Reglementarea măsurilor preventive

1.Consideraţii introductive privind reglementarea măsurilor preventive prin prisma protecţiei europene a drepturilor omului

Printre dimensiunile definitorii ale statului român se înscrie şi atributul acestuia de a fi un „stat de drept” , atribut ce are semnificaţia subordonării statului faţă de normele juridice. Problema care se ridică este dacă şi în ce măsură, subordonarea statului faţă de drept afectează libertatea umană, pentru că puterea statală şi libertatea par imposibil de conciliat în măsura în care nimeni nu poate fi liber şi constrâns în acelaşi timp.

Orice persoană, în libertate sau deţinută, are dreptul la protecţie, adică dreptul de a nu fi privată de libertate, decât cu respectarea exigenţelor art. 5 din CEDO.

Neputând fi detaşată de libertatea fizică, dreptul la siguranţă semnifică faptul că nicio persoană nu poate fi supusă ingerinţelor arbitrare ale autorităţilor publice în dreptul său la libertate, rezultând că noţiunea de siguranţă se suprapune peste cea de legalitate

Întregul text al art. 5 din Convenţie gravitează în jurul unui singur scop şi anume protecţia libertăţii şi siguranţei persoanei împotriva arestărilor şi deţinerilor arbitrare.

În doctrină s-a arătat că între privarea de libertate şi restrângerea libertăţii de mişcare nu există decât o diferenţă de intensitate, nu de natură sau de esenţă*.

Potrivit art. 53 din Constituţia României, exerciţiul unor drepturi sau a unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere dreptului sau libertăţii, aşa cum se arată în art. 53 alin. 2 din din Constituţia României.

2.Reţinerea

2.1 Notiune si justificare

Reţinerea este o măsură privativă de libertate de scurtă durată, dar foarte utilă în stadiul iniţial al procesului penal, ceea ce justifică folosirea ei numai în faza urmăririi penale şi deci, numai faţă de învinuit.

Reţinerea este cea mai uşoară dintre măsurile preventive având în vedere durata scurtă a acesteia. Ea constă în izolarea învinuitului în anumite locuri speciale şi interdicţia de a le părăsi pe o durată de cel mult 24 de ore

Raţiunea instituirii măsurii menţionate a fost determinată de necesitatea izolării imediate a acelui care a comis o infracţiune în vederea împiedicării dispariţiei sale şi asigurării bunei desfăşurări a procesului penal

Pornind de la constatarea că privarea de libertate este comună atât reţinerii cât şi arestării preventive, în literatura de specialitate reţinerea a fost considerată „sora mai mică a arestării preventive” Reţinerea se aseamănă , în unele privinţe, dar se deosebeşte , în altele, de anumite activităţi cunoscute în cursul procesului penal, cum ar fi prinderea sau capturarea infractorilor, reţinerea persoanei de către poliţie pentru verificarea identităţii sau pentru executarea unui mandat de aducere; interdicţia de a se îndepărta din sala de judecată până la terminarea cercetării judecătoreşti