Rolul Sefului Statului conform Constitutiilor Romaniei si Frantei

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Rolul Sefului Statului conform Constitutiilor Romaniei si Frantei.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier docx de 8 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Drept

Extras din document

Instituția șefului statului este una din cele mai vechi instituții politico-juridice . Astăzi , această instituție cunosște o mare diversitate , atât sub aspectul denumirii și modului de desemnare , cât și sub cel al rolului și atribuțiilor în cadrul sistemului consituțional . În sistemele constituționale moderne , marcate de rolul crescând al Parlamentului , instituția șefului de stat atrebuit , în mecanismul separației puterilor să-și găsească echilibrul față de legislativ , deși , în doctrină , se vorbește tot mai mult de o „slabire” a instituției șefului de stat în majoritatea democrațiilor europene contemporane ( C. Grewe , H. Ruiz-Fabriz ) . Rolul și locul șefului de stat diferă în regimurile consituționale contemporane . Astfel , în regimurile parlamentare , șeful statului , fie că este monarh , fie președinte , are un rol restrâns . În regimul prezidențial , președintele este principalull titular al exercițiului puterii executive aflându-se pe o poziție de egalitate cu legislativul , în cadrul separației stricte a puterilor aplicată prin așa-numitul mecanism de „frâne și contragreutăți”. Sistemul intermediar semi-prezidențial conferă președintelui statului un rol mai crescut în raport cu parlamentul .

În vederea unui demers comparativ în ceea ce privește instituția șefului statului în cele două sisteme constituționale nu putem să nu remarcăm gradul înalt de similitudine în reglementarea instituției prezidențiale ca , de altfel , a intregului model constituțional , principala sursă de inspirație a legiuitorului constituant românesc de la 1991 fiind Constituția Franței din 1958 . De aceea sistemul consituțional românesc a fost caracterizat de unii autori ca fiind semi-prezidențial , în timp ce alții , ținând cont de atribuțiile mai restrânse ale președintelui României față de omologul său francez , precum și de atribuțiile mai largi ale guvernului , au calificat acest sistem ca fiind semi-parlamentar (Antonie Iorgovan). Exemplull francez ca și cel românesc este o dovadă a dificultății de încadrare tipologică a regimurilor contemporane. Inițiatorii actualei constituții franceze au fost preocupați de două idei fundamentale pe care le-au transpus , de altfel , în cuprinsul acesteia : configurarea unui parlament raționalizat ale cărui funcții să fie limitate la controlul guvernului și votarea legilor în anumite domenii ale vieții sociale și , nu în ultimul rând , necesitatea întăririi puterii executive , îndeosebi a prerogativelor constituționale ale șefului statului căruia îi revine , pe de-o parte , rolul de arbitru între toate forțele politice , între cetățeni și organele statului , iar , pe de altă parte , misiunea de a fi garantul independenței naționale , al integrității teritoriale , al respectării acordurilor comunității și a tratatelor ( art. 5 din C-ție).

În ceea ce privește misiunea șefului statului articolul 80 din constituția noastră sintetizează rolul președintelui României în ordinea constituțională într-un mod asemănător . Astfel președintele României reprezintă statul român , exercitând funcția de reprezentare . De asemenea președintele României este garantul independenței naționale , al unității și al integrității teritoriale a țării , exercitând așa-numita funcție de apărare a șefului statului comparabilă cu cea a omologului său francez . Unul dintre cele mai importante roluri ale sale este de a veghea la respectarea constituției și la buna funcționare a autoritățiilor publice , în acest scop exercitând funcția de mediere între puterirle statului , precum și între stat și societate . Această funcție este considerată , în doctrină , ca fiin relativ redusă în practică . În privința primului aspect -cel al respectării constituției- președintele Franței este în mod similar un adevărat „garant” al legii fundamentale , sediul acestei atribuții fiind articolul 5 din C-ția Franței . Astfel, președintele are la dispoziție toate instrumentele legale pentru a-și îndeplini această atribuție . Sfera de atribuții prezidențiale în acest domeniu este largă (președintele poate sesiza Consiliul Constituțional în legătură cu neconstituționalitatea unei legi ordinare , poate considera că ,print-o emisiune de televiziune s-au încălcat libertățile publice etc.) . Constituția României conferă și ea președintelui posibilitatea de a sesiza Curtea Constituțională , în temeiul art. 146 atunci când consideră că că legea care i se prezintă spre promulgare nu respectă prevedreile constituției . Vorbind despre celălalt aspect , arbitrajul prezidențial nu este o construcție constituțională nouă și nici originală . C oncepția potrivit căreia , șeful statului trebuie „să împace”interesele opuse ale unor forțe politice și sociale rivale și să găsească rezolvarea tuturor conflictelor a inspirat numeroase modele de guvernare , îndeosebi monarhice . Constituantul francez a avut în vedere o separare netă , cvasiabsolută a celor trei puteri și realizarea unui echilibru stabil între ele . La confluența acestor forțe se situează președintele republicii care, prin arbitrajul său ( deși element al puterii executive) asigură continuitatea obiectivelor politice și economice naționale , respectarea angajamentelor luate în numele Franței , primatul intereselor naționale sau generale fără a ceda presiunilor exercitate prin intermediul parlamentului de către diferite grupuri parlamentare sau ale guvernului rezultat din confruntarea electorală a partidelor politice . Referindu-ne la consacrarea expresă în cadrul funcției de reprezentare a rolului de garant al angajamentelor luate în numele statului constituției române îi lipsește o stfel de prevedere , însă aceasta nu înseamnă deposedarea șefului statului de un asemenea rol . Aceasta se poate explica , în cazul Franței , prin angajamentele ce urma să și le asume în cadrul Pieței Comune , organism creat în anul 1958 , și care impuneau o nouă concepție privind strategia progresului economic în centrul căreia era așezată intervenția și implicarea directă a executivului .

În ceea ce privește funcția de mediere , aceasta este considerată ,în doctrină, ca fiind relativ redusă în practică . Oricum importanța socială a acestei funcții prezidențiale este pusă în evidență , cu deosebire, în condițiile moderne de guvernare , caracterizată printr-o mare diversitate de interese economice , sociale, militare, politice , de opțiuni , de strategii mai mult sau mai puțin efemere care ar fi disputate de partidele puternice în propriul interes ți manipulate în defavoarea unor largi categorii de cetățeni . Fundamentul teoretic al puterilor moderatoare ale președintelui constă într-o sșa-numită putere de reprezentare de către acesta a voinței generale exprimate de membrii aceleiași societăți de atrăi în comun și într-un de consens și armonie socială .

În cadrul funcției de apărare , președinții celor două state sunt comandanții supremi ale forțelor armate și îndeplinesc funcția de președinți ai consiliilor de apărare a țării .

Fisiere in arhiva (1):

  • Rolul Sefului Statului conform Constitutiilor Romaniei si Frantei.docx

Alte informatii

FACULTATEA DE DREPT “SIMIONN BĂRNUȚIU”