Regulile Incoterms 1990

Capitolul I.Istoricul INCOTERMS

INCOTERMS este un acronim pentru INternational Commerce TERMS,ceea ce înseamnă Termeni de Comerţ Internaţional.

În orice contract de vânzare se pune problema stabilirii modalităţilor de livrare,a transferului riscurilor şi a repartizării între vânzător şi cumpărător a cheltuielilor aferente transportului mărfurilor (cheltuieli privind asigurarea mărfii,contravaloarea transportului).Este anevoioasă rezolvarea acestor formalităţi de fiecare dată prin inserarea în contract a clauzelor detaliate cuprinzând reglementarea tuturor acestor aspecte.De aceea,practica a imaginat o metodă de a scurta drumul până la încheierea contractului,recurgând la termeni comerciali ce condensează într-o formă cât mai simplificată posibil,situaţiile cele mai uzuale.

Pentru a înlătura aceste inconveniente,Camera de Internaţională de Comerţ de la Paris,începând cu anul 1920,a avut iniţiativa şi a întreprins codificarea termenilor comerciali cei mai uzuali în mai multe etape - 1936, 1953, 1967, 1976, 1980, 1990, 2000 - şi se referă la interpretarea uniformă a obligaţiilor vânzătorului şi cumpărătorului privind derularea contractului de vânzare internaţională referitor la livrarea mărfurilor, repartiţia cheltuielilor, transferul riscurilor şi formalităţile documentare privind trecerea mărfurilor de la vânzător la cumpărător.

“Acestea definesc cu precizie responsabilităţile cumpărătorului şi ale vânzătorului şi sunt recunoscute ca standarde internaţionale de către autorităţile vamale şi alte autorităţi în toate ţările cu o vastă tradiţie în comerţul internaţional. Încorporarea lor în contractele de vânzare internaţională reduce riscul neînţelegerilor la care s-ar putea ajunge sau la complicaţiile de ordin juridic.În plus, aceşti termeni nu favorizează nici o ţară anume ” 1

Necesitatea existenţei, precum şi a îmbunătăţirii lor este evidentă în condiţiile în care mărfuri din ce în ce mai variate sunt vândute într-un număr crescut de ţări şi în cantităţi din ce în ce mai mari, în paralel cu creşterea riscurilor neînţelegerilor şi a litigiilor costisitoare datorate în principal redactării defectuoase a contractelor de vânzare-cumpărare internaţională.

Emmanuel Jolivet, “policy manager for international commercial practice” al ICC sublinia faptul că: “doar definiţiile întregi publicate de ICC sunt autentice, existând riscul unor dispute legale dacă părţile folosesc rezumate sau scurte versiuni, întrucât prin acestea, anumite aspecte importante ale regulilor pot fi scăpate uşor din vedere” 2.

Prima codificare a avut loc în anul 1936, a fost revizuită în anul 1953, completată în 1967, 1976, 1980 şi 1990. Varianta cea mai recentă datează din 1999, fiind publicată în anul 2000 sub titulatura de Incoterms 2000.

Capitolul II Reguli INCOTERMS

În anul 1990, condiţiile au fost grupate în patru categorii distincte.Acestea sunt:

II.1.Categoria "E" :EXW (Ex Works)-proprietatea şi riscul trec la cumpărător, inclusiv plata costurilor de transport şi asigurări, chiar de la uşa vânzătorului. Este utilizat pentru orice mod de transport şi este condiţia de livrare cea mai comodă pentru vânzător care trebuie să pună marfa ambalată la dispoziţia cumpărătorului, care este obligat să o încarce pe cheltuiala şi riscul său(variante : Ex Warehouse, Ex Mill, Ex Plantation).

Vânzătorul livrează cumpărătorului mărfurile şi factura comercială sau un mesaj electronic echivalent, în conformitate cu contractul extern, în localurile vânzatorului (fabrică,depozit ); nu are obligaţii în ceea ce priveşte contractul de transport şi contractul de asigurare; suportă toate riscurile de pierdere sau avariere a mărfurilor până în momentul în care acestea au fost puse la dispoziţia cumpărătorului; plăteşte toate costurile în legătură cu mărfurile până în momentul în care acestea au fost predate cumpărătorului; nu este răspunzător de îndeplinirea formalităţilor vamale pentru export;

această clauză reprezintă minimum de obligaţii pentru vânzator.

Cumpărătorul plăteşte preţul prevăzut în contractul extern; preia mărfurile puse la dispoziţie de vânzăator în conformitate cu obligaţia acestuia de livrare; nu are obligaţii în ceea ce priveşte contractul de transport; suportă toate riscurile din momentul preluării mărfurilor; plăteşte toate costurile în legătură cu mărfurile din momentul în care acestea i-au fost puse la dispoziţie;obţine cu riscuri şi cheltuieli proprii orice licenţă de export şi import şi alte autorizaţii oficiale şi îndeplineşte toate formalităţile vamale pentru exportul şi importul mărfurilor; această clauză prevede maximum de obligaţii pentru cumpărător.

II.2. Categoria "F" :"transportul principal nu este plătit de către vânzător, care remite marfa unui transportator desemnat"3