Regimul Politic din România

Lucrarea de faţă îşi propune să evidenţieze tipul de regim politic existent la ora actuală în România, principalele caracteristici ale acestuia iar mai apoi vom analiza situaţia din Statele Unite ale Americii. Prima parte va cuprinde accepţiunile teoretice ale termenului de „ regim politic”, tipurile de regimuri politice existente în întreaga lume iar acestea le voi raporta la România şi la celelalte ţări enumerate mai sus.

I.Abordare teoretică

De obicei, conceptul de „regim politic” este strâns legat de acela de „forma de guvernământ”. Uneori conceptul de „formă de guvernământ” este folosit în sensul organizării etatice după criteriul modului în care seful de stat accede la putere (de exemplu republica sau monarhia, ca forme de guvernământ), alteori este utilizat în sensul de „regim politic”, de tipul de organizare care se instituie conform altor criterii, referindu-se la democraţii, monocraţii, oligarhii, regimuri mixte şi regimuri socialiste.

Sintagma de „ regim politic” a fost creată pentru a desemna modul de organizare al statelor democratice pe baza principiului separaţiei puterilor în stat, însă s-a dovedit a fi destul de flexibilă, având în vedere că ea este utilizată şi în analiza regimurilor autoritare, care, după cum se ştie, nu au la baza structurilor politice principiul separaţiei puterilor.

Acum, după ce am explicat, în linii mari, ce înseamnă „regim politic”, am putea sa dăm o definiţie clară şi precisă a acestui termen. Profesorul Ion Deleanu consideră că prin „regim politic” se înţelege nu numai „ modul de organizare a puterilor şi raporturile dintre ele” ci el „ reprezintă ansamblul instituţiilor, metodelor, mijloacelor prin care se realizează puterea, este indicatorul sintetic şi de primă mărime, cel mai dinamic şi cel mai expresiv, pentru calificarea unei societăţi ca real democratică sau antidemocratică”.

Profesorul O. Duhamel a făcut o clară distincţie între conceptul de „regim politic” şi acela de „ sistem politic”, primul privindu-l în sensul unui ansamblu de reguli constituţionale relative aflate în mâna puterii iar cel de-al doilea utilizându-l în sensul exerciţiului puterii ce rezultă din practicarea instituţională dominantă. Ca urmare a distincţiei pe care O. Duhamel a făcut-o între cei doi termeni, el a clasificat regimurile politice în „parlamentare, prezidenţiale şi semi-prezidenţiale iar sistemele politice în „parlamentariste, prezidenţialiste şi guvernamentaliste”.

Profesorul Ion Deleanu consideră că pentru a stabili tipurile de regimuri politice trebuie să remarcăm ce stă la baza stabilirii acesteia, adica modul de organizare a puterii iar acesta implică două principii: cel al reprezentativităţii ( adică organele care vor conduce sunt alese de un corp electoral) şi principiul distribuirii funcţiilor puterii între diferitele categorii de organe ( funcţia legislativă, executivă şi judecătorească). Pornind de la aceste două principii, profesorul Deleanu identifică trei tipuri de regimuri politice.

Primul este cel în care puterile se află într-o reală confuzie, şi care este reprezentat de: regimul dictatorial, cel directorial şi guvernământul de adunare. Al doilea este cel în care puterile colaborează, acesta fiind regimul parlamentar iar cel de-al treilea este acela care are la bază separarea strictă a puterilor, adică regimul prezidenţial. Prin combinarea unor carateristici ale acestora pot rezulta regimuri mixte, însă regimurile politice ale ţărilor socialiste au caracteristici distincte.

Regimul dictatorial este caracterizat prin dominanarea legislativului de catre executiv, un regim autoritar, menţinut prin constrângere. Dacă în fruntea statului se află o singură persoană (şef de stat) apare activitatea de promovare a cultului personalităţii ceea ce conduce la un regim totalitarist, indiferent de natura lui. Montesquieu afirma că acest tip de regim „este făcut pentru vite de povară nu pentru oameni”.

În cadrul regimului directorial întreaga putere este deţinută de un colegiu ales de legislativ pentru o perioadă determinată, care este imposibil de revocat înainte de expirarea mandatului. Acest colegiu este destul de privilegiat el devenind, după constituire, iresponsabil din punct de vedere politic în faţa legislativului, însă acesta are dreptul de a-i anula sau modifica actele.

Guvernământul de adunare se apropie de regimul prezidenţial însă nu poate fi, sub nici o formă, identificat cu acesta. În cazul de faţă, situaţia se prezintă în felul următor: puterea legislativă este supraordonată celei executive, nu se neagă pricipiul separaţiei puterilor în stat, dar aceste puteri sunt inegale, una dominând-o pe cealaltă. Profesorul Deleanu a identificat principalele trăsături ale acestuia: plenitudinea competenţelor adunării/lor, dreptul acesteia/acestora de a anula deciziile guvernului, structura colegială a executivului, desemnarea şi revocarea lui de adunare şi imposibilitatea executivului de a demisiona.