Rolul tratatului de la Maastricht și Amsterdam în politica externă și de securitate a UE

INTRODUCERE

Politica Externă şi de Securitate Comună constituie una din modalităţile de realizare a relaţiilor externe ale Uniunii Europene. Ea a fost introdusă prin Tratatul de la Maastricht semnat la 7 februarie 1992, fiind reprezentată de ce-l de-al doilea pilon comunitar.

Reglementarea sa juridică a fost realizată relativ târziu fată de restul construcţiei europene, având în vedere natura sensibilă a acestei politici care în continuare se regaseste în sfera competentelor statelor membre.

Nevoia unei politici externe comune bazate pe cooperarea statelor a facut ca, anterior apariţiei Uniunii Europene, politica externă între statele membre ale Comunităţilor europene să se desfasoare în cadrul Cooperării politice europene, lansată în 1970, în urma raportului miniştrilor afacerilor externe ai statelor membre ale Comunităţilor Europene de la Luxemburg şi extinsă prin Actul Unic European (AUE) din anul 1987.

Spre deosebire de metoda comunitară, proprie integrării economice, metodele Politicii Externe şi de Securitate Comună se caracterizează prin cooperarea între statele membre, pentru conducerea politicilor şi prin punerea graduală în practică a unor acţiuni comune, în domeniile în care statele membre au interese comune.

În acelaşi timp, statele îşi asumă angajamentul de a sprijini activ şi fără rezerve Policica Externă şi de Securitate Comună, de a se abţine de la orice acţiune contrară intereselor Uniunii, de a veghea la conformitatea politicilor lor naţionale cu poziţiile comune, de a se informa reciproc asupra oricăror probleme de Politică Externă şi de Securitate Comună şi de a susţine poziţii comune în cadrul organizaţiilor internaţionale.

Titlul V al Tratatului de la Maastricht, intitulat „Dispoziţii privind Politica Externă şi de Securitate Comună”, se ocupă de reglementarea PESC, pe parcursul articolelor J - J.11. Mecanismele principale se bazează pe informarea reciprocă a statelor membre cu privire la problematicile de politică extern şi de securitate, pe adoptarea unor acţiuni comune şi, foarte important, pe faptul că, în virtutea suveranităţii partajate între statele membre şi instituţiile europene, Consiliul European defineşte principiile şi orientările generale ale PESC.

Mai mult, Tratatul de la Amsterdam din 1998 întăreşte prerogativele Consiliului European asupra unor forţe armate comune ale statelor membre, arătând la articolul J.3 al Tratatului că respectivul Consiliu „defineşte principiile şi orientările generale ale Politicii Externe şi de Securitate Comune, inclusiv pentru problemele care au implicaţii în domeniul apărării”

Prezenta lucrare încearcă să analizeze în special rolul Politicii Externe şi de Securitate Comună în cadrul Tratatului de la Maastricht şi Amsterdam.

CAPITOLUL I. ROLUL TRATATULUI DE LA MAASTRICHT ÎN POLITICA EXTERNĂ ŞI DE SECURITATE COMUNĂ A UNIUNII EUROPENE

1.1 RATIFICAREA TRATATULUI DE LA MAASTRICHT

„Un moment important pentru evoluţia construcţiei comunitare este relansarea acestui proces, prin adoptarea mai multor texte care, după ce au adoptat o formă juridică şi au fuzionat cu dispoziţiile privind Uniunea politică şi Uniunea economică şi monetară, s-au concretizat într-un Tratat, şi anume Tratatul privind Uniunea Europeană, semnat la 7 februarie 1992, la Maastricht şi intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993.”