Regimul Juridic al Domeniului Public și Privat

Regimul juridic defineşte un ansamblu de reguli de formă şi fond care sunt aplicabile unei materii determinate.

Dreptul de proprietate publică asupra bunurilor domeniului public prezintă o seamă de caractere juridice, faţă de dreptul de proprietate privată.

Astfel, art. 136, alin. (4) din Constituţie prevede: “Bunurile proprietate publică sunt inalienabile”.

Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, în art. 11, alin. (1) arată şi mai clar caracterele jurdice ale domeniului public “bunurile care fac parte din domeniul public sunt inalienabile, imprescriptibile şi insesizabile”.

Prin caracterul inalienabil al dreptului de proprietate publică se înţelege că bunurile care fac obiectul său sunt scoase din circuitul civil, deci nu pot fi înstrăinate în mod voluntar prin acte juridice, şi nu pot forma obiectul exproprierii.

De asemenea, bunurile proprietate publică nu pot garanta obligaţii, nefiind obiect al gajului sau ipotecii.

Încheierea de acte juridice cu încălcarea principiului inalienabilităţii atrage nulitatea absolută a acestora.

Dreptul de proprietate publică este imprescriptibil. Sub aspect extinctiv, imprescriptibilitatea constă în faptul că acţiunea în revendicarea dreptului de proprietate publică poate fi introdusă oricând, iar dreptul la acţiune nu se stinge indiferent de timpul cât nu a fost exercitat.

Sub aspect achizitiv, imprescriptibilitatea constă în faptul că bunurile proprietate publică nu pot fi dobândite în proprietate prin uzucapiune sau posesie de bună credinţă.

Caracterul insesizabil al deptului de proprietate publică reprezintă o excepţie de la prevederile art. 1718 Cod civil şi este o consecinţă a inalienabilităţii bunurilor domeniului public.

Astfel, aceste bunuri nu pot fi urmărite de către creditorii proprietarului sau ai persoanelor care le posedă în temeiul unui titlu.

Potrivit art. 120, alin. (1) din Legea administraţiei publice nr. 215/2001 “aparţin domeniului public de interes local sau judeţean toate bunurile care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public şi nu sunt declarate prin lege de uz sau de interes naţional”.

Bunurile domeniului public de interes local sau judeţean cuprind terenurile pe care sunt amplasate construcţii de interes public local sau judeţean, pieţele, reţelele stradale, parcurile publice, clădirile, monumentele de interes public local sau judeţean, pădurile şi locurile care potrivit legii nu aparţin domeniului public de interes naţional. Pot aparţine domeniului public de interes local sau judeţean şi alte bunuri dobândite de comună, oraş sau judeţ, în condiţiile legii.

Legea privind proprietatea publică şi regimul juridc al acesteia, nr. 213/1998, pentru a determina sfera bunurilor cuprinse în domeniul public, foloseşte următoarea formulare: “domeniul public cuprinde bunurile prevăzute la art. 136, al. (3) din Constituţie şi cele stabilite prin Anexa care face parte integrantă din prezenta lege, precum şi orice alte bunuri care, prin natura lor sau prin determinarea legii, sunt de uz sau de interes public şi sunt dobândite de stat sau unităţile administrativ – teritoriale prin modurile prevăzute de lege”.

În anexa la lege, la pct. 1 sunt cuprinse, exemplificativ, bunurile aparţinând domeniului public al statului:

ANEXA 1

LISTA

cuprinzând unele bunuri care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale:

I. Domeniul public al statului este alcătuit din următoarele bunuri:

1. bogăţiile de orice natură ale subsolului, în stare de zăcământ;

2. spaţiul aerian;

3. apele de suprafaţă, cu albiile lor minore, malurile şi cuvetele lacurilor, apele subterane, apele maritime interioare, faleza şi plaja mării, cu bogăţiile lor naturale şi cu potenţialul energetic valorificabil, marea teritorială şi fundul apelor maritime, căile navigabile interioare;

4. pădurile şi terenurile destinate împăduririi, cele care servesc nevoilor de cultură, de producţie ori de administraţie silvică, iazurile, albiile pâraielor, precum şi terenurile neproductive incluse în amenajamentele silvice, care fac parte din fondul forestier naţional şi nu sunt proprietate privată;

5. terenurile care au aparţinut domeniului public al statului înainte de 6 martie 1945; terenurile obţinute prin lucrări de îndiguiri, de desecări şi de combatere a eroziunii solului; terenurile institutelor şi staţiunilor de cercetări ştiinţifice şi ale unităţilor de învăţământ agricol şi silvic, destinate cercetării şi producerii de seminţe şi de material săditor din categoriile biologice şi de animale de rasă;