Revoluția franceză

1. Revolutia Franceza in cadrul Europei

Revolutia franceza apare ca o ruptura brutala cu Europa timpurilor moderne, caracterizata de triumful monarhiilor absolute. Aceasta revolutie nu constituie totusi decat un aspect, desigur cel mai impresionant, al climatului nou ce se instaureaza in Europa, inca de la mijlocul secolului al XVIII-lea, sub influenta noii ideologii raspandite de filosofi.

Principalul clivaj social al Frantei din 1789 – si care va dura inca mai mult in restul Europei – este cel care separa aristrocratii, beneficiari traditionali ai statului monarhic, de burghezia formata de noii imbogatiti care intentioneaza sa ajunga in varful piramidei sociale. Aceasta opozitie are caracteristici diferite in functie de participarea aristocratiei la dezvoltarea economica. In Franta, aristocratia a lasat burghezia sa profite singura de avantul afacerilor. Victima a unor cresteri a preturilor care defavorizeaza renta funciara, nobilimea franceza este depasita de burghezie pe plan economic. Iar lupta pe care o duce pe plan politic pentru a opri accesul burgheziei la inaltele functii politice, militare sau ecleziastice, altfel spus, pentru a-i bloca drumul spre putere, se arata repede a fi de-a dreptul disperata. Lupta dintre aristocratie si burghezie este unul din elementele esentiale ale repunerii in discutie a structurilor existente in Franta sfarsitului de secol XVIII.

Spre deosebire de celelalte revolutii care au avut loc in lume in aceeasi perioada, infrante insa de trupele suveranilor, Revolutia franceza reuseste si elaboreaza o ideologie al carei caracter universalii explica succesul.

Franta, fiind una dintre tarile Europei in care orice forma de viata politica era de mult timp distrusa, in care indivizii pierdusera cu totul rutina afacerilor, obisnuinta de a intelege faptele de zi cu zi, practica miscarilor populare si chiar notiunea de popor, este usor de imaginat cum au putut sa se arunce toti francezii deodata intr-o revolutie teribila fara ca macar sa o vada, cei amenintati dintre ei mergand in primele randuri si insarcinandu-se sa deschida cat mai larg acest drum.

O data cu aceasta Revolutie se pot vedea nasterea si dezvoltarea in sanul Frantei a doua sentimente predominante, care nu au fost contemporane si nu au tins intotdeauna catre acelasi tel. Primul, mult mai profund si venind de foarte departe, este ura violenta si de neatinsa fata de inegalitate. Nascuta si hranita chiar din contactul cu aceasta inegalitate, ura ii impingea de multa vreme pe francezi, cu o forta continua si irezistibila, sa construiasca o societate noua, in care oamenii sa fie atat de asemanatori si conditiile sociale atat de egale pe cat poate suporta umanitatea. Cel de-al doilea sentiment, mai recent si mai putin impamantenit, le insufla dorinta de a trai, nu numai in egalitate, ci si in libertate.

2. Revolutia “Luminilor”

Din 1789 pana in 1791, revolutia apare, ca o concretizare, de catre burghezia sprijinita de tarani, de clasele populare orasenesti si de o minoritate de aristocrati “luminati”, a ideilor popularizate de filosofi si aplicate, la sfarsitul secolului al XVIII-lea, de revolutionarii din America.

Evenimentul isi are originea directa in dificultatile financiare ale monarhiei franceze. Acestea nu au incetat sa se agraveze inca de la sfarsitul domniei lui Ludovic al XIV-lea si au devenit din ce in ce mai mari datorita recentului razboi din America. Pentru a le rezolva, controlorii generali ai finantelor sugereaza o reforma fiscala: impozitele sa fie platite de toata lumea si in special de privilegiati, nobili si membri ai clerului, care in general, au reusit sa se sustraga. Aplicarea acestei reforme se loveste totusi de rezistenta acestor privilegiati si a “varfurilor lor de lance”, magistratii din Parlamentul din Paris, care se folosesc de insarcinarea lor de a inregistra edictele regale pentru a pune piedici proiectelor monarhiei. Incercand sa controleze monarhia cu ajutorul claselor intermediare, privilegiatii lanseaza ideea ca vor declansa miscarea revolutionara: Starile Generale. Visteria fiind goala iar armata nu prea sigura, regele sfarseste prin a se supune. Starile generale sunt convocate pentru 1 mai 1789.

Redactate in vara anului 1788, caietele de doleante au drept scop sa-i aduca la cunostinta regelui dorintele poporului sau. Acestea reflecta tensiunile care framanta diferitele grupuri sociale, ca si starea de spirit si mentalitatile. Taranilor care se plang de povara impozitelor, de privilegiile de care se bucura clerul si nobilimea si care fac necesara egalitatea obligatiilor fiscale, nobilimea le raspunde proclamandu-si atasamentul fata de drepturile care se bucura si dorinta de a proclama o monarhie constitutionala. Burghezia invoca principiul egalitatii si foloseste limbajul filosofilor pentru a reusi sa-si impuna revendicarile. Ea este cea care castiga in aceasta prima faza a revolutiei. Purtatoare de cuvant a starii a treia, deputatii celor neprivigeliati sunt alesi din randurile ei si tot ea este cea care, sprijinindu-se pe ideile noi, va rasturna vechiul regim ca si pe cel social.

Dupa ce l-a constrans astfel pe rege sa cedeze in fata hotararilor sale, starea a treia, dominata de reprezentantii burgheziei, rastoarna in cateva zile organizarea politica a vechiului regim. La 17 iunie, la propunerea lui Sieyés si considerand ca reprezinta 96% din intreaga natiune, aceasta isi afirma suveranitatea, proclamandu-se Adunare nationala. Prima sa masura consta in hotararea ca niciun impozit sa nu fie perceput fara aprobarea ei prealabila. Trei zile mai tarziu, membrii ei jura sa ramana uniti pana ce vor sa Frantei o Constitutie. In sfarsit, la 9 iulie, punand in aplicare acest angajament solemn, Adunarea nationala se proclama constituanta. Doua luni mai tarziu, dupa adunarea Starilor Generale, revolutia juridica si politica era infaptuita si monarhia absoluta se sfarseste. Suveranitatea nationala inlocuieste suveranul de drept divin si guvernarea Frantei se va face pe baza unui “contract” incheiat intre suveran si natiune. In acest stadiu, in numele principiilor filosofice, Franta trece la modelul englez de monarhie moderata.

Vechiul regim social se naruie in saptamanile urmatoare. Inrautatirea conditiilor de viata ale populatiei provoaca miscari populare are izbucnesc in iulie 1789.

In ciuda unor rezerve, in esenta se poate considera ca in august 1789, Revolutia este deja infaptuita. Deputatii Constituantei au rasturnat vechiul regim si au distrus un edificiu politic si social multisecular. Le ramane doar sa instaureze principiile noii societati pe care intentioneaza sa o constuiasca.