciei Antice în perioada apariţiei primelor formaţiuni statale (sec. al VIII-lea î.Hr.) a aşa numitelor oraşe - polise.

Dezvoltarea vertiginoasă a comerţului şi navigaţiei maritime , au favorizat apariţia unei astfel de forme de interacţiune între ele ca «proxenia», care în doctrină a primit confirmarea sa ca instituţia de Protejat [14, p. 123]. Esenţa acestei instituţii constă în asumarea de către o persoană a unor obligaţii de intermediere şi apărare atât a intereselor persoanelor particulare cât şi a reprezentanţelor diplomatice ale altor oraşe, referitor la organele reprezentative ale polisului său. Aceste persoane erau alese dintre cele mai onorabile persoane şi care se bucurau de autoritate ale oraşului - proxenul [115, p. 29]. În perioada înfloririi sale, către sec.al-V-lea î.Hr., protejatul proxenilor se forma printr-un contract, iar proxenii erau numiţi de acum numai în baza unei hotărâri oficiale a sfatului şi Adunării populare a polisului, interesele cărora el trebuia să le reprezinte [12, p. 34-35].

În Roma ca şi în Grecia Antică, exista instituţia protejării străinilor - «patronatul» [184, p. 9]. Patronii care apărau drepturile şi libertatea personală a străinilor, conform analogiei cu proxenii, se alegeau după propriul consimţământ al străinilor, însă, mai târziu, aproximativ din sec. al III- lea î.Hr., ei au început să fie numiţi de senat din rândul familiilor patricienilor din Roma.

În acelaşi timp, în paralel cu patronatul, a mai apărut încă o formă de intermediere, institutul aşa numiţilor pretori, chemaţi să formeze judecata şi să rezolve litigiile apărute între străini. Pretorii, ca şi patronii, erau numiţi de către organele supreme din rândul tagmei aristocratice şi politice.

Istoria dezvoltării relaţiilor internaţionale confirmă că instituţia de protejare a străinilor, proxenia în Grecia Antică, respectiv patronatul în Roma Antică, a stat la baza apariţiei nu numai a serviciului consular, ci şi a serviciului diplomatic şi a dreptului internaţional, care din cele mai străvechi timpuri se dezvoltau împreună, ca părţi componente ale raporturilor internaţionale.

Aurel Bonciog este de părere că „apariţia consulatelor este legată de evoluţia drepturilor conferite străinilor stabiliţi într-un stat” [22, p. 19].

Ion M. Anghel consideră că „crearea consulatelor a fost determinată de necesitatea de a organiza şi dezvolta relaţiile economice, în special cele comerciale între state, dar a rezultat şi din cerinţa de a se asigura ocrotirea persoanelor fizice şi juridice ale unui stat, care se aflau sau desfăşurau activitatea pe teritoriul altui stat” [7, p. 329].