Rolul și funcțiile Băncii Naționale a României

Sistemul bancar este reprezentat de ansamblul coerent al diferitelor categorii de instituţii financiar-bancare care funcţionează într-o ţară, răspunzând necesităţilor unei etape a dezvoltării social-economice. În general, sistemul bancar dintr-o ţară cuprinde:

- cadrul instituţional, format din banca centrală cu rol de coordonare şi supraveghere, bănci comerciale şi alte instituţii financiare asimilate acestora;

- cadrul juridic, format din ansamblul reglementărilor care guvernează activitatea bancară.

În evoluţia sa, sistemul bancar parcurge faze de specializare şi sectorizare. Specializarea bancară reprezintă orientarea activităţii diferitelor bănci doar spre anumite servicii, operaţiuni, produse bancare. Noţiunea de sectorizare poate fi definită ca fiind un tip aparte de specializare ce constă în orientarea activităţii bancare spre anumite domenii de activitate economică.

Într-o economie de piaţă, sistemul bancar îndeplineşte funcţia de atragere şi concentrare a economiilor societăţii şi de canalizare a acestora, printr-un proces obiectiv şi imparţial de alocare a creditului, către cele mai eficiente investiţii. În îndeplinirea acestei funcţii, băncile, ca verigi de bază ale sistemului, urmăresc modul în care debitorii utilizează resursele împrumutate. Băncile asigură şi facilitează efectuarea plăţilor, oferă servicii de gestionare a riscului şi reprezintă principalul canal de transmisie în implementarea politicii monetare.

Prin activitatea de colectare de resurse financiare, concomitent cu plasarea lor pe piaţă prin intermediul creditelor şi a altor operaţiuni pe piaţa financiară, băncile îndeplinesc rolul de intermediari între deţinătorii de capitaluri şi utilizatorii acestora.

În vederea realizării obiectivelor finale, banca centrală urmăreşte stabilitatea valorii interne şi externe a monedei naţionale, concomitent cu punerea la dispoziţia economiei naţionale a cantităţii optime de monedă necesară creşterii economice. Sistemul bancar, transformând resursele pe care mediul economic i le pune la dispoziţie, se constituie ca subsistem al macrosistemului economico-social.

1.1. Banca centrală - scurt istoric, atribuţii

Toate sistemele bancare, cu excepţia celui din Hong Kong, au o bancă centrală. Apariţia şi dezvoltarea sistemului bancar (în secolele XIV şi XV) au precedat apariţia băncilor centrale (în secolul XVII). Banca suedeză Riksbank, fondată în 1668, este considerată prima bancă centrală, deşi istoricii susţin că prima bancă centrală, în accepţiunea de astăzi, a fost Banca Angliei, fondată în anul 1694. Banca Angliei a fost creată iniţial pentru a se strânge banii necesari războiului contra Franţei. A urmat apoi o diversificare a funcţiilor sale iar banca a primit, mai târziu, în 1844, dreptul de monopol asupra emisiunii monetare, pentru Anglia şi Ţara Galilor. Banca Angliei a fost o bancă privată până în 1946, când a fost naţionalizată.

În alte ţări, crearea băncilor centrale a evoluat mai lent. Banca Franţei a fost fondată în anul 1800. In Germania şi Italia, banca centrală a apărut după unificarea statelor şi principatelor independente, în ultima parte a secolului al XIX-lea.

Banca Naţională a României a fost fondată în 1880, când doar o treime din capital aparţinea statului, iar în 1929, doar 10% din capital mai aparţinea statului român. După cel de-al doilea război mondial, Banca Naţională a României a fost preluată de stat şi a făcut parte din sistemul bancar al unei economii centralizate. Această situaţie a continuat să existe până la restructurarea sistemului bancar, după 1989, când a fost reorganizată ca bancă centrală.

Conform Legii nr. 312/2004 privind Statutul BNR, obiectivul fundamental al Băncii Naţionale a României este asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor.

