Rezolvarea diferendului dintre România și Ucraina privitor la delimitarea spațiilor maritime în Marea Neagră

Istoric al încercărilor de soluționare a diferendului

Diferendul dintre România și Ucraina a avut la bază delimitarea platoului continental și a zonelor economice exclusive ale celor două părți din zona de nord-vest a Mării Negre. Cele două state doreau stabilirea exactă a suprafeței de platou continental și de zonă economică exclusivă a României și, respectiv, a suprafeței de platou continental și de zonă economică exclusivă a Ucrainei. Inițial negocierile au fost purtate între România și URSS (1967-1987), fără a exista însă, un acord in acest sens între cele două state.

Negocierile:

În perioada 1967-1987 s-au defășurat 10 runde de negocieri româno-sovietice pentru delimitarea platoului continental și a zonelor economice exclusive în Marea Neagră .

În anul 1982 România participă la semnarea Convenției ONU privind Dreptul Mării de la Montego Bay. Sunt definite în Convenție platoul continental și zona economică exclusivă, împreună cu regimul acestora. Ele sunt spații maritime asupra cărora statul riveran (care le deține) exercită anumite drepturi suverane și jurisdicție suverană. În zona aflată în dispută se află resurse de hidrocarburi de anvergură medie, a căror exploatare era vizată de cele două state. Ratificând Convenția, în anul 1996, România formulează o declarație prin care arată că „insulele nelocuite și lipsite de viață economică proprie nu pot afecta în niciun mod delimitarea spațiilor care aparțin coastelor principale ale statelor riverane.” Această declarație viza Insula Șerpilor și nu a fost obiectată de nici un stat.

Anul 1997 este anul în care se încheie și intră în vigoare Tratatul politic de bază dintre România și Ucraina și Acordul Conex la acesta încheiat prin schimb de scrisori ale miniștrilor afacerilor externe ai celor două state semnatare. Acest ultim document conține prevederi referitoare la obligația părților de a începe negocieri în vederea încheierii unui Tratat privind regimul frontierei de stat și a unui Acord pentru delimitarea platoului continental și a zonelor economice exclusive ale României și Ucrainei în Marea Neagră. Totodată, Acordul Conex conținea o serie de principii în funcție de care cele două părți au convenit să realizeze delimitarea.

În același timp, documentul menționat includea o clauză compromisorie care stabilește posibilitatea pentru oricare din părți să sesizeze unilateral Curtea Internațională de Justiție de la Haga pentru soluționarea delimitării spațiilor maritime, în cazul îndeplinirii, cumulativ, a două condiții:

a) Negocierile cu privire la delimitarea spațiilor maritime să se fi desfășurat pe o perioadă mai mare de doi ani;

b) Tratatul privind regimul frontierei de stat să fi intrat în vigoare sau să se demonstreze faptul că acesta nu a intrat în vigoare din vina celeilalte părți.

Între anii 1998-2004 se desfășoară 34 de runde de negocieri între România și Ucraina pentru delimitarea platoului continental și a zonelor economice exclusive în Marea Neagră - 24 la nivelul plenului delegațiilor și 10 la nivel de experți. Dintre acestea, 26 au loc în ultima fază a negocierilor (2001-2004). Negocierile eșuează ca urmare a neacceptării de către Ucraina a aplicării regulilor de delimitare conforme practicii CIJ, propuse de România în conformitate cu prevederile Acordului Conex din 1997.

În anul 2003 se încheie Tratatul privind regimul frontierei de stat între România și Ucraina, intrat în vigoare în mai 2004, condiție necesară pentru sesizarea CIJ de către România.

Pe data de 9 septembrie 2004: are loc ultima rundă de negocieri între România și Ucraina pentru delimitarea platoului continental și a zonelor economice exclusive în Marea Neagră, la București. Ultima rundă a negocierilor a avut loc în perioada 8-9 septembrie 2004. “Ultima rundă a negocierilor a avut loc în perioada 8-9 septembrie 2004. Mi-o amintesc foarte bine, pentru că 9 septembrie este ziua mea de naștere. Împlineam 31 de ani. Era a 24-a rundă de negocieri la nivelul plenului delegațiilor și a 34-a rundă, dacă adunam și rundele de experți, în cei mai bine de șase ani de la începutul demersului.”

Partea română a susținut permanent pe parcursul negocierilor necesitatea aplicării metodei de delimitare pe care a stabilit-o CIJ în hotărârile ei, adică metoda „echidistanță/mediană - circumstanțe speciale/relevante”. Partea ucraineană a propus în timpul negocierilor o metodă de delimitare diferită de cea propusă de România. Rezultatul era o linie de delimitare care reflecta o pretenție la o suprafață de platou continental și zonă economică exclusivă nejustificată, de două ori mai mare decât cea cerută de fosta URSS în negocierile din perioada 1967-1987.

După cum rezultă din răspunsul anterior, pozițiile părților au fost extrem de diferite, atât în ceea ce privește metoda de delimitare care trebuie folosită pentru delimitare, cât și în ce privește traseul liniei de delimitare.

În condițiile în care partea română a susținut mereu ca poziție a sa metoda de delimitare a CIJ, refuzul constant al părții ucrainene de a accepta această metodă și rezultatul aplicării ei, deci al respectării dreptului internațional în materie, au determinat eșecul negocierilor. În timpul negocierilor, partea ucraineană a manifestat o inflexibilitate constantă care nu a permis apropierea pozițiilor părților prin negocieri, cu toate eforturile depuse de delegația română.