Reglementarea recunoașterii și executării hotărârilor penale străine pe plan național

1. Evoluția reglementării.

România se numără printre primele state care au reglementat recunoașterea hotărârilor penale străine în Codul de procedură penală din 1936, instituție preluată de Codul de procedură penală din 1968 prin art.519 - 520.

Mai apoi, s-a simțit nevoia reglementării prin convenții și tratate internaționale a cooperării în materie penală și posibilitatea condamnaților să execute pedepsele privative de libertate în țara ai căror cetățeni sunt, în vederea reintegrării lor sociale. Astfel, pot fi menționate Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg la 21.03.1983 și Convenția europeană privind transferul de proceduri în materie penală adoptată la Strasbourg la 15.05.1972 .

În anul 2004 țara noastră a abandonat sistemul recunoașterii hotărârilor penale în baza Codului de procedură penală, instituția fiind reglementată prin Legea nr.302/2004, modificată de mai multe ori.

2. Recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești penale prin Legea nr. 302/2004.

Adoptarea deciziilor - cadru și a directivei menționate la nivelul Uniunii Europene au impus modificarea Legii nr.302/2004, prin Legea nr.300/2013, iar prin art.1, pct.47 a Titlului V privind recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești, a ordonanțelor penale și a actelor judiciare în relația cu statele terțe art.130 - 1406 , care cuprinde patru capitole:

- dispoziții generale;

- recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești străine;

- proceduri speciale de recunoaștere și executare;

- recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești și a altor acte procedural emise de autoritățile judiciare române;

2.1. Domeniul de aplicare și înțelesul unor termeni.

Potrivit art.130 alin. 1 din Lege, prezentul titlu se aplică în relația cu statele terțe, în domeniul recunoașterii și executării hotărârilor judecătorești și ordonanțelor penale, în conformitate cu normele cuprinse în tratatele internaționale, la care România este parte iar, în absența acestora pe bază de reciprocitate. Dispozițiile titlului menționat se aplică deopotrivă, în completare, situațiilor reglementate prin tratate internaționale. Dispozițiile capitolului III se aplică și în relația cu statele membre ale Uniunii Europene, dacă nu contravin dispozițiilor speciale.

Pentru a se evita unele interpretări unilaterale, care să nu fie în concordanță cu voința legiuitorului, prin art.130 alin.2 a fost explicată semnificația unor termeni și expresii și anume:

- decădere - orice privare sau suspendare a unui drept, orice interdicție sau incapacitate;

- act judiciar - actul care emană de la o autoritate judiciară competentă;

- ordonanță penală străină - oricare dintre hotărârile prevăzute la art. 1 lit. g din Convenția Europeană privind valoarea internațională a hotărârilor represive, adoptată la Haga la 28 mai 1970, ratificată prin OG nr. 90/1990, aprobată prin Legea nr.35/2000, sau prevăzute în tratatele bilaterale încheiate de România ori stabilite pe bază de reciprocitate;

- stat terț - statul care nu este membru al Uniunii Europene.

2.2. Competența autorităților române.

Potrivit art.131 alin.1 și alin. 2 din lege, competența revine Ministerului Justiției, prin direcția de specialitate, alin. 3 stabilește competența Administrației Naționale a Penitenciarelor, alin. 4 a Centrului de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul I.G.P.R., iar alin.5 a Ministerului Afacerilor Externe, prin oficiile consulare, însă înțelegem să prezentăm numai competența Ministerului Justiției.

2.2.1. Competența în ceea ce privește hotărârile date de către instanțele judecătorești ale statelor terțe și ordonanțele penale străine.

În această privință, potrivit art.131 alin.1 din lege, Ministerul Justiției prin direcția de specialitate, este competent:

a) să primească cererea statului emitent de recunoaștere a hotărârii judecătorești în vederea executării pe teritoriul României a pedepsei aplicate în statul emitent ori în vederea producerii de alte efecte juridice, după caz, precum și cererea persoanei condamnate în vederea transferării în România;

b) să primească cererea de luare a unei măsuri preventive în cazul în care persoana condamnată se află în România;

c) atunci când recunoașterea se face în scopul executării pe teritoriul României a pedepsei aplicate în statul emitent, să transmită, la solicitarea statului emitent, anterior sau ulterior primirii cererii menționate la lit. a și lit. b, în special următoarele documente și informații: