Riscul în Contractul de Asigurare

RISCUL ÎN CONTRACTUL DE ASIGURARE

1. Diferitele semnificatii ale notiunii de risc. În limbajul obisnuit, prin "risc" se întelege un pericol sau un inconvenient posibil, o întâmplare neplacuta. Cu alte cuvinte, riscul semnifica "posibilitatea de a ajunge într-o primejdie, de a avea de înfruntat un necaz sau de suportat o paguba"*1).

În domeniul economic, riscul este considerat ca reprezinta un eveniment viitor si probabil a carui producere ar putea provoca anumite pierderi. El este imprevizibil când este determinat de situatii fortuite si daca elementele de probabilitate a riscului au o pondere mai ridicata, dar poate fi previzibil, în situatiile în care factorii care ar putea provoca pierderi pot fi prevazuti cu anticipatie*2).

Pe plan juridic, riscul este susceptibil de unele nuantari în raport de domeniul dreptului în care el este analizat.

Astfel, în materia raspunderii civile delictuale independenta de greseala, riscul constituie fundament al raspunderii, considerându-se ca acolo unde exista activitatea cauzatoare de pagube, acolo trebuie sa fie si riscul, fiindca ubi emolumentum ibi onus. Dezdaunarea este acordata victimei în primul rând din ratiuni de protectie a acesteia, ceea ce înseamna ca ne gasim în prezenta unei asigurari împotriva riscului, risc care trebuie suportat de cei care introduc în societate surse de pagubire pentru cei din jur.

În cadrul teoriei generale a obligatiilor, notiunea de risc are, pe lânga semnificatia din domeniul raspunderii civile delictuale, si sensul de prejudiciu care rezulta din distrugerea (pieirea) sau deteriorarea unui bun din cauza de forta majora sau caz fortuit, când paguba va fi suportata de proprietarul lucrului potrivit principiului res perit domino. Intervenind dupa data încheierii contractului de vânzare-cumparare, problema riscurilor este esentiala pentru reciprocitatea si simultaneitatea obligatiilor si echilibrul prestatiilor dintre parti si consta în a determina persoana care va suporta consecintele pagubitoare în caz de pieire sau avarie fortuita a bunului vândut.

În Codul muncii (art. 102 alin. 2), notiunea de "risc" este întâlnita în rândul cazurilor de exonerare de raspundere a salariatului pentru pagubele suferite de angajator, sub denumirea de "riscul normal al serviciului". Prin risc normal al serviciului, legiuitorul a înteles un risc nenormat, adica o cauza de exonerare pentru pierderile inerente procesului de productie ce depasesc limitele prevazute de lege*3).

2. Riscul, element esential al contractului de asigurare. Elementele specifice contractului de asigurare sunt urmatoarele: interesul asigurabil, riscul, prima de asigurare si suma asigurata.

Lipsa oricaruia din aceste patru elemente face contractul ineficace, fiind lovit de nulitate. Prin corelatie cu celelalte elemente, riscul reprezinta elementul esential al asigurarii, cheia de bolta a acesteia, motorul care pune în functiune mecanismul garantiei. Existenta riscului determina aparitia interesului asigurabil.

Interesul asigurabil este definit în doctrina asigurarilor ca fiind valoarea pecuniara expusa pierderii bunului considerat sau valoarea patrimoniala ce poate fi pierduta pentru asigurat sau beneficiar ca urmare a sinistrului*4). Pentru a fi asigurabil un interes trebuie sa fie economic, sa fie evaluabil în bani si, bineînteles, sa existe în momentul încheierii contractului*5).

Desi interesul asigurabil nu constituie subiectul principal al acestui studiu, nu putem sa nu remarcam ca interesul asigurabil nu poate fi confundat tocmai cu prejudiciul pe care îl sufera asiguratul daca riscul se produce. Interesul asigurabil, cum, de altfel, exprima si notiunea de interes în sensul obisnuit al termenului, reprezinta motivul determinant al contractului de asigurare, însasi cauza contractului de asigurare, iar nu obiectul acestui contract, asa cum sustin unii autori englezi care apreciaza ca obiectul contractului de asigurare este de fapt numele dat interesului patrimonial pe care o persoana îl are în legatura cu obiectul asigurarii*6).

Datorita legaturii necesare care exista între risc si interesul asigurabil, evidentiat mai ales prin faptul ca interesul asigurabil consta tocmai în încercarea de a evita prejudiciul datorat riscului, în literatura juridica s-a ajuns uneori la o adevarata suprapunere a acestor doua elemente, adica fie a riscului, fie a interesului chiar cu însusi obiectul contractului de asigurare.

Numai existenta riscului determina existenta interesului asigurabil. Riscul licit si real semnifica mai ales o cauza licita si reala. Nu se poate asigura o marfa de contrabanda, nu putem cere asiguratorului sa garanteze consecintele penale ale savârsirii unei infractiuni etc. Riscul si interesul asigurabil nu sunt într-o relatie de interdependenta cauzala. Prin urmare, pentru a exista un interes asigurabil cu siguranta trebuie sa existe un risc, dar nu orice risc este urmat în mod obligatoriu de un interes asigurabil. Riscul trebuie sa fie constientizat de persoana asupra caruia planeaza (indiferent ca este vorba de patrimoniul, sanatatea sau chiar viata sa) si trebuie sa nasca în candidatul la asigurare nevoia de a cumpara protectie. Prin încheierea contractului de asigurare, vulnerabilitatea asiguratului în fata riscului este înlocuita de siguranta pe care i-o ofera asiguratorul.

Din examinarea, în acelasi timp, a interesului asigurarii si riscului, ca elemente constitutive ale contractului de asigurare, se ajunge la concluzia unei legaturi indestructibile între aceste elemente. Riscul este indisolubil legat de interesul asigurabil pentru ca el reprezinta întruparea ideii de pericol, premisa majora a interesului asigurarii, interes care ramâne fara continut, fara nici o justificare în absenta riscului. Prin urmare, acolo unde nu exista risc, nu poate exista din punct de vedere logic nici interesul asigurarii, fiindca acestuia din urma îi lipseste orice baza de referinta.