Revoluția în afaceri militare

Concepte cheie

1. Paradigma- un model acceptat care serveste ca model de baza unui segment din operatiile militare.

2. Jucator dominant- organizatie militara care poseda un set de capacitati dominatoare intr-o zona de operatii militare.

3. Dimensiunea de razboi- dimensiunea pe care se desfasoara razboiul(cea mai veche dimensiune de razboi este terenul.)

4. Paradigma schimbare- schimbare profunda in cadrul modelelor fundamentale care stau la baza operatiilor militare.

REZUMAT

Revolutia in afaceri militare reprezinta o perioada de inovatie in care fortele armate isi dezvolta conceptele implicand schimbari de doctrina, tactici, proceduri si tehnologii.RMA se desfasoara exclusiv la nivelul operativ al razboiului.

Din perspectiva contemporana, nevoia de revolutie in afaceri militare este data de avantul tehnologic militar care, prin integrare in toate sistemele operationale permite obtinerea de avantaje in domeniile cheie ale razboiului.

Este de asteptat ca revolutia in afaceri militare sa aduca mutatii substantiale indeosebi in strategia fortelor.

Mai mult decat atat, actuala RMA se deruleaza in contextul unor amenintari de natura militara ce nu pot fi neglijate, fiind repercusiunile trecerii de la amenintare sau risc la actiune.

Revolutions in Military Affairs represent a period of progress in which military forces develop concepts involving chenges of doctrine, tactics, procedures and technologies.

Nowadays, the need of RMA is given by the technological progress, which, by combining all the operational systems provides advantages in the most important domains of the war.RMA is expected to offer substantial changes, especially in the strategy of forces.

More then that, RMA is influenced by the military vulnerabilities that can not be negleted, being the repercutions of going from risks to action.

I. Revolutia in afaceri militare-delimitari concptuale

Începând cu anii ’90, revoluţia în afacerile militare a devenit un concept cheie în gândirea strategico-militară americană. De fapt, “antecedentele” acesteia se regăsesc în revoluţia tactică a sovieticilor, care încercau să definească mutaţiile produse în conceptul lor de apărare, în organizarea lor militară, ca şi în doctrinele lor prin apariţia armelor nucleare şi a rachetelor. Sovieticii puneau accentul pe dezvoltarea tehnologică, pe componentele tehnice ale luptei, pe armament şi mai puţin pe posibilitatea adaptării doctrinei de întrebuinţare a tehnicii şi armamentului la inovaţiile tehnologice.

Conceptul american al revoluţiei în afacerile militare a apărut într-un context strategie conturat de o dublă revoluţie – cea a informaţiei şi cea a globalizării, din necesitatea adaptării strategiei militare americane la noul mediu de securitate. De fapt, ca să putem vorbi de o revoluţie, trebuie să avem o schimbare de fond în doctrină şi în organizare. Tocmai de aceea, nu putem spune că avem o revoluţie în afacerile militare dacă ea nu e precedată şi de o transformare socială, pentru că, deşi în denumire, conceptul surprinde termenul “militar”, nu este totuşi un fenomen rezervat elitei militare, ci are ca bază chiar ansamblul societăţii în care se dezvoltă. Stricto sensu, termenul de “revoluţie” se aplică schimbărilor tehnologiei, descoperirile revoluţionând efectiv lumea, implicit şi războiul. În acest sens, Toffler spunea că o revoluţie militară se produce numai atunci când se iveşte o nouă civilizaţie, spre a o sfida pe cea existentă. Astfel, el vorbeşte de “subrevoluţii” – adică, nu facem decât să adăugăm alte elemente, să creăm alte combinaţii de elemente vechi în cadrul unui scenariu existent.

O revoluţie în afacerile militare are drept condiţie sine qua non o schimbare instituţională profundă, ceea ce, fundamental, pragmatic, înseamnă profesionalizarea forţelor şi modularitatea acestora, integrarea noilor tehnologii ale informaţiei în sistemele de arme existente. Context în care serviciile armate sunt nevoite să se schimbe la toate nivelurile, simultan, de la tehnologie şi cultură până la organizare, strategie, tactică, instrucţie, doctrină, logistică. Un colonel de aviaţie din Departamentul Apărării al Statelor Unite, citat de Toffler în “Război şi antirăzboi”, spunea că “războiul din Golf a fost un război în care un dram de silicon dintr-un computer a putut avea mai mult efect decât o tonă de uraniu”. Acest conflict, care, practic, a “deschis” calea revoluţiei în afacerile militare, i-a făcut pe mulţi dintre strategi să se oprească asupra schimbării naturii şi a conducerii războiului.

Din pleiada definiţiilor care există pentru revoluţia în afacerile militare, cea a lui Andrew Marshall, directorul Oficiului de Evaluări din Departamentul American al Apărării, din care reiese “schimbarea majoră în arta conducerii războiului, datorată apariţiei noilor tehnologii militare”, pare a fi de largă şi statornică înţelegere. Pe aceste coordinate, în faţa ameninţărilor multipolarităţii şi a conflictelor asimetrice, Statele Unite ale Americii au întreprins ceea ce putem numi o revoluţie, pentru că este prima concepţie strategică ce ţine cont de cele două dimensiuni indisolubile de însuşirea conceptului de blitzkrieg: forţele armate, în ansamblul lor, şi apărarea populaţiei civile, un vector economic fundamental pentru dezvoltarea noilor tehnologii.

Într-o altă accepţiune, a profesorilor Williamson Murray şi MacGregor Knox, „Revoluţiile în afaceri militare sunt perioade de inovaţie în care forţele armate îşi dezvoltă conceptele implicând schimbări de doctrină, tactici, proceduri şi tehnologie. Revoluţia în afaceri militare se desfăşoară exclusiv la nivelul operativ al războiului.