Regimul semi - prezidențial. Franța

CONSTITUTIA

Constitutia, ca lege fundamentala a unui stat s-a impus in istoria lumii alaturi de alte institutii juridice începând din secolul al XVIII-lea.

Termenul "constitutie" îsi pastreaza acceptiunea de "lege" pana in secolul al XVIII-lea când o dobândeste pe cea de "lege fundamentala", acceptiune, astazi generalizata in toate statele.

Asa cum s-a aratat in literatura de specialitate etimologic, termenul de constitutie vine din latinescul "constitutio" si se traduce prin "asezare cu temei", "starea unui lucru".

Prof.univ.dr. Ioan Muraru a aratat in ideile sale reflectate in cartile sale ca "Adoptarea constitutiei a devenit astfel un eveniment de importanta capitala pentru societatea umana, ea marcând victorii si împliniri de aspiratii si sentimente sociale si morale. Aceasta deoarece constitutia a fost si este conceputa, intr-o viziune mai larga ce excede juridicului, nu numai o lege fundamentala, ci de fapt o realitate politica si statala ce se identifica cu chiar societatea creata în urma revolutiilor victorioase".1

In constitutii sunt consacrate principiile fundamentale ale întregii vieti economice, politice, sociale, morale si juridice, din viata unui stat, a unei societati.

Filosoful german F. Hegel, in cunoscuta sa lucrare "Principiile filosofi ei dreptului" spune ca poporul trebuie sa aiba in fata de constitutia lui sentimentul dreptului sau si al starii de fapt in care se afla. El este de parere, in aceeasi lucrare ca "fiecare popor isi are constitutia care i se potriveste si care i se cuvine".2

1 Ioan Muraru, Drept constitutional si Institutii Politice, Ed.aVI-a, revizuita si adaugita, Editura Actami, Bucuresti 1995 "

2 F.Hegel, Principiile filosofiei dreptului"

Importanta si semnificatiile constitutiei l-au determinat pe prof.univ. Ioan Deleanu, sa vada in ea "asezamântul politic si juridic fundamental care, reflecand si consolidând cuceririle oamenilor si proiectând directiile definitorii ale evolutiei viitoare a societatii, statorniceste cucerirea puterii de stat, noile structuri social-politice precum si drepturile si îndatoririle fundamentale ale cetatenilor".

Facând o sinteza a evolutiei fenomenului de care ne ocupam, în preocuparea de definire a constitutiei, prof. Ioan Muraru arata:

"Constitutia a fost conceputa initial ca ansamblul normelor juridice care au ca scop limitarea puterilor guvernantilor si garantarea drepturilor fundamentale ale omului si cetateanului".

In demersul stiintific pentru definirea constitutiei au fost date acestei notiuni diverse definitii a caror analiza nu este lipsita de interes. Astfel prof. Constantin Dissescu defineste constitutia ca fiind: organizarea exercitiului suveranitatii". Apoi

adauga: "fiindca exercitiul suveranitatii se numeste guvern in sensul cel mai larg putem zice ca constitutia e organizarea formei de guvern pe care poporul suveran si-o da".

Profesorul Paul Negulescu defineste si el constitutia ca fiind "o norma, care cuprinde principiile referitoare la organizarea statului precum si drepturile publice".

Andre Hauriou, constitutional ist de prestigiu, distinge constitutiei doua sensuri, unul material, si altul formal. El spune ca prin constitutie se întelege ansamblul regulilor care administreaza organizarea si functionarea statului.

Un alt constitutional istoric, Benoit Jeanneau, defineste constitutia, în sens material, ca ansamblul regulilor relative la organizarea si activitatea statutului, iar in sens formal, ca documentul care reglementeaza institutiile si care nu poate fi elaborat sau modificat decât dupa o procedura diferita de cea folosita pentru alte reguli de drept.