Rezoluțiunea și rezilierea contractelor

Rezolutiunea si rezilierea contractului

Prin rezolutiune se întelege desfiintarea, pe cale judiciara sau conventionala, a contractului sinalagmatic cu executare uno ictu, în cazul în care nu se îndeplinesc, în mod culpabil, obligatiile asumate prin conventie, desfiintare care produce efecte retroactive.

Cu alte cuvinte, rezolutiunea contractului este o sanctiune a neexecutarii culpabile a unui contract sinalagmatic cu executare imediata, constând în desfiintarea retroactiva a acestuia si repunerea partilor în situatia avuta anterior încheierii contractului.

Rezolutiunea contractului si nulitatea

Desi ambele au ca efect desfiintarea retroactiva a contractului, între rezolutiune si nulitate exista si importante deosebiri. Astfel, în timp ce cauzele nulitatii sunt întotdeauna concomitente cu momentul încheierii contractului, cauza rezolutiunii este întotdeauna posterioara încheierii contractului.

Nulitatea se întemeiaza pe ideea ca un contract nu a fost valabil încheiat, pe când rezolutiunea are ca premisa un contract perfect valabil încheiat, care însa nu a fost executat din culpa uneia dintre parti.

Temeiul juridic al rezolutiunii contractului

În doctrina, s-a afirmat ca rezolutiunea contractului este o sanctiune civila, garantie a respectari contractului, de natura a contribui la executarea întocmai si cu buna-credinta, a obligatiilor contractuale.

Majoritatea autorilor considera însa ca temeiul juridic al rezolutiunii îl constituie reciprocitatea si interdependenta obligatiilor din contractul sinalagmatic, împrejurarea ca fiecare dintre obligatiile reciproce este cauza juridica a celeilalte.

Rezolutiunea judiciara

Potrivit art. 1021 Cod civil, rezolutiunea nu opereaza de drept. Partea îndreptatita trebuie sa se adreseze instantei judecatoresti cu o actiune în rezolutiune.

În aceste conditii, legea recunoaste instantei dreptul de a verifica si aprecia cauzele rezolutiunii, putând, dupa caz, sa acorde un termen de gratie partii actionate.

Actiunea în rezolutiune poate fi introdusa de partea în privinta careia angajamentul nu s-a realizat precum si de avânzii ei cauza. Daca s-ar recunoaste o asemenea actiune partii care nu-si executa obligatia, ar însemna sa i se acorde o prima de încurajare, o cale nejustificata de a se desprinde din raportul contractual la care a convenit, ceea ce ar constitui o înfrângere de neadmis a principiului obligativitatii contractelor.

Conditiile exercitarii actiunii în rezolutiune

Pentru admiterea actiunii având ca obiect rezolutiunea unui contract se cer îndeplinite urmatoarele conditii:

- una dintre parti sa nu-si fi executat obligatiile sale;

- neexecutarea sa fi fost imputabila partii care nu si-a îndeplinit obligatia. Daca neexecutare s-a datorat unei cauze fortuite, independente de vointa debitorului, nu se va pune problema rezolutiunii, ci aceea a riscului contractului;

- debitorul obligatiei neexecutate sa fi fost pus în întârziere, în conditiile prevazute de lege. Punerea în întârziere este foarte importanta, pentru a putea dovedi refuzul de executare a obligatiilor de catre cealalta parte contractanta.

Instanta judecatoreasca, constatând îndeplinirea acestor conditii, urmeaza sa se pronunte asupra rezolutiunii contractului.