Regimurile constituționale contemporane

I. Introducere

Inca din cele mai vechi timpuri dreptul comparat a constituit un obiect de preocupare si de studiu. Elaborand diverse legi si reglementari, popoarele au tinut seama de multe ori de modul in care erau reglementate anumite probleme in tarile vecine. Insasi Legea celor 12 table, potrivit jurisconsultilor romani, a fost inspirata in buna masura de prevederile legislatiei ateniene a lui Solon. De altfel, la romani jus gentium fusese alcatuit tocmai ca un rezultat al compararii diferitelor sisteme de drept straine.

Dreptul unei tari sau a unei regiuni este in esenta un fenomen provincial. Pe buna dreptate Pascal putea sa spuna: un adevar dincoace de Pirinei devine o eroare dincolo de ei. Intr-adevar, „ reglemetarea juridica este rezultanta unor anumite nevoi sociale, a unor presiuni politice sau psihologice, in fine a unei anumite finalitati. O frontiera arbitrar trasata poate face anumite reguli obligatorii pe un teritoriu si altele, poate opuse pe cel invecinat. Nu exista criterii, uneori nu exista posibilitati de conciliere. Astfel apar conflictele de legi, cu sau fara conflict de suveranitate si astfel devine necesar dreptul international privat.”

Istoria dreptului arata ca mereu dreptul a tanjit catre universal, a manifestat o aspiratie de a-si depasi conditia nationala, spre a deveni un fenomen universal. Desi epoca moderna, caracterizata prin formarea statelor nationale, a diminuat acest universalism, s-a reusit totusi in anumite domenii o anumita uniformalizare, sau chiar o unificare legislativa printr-o serie de tratate internationale. Pe parcursul anilor, studiile de drept comparat s-au dezvoltat, un rol dintre cele mai importante in aceasta privinta revenind congreselor asociatiilor de specialitate care au promovat cu multa consecventa necesitatea compararii sistemelor de drept.

Interesul dreptului comparat este multiplu. El poate fi privit ca o stiinta sau considerat ca o simpla tehnica. Este un fapt cert ca dreptul comparat este mai mult decat o metodologie, deoarece preconizeaza apropierea legislatiilor, unificarea internationala a dreptului, faciliteaza aplicarea dreptului international privat, ameliorarea continua a reglementarilor si interpretarea lor in spiritul standardelor juridice universale

Preocuparile privind dreptul comparat s-au diferentiat in functie de marile domenii ale dreptului, cercetarile desfasurandu-se cu precadere in domeniul dreptului privat. Pentru dreptul public, problema de esenta care se punea era aceea a compararii unor institutii politice, a unor mecanisme de infaptuire a puterii in diverse tipuri de tari. O asemenea sarcina era mult mai dificila decat compararea institutiilor de drept privat, pentru ca punea in discutie nu numai elaborarea unei legi sau alteia, ci insasi reevaluarea unui mod de guvernare.

Ilustrul ganditor Charles de Secondat, baron de Montesquieu, parintele separatiei puterilor, a fost cel care a subliniat cu deosebita vigoare ideea unor cercetari de drept comparat in ceea ce priveste dreptul public. In viziunea sa, dreptul public trebuia sa cuprinda in primul rand un sistem de legislatii si institutii comparate, capabile sa se adapteze cerintelor politice ale unor diverse forme de guvernamant. Totodata, dreptul public comparat urma sa reprezinte o doctrina de politica si de drept comparat, intemeiata pe o vasta cercetare a regimurilor aplicabile in prezent unor diverse tari sau care au fost aplicate in diverse epoci

Compararea constitutiilor statelor si evaluarea acestora trebuie sa tina seama in primul rand de faptul ca „institutiile unui popor nu au valoare decat daca ele sunt opera nationala a acestui popor, faurite in focul luptelor si al suferintelor in slujba idealului pe care viata l-a sadit in fiecare natiune”

Utilitatea dreptului comparat se dovedeste nu numai sub aspect teoretic, al evaluarii si compararii unor institutii, dar si ca mecanism esential de lucru pentru imbunatatirea unor prevederi legislative.

II. Regimuri politice si regimuri constitutionale

De regula, notiunea de „regim politic” este atasata institutiilor guvernamentale, vorbindu-se astfel de regim prezidential sau de regim reprezentativ. Este insa o conceptie formala si unilaterala. Fara indoiala ca modul de organizare a puterilor si raporturile dintre puteri constituie un element definitoriu al regimului politic Dar el nu este singurul criteriu de definire a acestuia, nici cel hotarator.

Regimurile politice au fost definite in literatura de specialitate ca reprezentand anumite modalitati prin care puterea politica este organizata intr-o tara determinata. Intr-o alta conceptie, regimul politic insumeaza insusi modul de organizare si de functionare a mecanismelor prin care se infaptuieste puterea politica, in stransa legatura cu situtia drepturilor si libertatilor democratice