Principalele atribuţii ale unei bănci centrale sunt:

a) elaborarea şi aplicarea politicii monetare şi a politicii de curs de schimb;

b) emiterea bancnotelor şi a monedelor ca mijloace legale de plată pe teritoriul ţării;

c) stabilirea regimului valutar şi supravegherea respectării acestuia;

d) autorizarea, reglementarea şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit, promovarea şi monitorizarea bunei funcţionări a sistemelor de plăţi pentru asigurarea stabilităţii financiare;

e) administrarea rezervelor internaţionale.

1.2. Funcţiile băncii centrale

Băncile centrale au, în general, următoarele funcţii (deşi uneori, aceste responsabilităţi sunt împărţite cu alte organisme guvernamentale) :

1. Stabilirea şi implementarea politicii monetare şi de credit

Banca centrală controlează nivelul masei monetare şi ratele dobânzii în economie, ca parte a politicii economice generale a guvernului. Această situaţie a condus la dezbateri aprinse, referitoare la independenţa băncii centrale. De regulă, banca centrală colaborează cu Ministerul Finanţelor pentru rezolvarea principalelor probleme ale politicii monetare şi financiare.

Gradul "adecvat" de independenţă sau autonomie decizională al băncii centrale a constituit o dispută seculară: tentative de subordonare directă faţă de autoritatea guvernului au alternat cu perioade de independenţă considerată excesivă.

La nivelul Uniunii Europene, Tratatul de la Lisabona (2009) prevede un nivel ridicat de independenţă pentru băncile centrale ale statelor membre şi pentru Banca Centrală Europeană, care împreună formează Sistemul European al Băncilor Centrale.

În România, banca centrală este organ al statului, iar membrii Consiliului de Administraţie al BNR sunt numiţi de Parlament. În numele Consiliului de Administraţie, Guvernatorul BNR prezintă anual Parlamentului României raportul BNR, care cuprinde: principalele evoluţii economice, financiare, monetare şi valutare; politica monetară în anul precedent şi orientările pentru anul următor; reglementarea şi supravegherea prudenţială bancară; activităţile BNR, bilanţul anual şi contul de profit sau pierdere.

În cadrul politicii monetare pe care o promovează, BNR utilizează proceduri şi instrumente specifice pentru următoarele operaţiuni:

• de piaţă monetară - banca centrală poate efectua pe piaţa secundară operaţiuni reversibile, cumpărări/vânzări directe sau poate lua în gaj, pentru acordarea de credite colateralizate, creanţe asupra sau titluri ale statului, autorităţilor publice centrale şi locale, regiilor autonome, companiilor naţionale şi altor societăţi cu capital majoritar de stat, instituţiilor de credit sau altor persoane juridice, poate efectua swap-uri valutare, poate emite certificate de depozit şi atrage depozite de la instituţii de credit, în condiţiile pe care le consideră necesare pentru a realiza obiectivele politicii monetare;

• de creditare a băncilor - banca centrală poate acorda credite instituţiilor de credit eligibile, în condiţii de rambursare, garantare şi dobândă stabilite prin reglementări proprii; se interzice BNR creditarea pe descoperit de cont sau orice alt tip de creditare a statului, autorităţilor publice centrale şi locale, regiilor autonome, companiilor naţionale şi altor societăţi cu capital majoritar de stat;

• de control al lichidităţii prin rezerve minime obligatorii - banca centrală stabileşte regimul rezervelor minime obligatorii pe care instituţiile de credit trebuie să le menţină în conturi deschise la aceasta; pentru rezervele minime obligatorii, BNR bonifică dobânzi cel puţin la nivelul ratei dobânzii medii la depunerile la vedere practicate de instituţiile de credit iar pentru neîndeplinirea cerinţelor privind nivelul rezervelor minime obligatorii se calculează şi se percep dobânzi penalizatoare.