Regimul juridic al rezervațiilor naturale - cazul Rezervației Biosferei Delta Dunării

1.Noțiuni introductive

1.1. Instituirea regimului de arie naturală protejată

Dintre precursorii ocrotirii naturii amintim, pe lângă Rousseau, și celebrul biolog și geograf Al.Von Humbolt – cel care a creat conceptul de „monument al naturii”.

Mișcarea pentru ocrotirea naturii s-a impus în țara noastră în perioada interbelică. Marea Unire a generat o vie activitate socială, politică, economică și culturală. Țara nu avea însă o lege pentru protejarea naturii și cele mai pitorești zone erau primejduite în însăși ființa lor.

În apărarea străvechilor plaiuri se ridică profesorii Alexandru Borza și Emil Racoviță care fundamentează în mod științific ocrotirea naturii în România. Așa a apărut la 7 iulie 1930, prima lege pentru ocrotirea naturii, iar în anul 1935 este înființat primul parc național din România în munții Retezat. Sunt puse sub ocrotire 36 de teritorii ca rezervații naturale, parcuri naționale, monumente ale naturii, însumând o suprafață de 15.000 ha.

Emil Racoviță a dat cea mai cuprinzătoare și sistematizată definiție monumentelor naturale integrate: „sunt considerate ca monumente ale naturii, toate locurile, toți bionții (ființe vii), toate teritoriile și operele umane preistorice care, din cauza interesului lor științific, artistic, peisagistic și legendar, merită a fi conservate pentru folosul public, atât în prezent cât și în viitor și care au fost declarate astfel prin lege.”

Elemente din această definiție le regăsim și în definiția dată de Ordonanța de urgență nr.195/2005 în articolul 45, care prevede că prin monument al naturii se înțelege „specii de plante și animale rare sau periclitate, arbori izolați, formațiuni și structure geologice de interes științific sau peisagistic” .

Noțiunile de „rezervație naturală” și de „monument al naturii” au atât un înțeles larg, referindu-se la un ansamblu constituent de elemente, cât și un înțeles restrâns, precis determinat, vizând un element natural concret, individualizat.

Atât rezervațiile naturale cât și monumentele naturii, precum și alte variate tipuri și forme de protecție a diversității formelor de viață și a complexelor ecologice, cu importanță deosebită, pe care acestea le compun, fac parte din noțiunea integratoare de arie naturală protejată.

Definiția noțiunii de arie naturală protejată o întâlnim în legea generală privind protecția mediului. Astfel, prin arie naturală protejată înțelegem o „zonă terestră, acvatică și/sau subterană, cu perimetru legal stabilit și având un regim special de ocrotire și conservare, în care există specii de plante și animale sălbatice, elemente și formațiuni biogeografice, peisagistice, geologice, paleontologice, speologice sau de altă natură, cu valoare ecologică, științifică sau culturală deosebită.”

Ariile protejate nu îndeplinesc numai funcții de conservare a diversității biologice și a heterogenității condițiilor de mediu, precum și socio-educative, ci au și un deosebit rol științific prin cercetările ce se pot organiza în aceste zone unde echilibrul ecologic nu este perturbat, asigurându-se aprofundarea cunoașterii proceselor productivității biologice și a stabilității protecției mediului.

Rezultatul cercetărilor astfel concepute și realizate contribuie la fundamentarea strategiilor de dezvoltare durabilă din punct de vedere ecologic, economic și social al zonelor protejate și zonelor similare acestora.

Constituirea ariilor naturale protejate este un mijloc important de protecție și conservare a naturii. Reglementările UE și legiuitorul român acordă o atenție deosebită declarării lor ca atare, ele fiind evidențiate în planurile de urbanism și de amenajare a teritoriului, aprobate în condițiile legii.

Ansamblul ariilor naturale protejate, formează rețeaua națională de arii naturale protejate, coordonarea managementului acesteia fiind o sarcină a autorității publice centrale pentru protecția mediului, Academiei Române și Comitetului Național „Om-Biosferă.”

1.2. Principiile care stau la baza reglementării sistemului naţional al ariilor naturale protejate

În stabilirea regimul juridic al ariilor naturale protejate, în scopul asigurării diversităţii biologice, al utilizării durabile şi a conservării habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, legea consacră următoarele principii:

- garantarea conservării şi utilizării durabile a patrimoniului natural este un obiectiv de interes public major;

- conservarea şi utilizarea durabilă a patrimoniului natural este o componentă a strategiei naţionale pentru dezvoltarea durabilă;

- instituirea regimului de arie naturală protejată şi de zonă de protecţie a bunurilor din patrimoniul natural este prioritară în raport cu orice alte obiective .