Regimul parlamentar

I. Începutul regimului parlamentar

Istoria regimului parlamentar, începe in anul 1831 când are loc adoptarea Regulamentelor Organice, în Țara Româneasca (1831),în Moldova (1832). Regulamentele Organice conțineau o serie de prevederi moderne, cu ajutorul cărora au fost puse bazele regimului parlamentar(chiar dacă membrii adunării erau exclusiv boieri) și au introdus principiul separării puterilor în stat. Rusia (puterea protectoare a Principatelor Române) recunoaște necesitatea de a oferii românilor o bază mai solida privind administrația. Administrarea era făcută pe baza principiului separării puterilor în stat:puterea legislativă era deținută de Adunarea obștească, constituită din boieri(mari,mici și orășeni), dintre boierii mici și orășeni se alegeau deputații cu ajutorul votului cenzitar,adunarea obștească avea ca atribuție alegerea domnitorului, votarea legilor și a bugetului; puterea executivă:era întrebuințată domnitorului și Sfatului administrativ(format din 6 miniștrii), domnul putea numii sau revoca miniștrii.putea dizolva Adunarea cu acordul puterilor suzerane;puterea judecătorească era deținută de tribunale locale și centrale, iar instituția supremă era Înaltul Divan Domnesc.

Următorul pas către dezvoltarea regimului parlamentar este dar de Convenția de la Paris,care nu rămâne prea mult timp, fiind inlocuită de Statutul Dezvoltător al Convenției de la Paris,implementată de Al.I.Cuza.

Convenția de la Paris, are rol de contituție și prevede unirea Principatelor române însă acestea sa dețină un câte un domn și o Adunare. Au instituții comune: Comisia Centrală de la Focșani și Înalta Curte de Casație și Justiție;puterealegislativă:constituită din domn, Comisia Centrală,Adunare; Puterea executivă: domn și un guvern; puterea judecătorească:curți de judecată și tribunale.

În cadrul Statutului Dezvoltător al Convenției de la Paris puterea legislativă revine unui parlament bicameral care ii asigură domnului controlul asupra procesului legislativ.Are loc consacrarea principiul bicameralist, prin înființare Corpului Ponderator, alături de Adunarea Electivă. Domnul avea inițiativa legislativă; Adunarea era împărțită în două camere: Adunarea deputaților, și Senatul (Corp Ponderator) alcătuit din membri de drept și memri numiți de către domn. Odată cu instituția parlamentară este introduă simultan legea electorală ,împarte alegătorii după criteriul averii: alegătorii direcți care plăteau o contribuție de minim 4 galbeni, aveau peste 25 de ani și știau carte,alegătorii primari:contribuabilii care nu știau carte dar iși plăteau contribuția la veniturile statului. Atunci când Parlamentul nu se afla in sesiune, și era nevoie de maăsuri de urgență, guvernul este cel care il inlocuia.Sub regimul politic instituit de Convenția de la Paris, forul legislativ a cunoscut un evident proces de modernizare, iar prin Constituția din 1866, promulgată de Carol I, s-au pus bazele moderne ale forului legislativ ca Reprezentanță Națională, care a funcționat în concordanță cu modul de organizare și funcționare a parlamentelor Europei Occidentale din acea vreme.

II. Baza regimului parlamentar

După abdicarea lui Al.I.Cuza, are loc adoptarea Constituției din 1866, în timpul domniei lui Carol I. Această constituție completează monarhia constituțională cu regimul parlmentar, devenind monarhie constituțională parlamentară. Constituția din 1866 a definit funcționarea Parlamentului, acesta devine instituția politică fundamentală a țarii,independentă de puterea executivă. Relația de reciprocitate dintre legislativ și executiv nu a fost reglementată clar în constituție permite consacrarea pe cale cutumiară a structurii instituțional. Parlamentul:reprezenta puterea legislativă și era constituit din: Senat (senatorii) și Camera Deputaților (adunarea deputațiilor), structura bicamerala care a fost introdusă de A.I.Cuza in 1864 prin „Statutul dezvoltator al Conventiei de la Paris”. Are dreptul de a cere justificarea privind anumite decizii, poate iniția sau sancționa legi și poate adopta bugetul țării. Deși regimul parlamentar în vigoare la acea vreme are o vastă intindere de aplicabilitate acesta este limitat până în momentul realizării Marii Uniri,în 1918. Cele mai importante acte adoptate de Parlament, din perioada Constituției din 1866 până la elaborarea Constituției din 1923, mai exact perioada României moderne, au fost: Declarația de Independență din 9 mai 1877 și actele de unire de la sfarșitul Primului Razboi Mondial clarificate mai apoi în Constituția din 1923.