Relațiile României cu piața comună și cu Uniunea Europeană

INTRODUCERE

Percepţia românească a Europei a fost şi în trecut şi, mai ales, în epoca actuală, foarte diferenţiată, foarte diversificată. Pentru români, Europa rămâne o noţiune-simbol. Dar dacă o privim cu tot mai mare atenţie, observăm imediat mai multe zone de percepþie, chiar dacă unele foarte joase. Există, de fapt, în conştiinţa publică şi spirituală românească, mai multe Europe. La limită, ele sunt, nu o dată, străine unele de altele. Uneori, chiar contradictorii.

„S-au făcut şi la noi ca şi în Occident de altfel, dar în stil mult mai epigonic şi compilativ destule speculaţii pe această temă. S-au definit, de fapt s-au notat mecanic, o serie de valori specific europene. S-a vorbit, bineînţeles, şi de existenţa unui spirit european. Ca să nu mai spun de mentalitatea europeană, adesea foarte aerian şi eseistic analizată şi formulată. Dar dacă privim cu atenţie, la un nivel imediat perceptibil, nu este greu de observat că există o adevărată scară gradată, pe trepte tot mai înalte, a înţelegerii realităţilor europene”.

CAPITOLUL 1

Relaţiile României cu Uniunea Europeană

1.1. Context istoric

România este prima ţară din Europa Centrală şi de Est care, încă din anii ’70, a stabilit relaţii contractuale cu Uniunea Europeană, încheind în această perioadă o serie de aranjamente tehnice cu Comunitatea Economică Europeană pentru produsele româneşti mai bine plasate pe piaţa comunitară. Începând cu anul 1974, România a devenit beneficiară a sistemului generalizat de preferinţe vamale acordat de C.E.E., iar în 1980 a semnat cu această grupare integraţionistă Acordul privind comerţul cu produse industriale. După acest an, s-au intensificat rundele de negocieri şi reuniunile la nivel de experţi în vederea semnării Acordului bilateral de cooperare comercială şi economică care ar fi însemnat recunoaşterea diplomatică a Comunităţii.

Spre sfârşitul anilor ’80, relaţiile României cu Uniunea Europeană s-au deteriorat datorită regimului comunist, ţara noastră izolându-se şi chiar întrerupând relaţiile cu blocul european.

După Revoluţia din 1989, raporturile României cu Comunitatea Europeană au cunoscut o evoluţie ascendentă, noua conducere a ţării manifestând vădite intenţii pentru stabilirea unor relaţii diplomatice cu această grupare interstatală şi dezvoltarea de legături din ce în ce mai strânse în domeniile comercial şi al cooperării economice şi politice.

În acest context favorabil, la 14 aprilie 1990 a fost desemnat primul ambasador al României pe lângă organele comunitare de la Bruxelles, iar după trei ani Comisia Europeană şi-a deschis propria sa misiune diplomatică în România, respectiv Delegaţia Comisiei Europene la Bucureşti.

La 22 octombrie 1990 a fost semnat, la Luxemburg, Acordul de Comerţ, Cooperare Comercială şi Economică între România şi Comunitatea Europeană, acord care a intrat în vigoare la 1 mai 1991. Punerea în aplicare a acestui acord vizează eliminarea restricţiilor cantitative discriminatorii şi suprimarea graduală a acestora la importurile României din Comunitatea Europeană.

În mai 1992, România şi Uniunea Europeană au dat curs negocierilor pentru încheierea unui acord de asociere. Astfel că, dorinţa României de a se asocia la Uniunea Europeană, acceptată în plan politic şi de ţările membre, s-a realizat la 1 februarie 1993 când a fost semnat „Acordul european instituind o asociere între România, pe de o parte şi Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de altă parte” , cunoscut sub numele de Acordul European de Asociere România – Uniunea Europeană.

„Parlamentul României a aprobat Acordul European de Asociere prin Legea nr. 20/6 aprilie 1993 care obligă instituţiile statului şi orice altă persoană civilă sau fizică la punerea în practică a prevederilor Acordului.” Parlamentul European a ratificat Acordul European de Asociere România – Uniunea Europeană cu un număr de 315 voturi pentru, 4 contra şi 5 abţineri. Paralel cu semnarea Acordului European de Asociere s-a negociat şi semnat un Acord Interimar privind comerţul şi aspectele legate de comerţul dintre România şi Comunităţile Europene, acord care a intrat în vigoare la 1 martie 1993.

Unul dintre principiile fundamentale ale Uniunii Europene, încă de la primii săi ani de funcţionare, a fost acela că integrarea trebuie să fie accesibilă oricărei ţări europene. Datorită divizării artificiale a continentului, această posibilitate a putut fi valorificată de ţările central şi est europene abia începând cu anii ’89 – ’90 în urma prăbuşirii regimurilor comuniste din statele respective. Astfel, colapsul C.A.E.R. a dat o reorientare a comerţului României către Uniunea Europeană – în contextul general al fostelor ţări comuniste – această grupare interstatală devenind după Revoluţia din 1989 cel mai important partener comercial al României.

Dezideratul nr. 1 al Uniunii Europene este o egalizare economică, socială, politică a statelor membre, cu prezervarea identităţii naţionale şi orice stat care doreşte să adere ulterior trebuie să şi dovedească posibilitatea de a se conforma standardelor economice ridicate ale Uniunii.

În acest sens, studierea evoluţiei economiei româneşti de după ’90 este relevantă sub aspectul viabilităţii unei economii de piaţă: inflaţia, Produsul Intern Brut, şomajul, comerţul exterior, structura proprietăţii, deficitul bugetar.