Sclavia în Dreptul Roman

Persoana și capacitatea juridică a acesteia

În Dreptul Roman aveau capacitatea de persoane doar persoanele libere, și în prima fază a Imperiului Roman aveau capacitate de persoane doar cei cu cetățenie. Sclavii nu erau considerați a fi persoane , ci erau considerați bunuri din patrimoniul stăpânului.

Capacitatea juridică reprezintă aptitudinea unei persoane care se poate bucura de anumite drepturi și libertăți. Pentru ca o persoană să participe la instanța de judecată, trebuia să aibă capacitate juridică.

Conceptul de persoana, după unii autori latini, în sensul ei primitiv a fost strâns legată de cea de „masca”. În Antichitate, in spectacolele de teatru, ce se țineau in amfiteatre, actorii purtau pe fata o masca ce avea rolul de a amplifica vocea pentru a fi auziți de public (personare - a răsuna). Astfel, prin extrapolare, romanii au considerat ca cei ce participau la viața juridică a cetății, joaca și ei un rol, asemenea unor actori pe scena dreptului.

Capacitatea juridică se împărțea în capacitate de folosință a drepturilor și capacitate de exercițiu a drepturilor.

Capacitatea de folosință a drepturilor reprezintă posibilitatea unei persoane de a avea drepturi și obligații și anume : cetățenii, oamenii liberi și pater familias (șef de familie, cel mai în vârstă bărbat). Copii nou născuți al căror tată a decedat, deveneau pater familias, și jumătate patrimoniului tatălui revenea copilului. Copilul născut capătă patrimoniul tatălui, și are capacitate de folosință până la moarte. Pentru a căpăta patrimoniu,copilul trebuia să se nască viu și cu înfățișare omenească.

Capacitatea de exercițiu aparțineau celor care aveau pe lângă capacitatea de folosință discernământul necesar de a aprecia valoarea, însemnătatea și consecința actelor pe care le făceau în viața juridică a societății.

Persoanele care datorită vârstei, sexului sau a stării lor mintale etc. nu puteau aprecia însemnătatea faptelor sau a actelor pe care le făceau, fiind considerați ca fiind incapabili și drept urmare erau lipsiți de capacitate de exercițiu.

Așadar, doar persoana care era sef de familie dispunea de capacitate completa. În conformitate cu dreptul roman, personalitatea juridica deplina implica existenta celor trei elemente: libertatea, cetățenia si familia; lipsa unuia din elementele menționate micșora sfera competentei juridice a individului, acesta dispunând de o personalitate juridica restrânsă;

Este bine cunoscut faptul ca orice capacitate a persoanei umane și respectiv existenta sa sunt cuprinse intre doua momente : unul de început care este nașterea si altul final, care îl reprezintă moartea.

Sclavii erau considerați bunuri din patrimoniul stăpânului, și cel mai important izvor al sclaviei era războiul, căci majoritatea sclavilor erau prizonieri de război.

Ca să devii sclav era suficient să te naști într-o familie de sclavi, devenind astfel de proveniență sclavagistă și mereu se lua în considerație proveniența mamei, dacă mama era liberă întreținea relație cu sclavul copilul era considerat liber,iar dacă mama era sclavă și tata liber atunci copilul era sclav.

Oamenii liberi

Calitatea de om liber constituie una din condițiile capacității juridice. Starea de a fi liber se dobândește odată cu nașterea sau posterior nașterii. Dacă ambii părinti sunt liberi, copilul se naște liber, iar daca unul din părinți este liber si celalalt este sclav, copilul urmează starea mamei. Daca mama este sclavă in momentul nașterii, dar in timpul sarcinii a avut calitatea de femeie libera - indiferent pentru câta vreme - copilul născut se bucura de calitatea de om liber. Astfel, un copil conceput este privit ca și născut, dacă interesele lui o cer, și evident acestea cereau ca el sa fie liber și nu sclav.

Posterior nașterii, calitatea de om liber se dobândește prin dezrobire si prin prescriptie achizitiva: sclavul care are un comportament exemplar vreme de 20 de ani ca om liber, dobândește după scurgerea termenului și în drept aceasta calitate.

Libertatea se pierde prin căderea in prizonierat, potrivit unei reguli de drept a ginților, după care prizonierii deveneau sclavii celor care i-au învins. De asemenea, erau vânduți ca sclavi in afara Romei si astfel iși pierdeau libertatea cei care nu se prezentau la recrutare, cei care refuzau sa se inscrie pe listele censului, debitorii insolvabili etc. La aceste cazuri se adauga - cele prevazute de dreptul imperial, dintre care mai importante sunt condamnarile penale grave care au drept consecinta pierderea libertatii, ca de exemplu, condamnările la munca silnica.

În anul 80 î. Hr. Cornellius Sulla edictează printr-o lege - Lex Cornelia de captiviis o ficțiune juridică cu scopul de a diminua situația dificilă a cetățenilor romani, care au căzut în prizonierat. În literatura juridică, fictio legis Corneliae (ficțiunea lui Cornelius) poartă denumirea de jus postliminium sau dreptul de întoarcere. Astfel, romanul care a scăpat din prizonierat, întorcându-se la Roma, își recâștiga statutul de om liber (status libertatis).