Școala Ardeleană - reper al culturii românești moderne

Scoala Ardeleana reprezinta prima manifestare organizata cu scop precis si constient formulat, a ideologiei iluministe in tara noastra. Avand ca izvoare micarile de idei ale iluminismului apusean, ea a crescut din necesitatile obiective ale dezvoltarii sociale din Transilvania, in jurul anului 1800.

Programul politic al miscarii este sintetizat in memoriul din anul 1791, „Supplex libellus valachorum Transsilvaniae” trimis imparatului Leopold II, prin care se cerea recunoasterea romanilor din Transilvania ca natiune egala in drepturi cu celelalte natiuni ce intrau in componenta Imperiului Habsburgic.

Preluand esenta iluminismului european, reprezentantii Scolii Ardelene au asezat la temelia programului lor de lupta principiile de egalitate si libertate, de suveranitate a poporului, pe temeiul ideii dreptului national si al contractului social. Actiunea politica si culturala a Scolii Ardelene este indrumata de operele istorice si filologice ale lui Samuil Micu, Gheorghe Sincai, Petru Maior si Ion Budai-Deleanu. Toate aceste patru personalitati, savanti de talie europeana si poligloti, au facut studii teologice, filozofice si de drept canonic la Roma si Viena.

Fata de curentele iluministe din alte tari, cel al Scolii Ardelene are ca trasatura specifica imbinarea nationala a romanilor din Transilvania, care erau priviti ca straini la ei acasa, lipsiti de drepturi si considerati „tolerati” de imperiul Habsburgic. Scoala Ardeleana nu a fost o aparitie spontana, aceasta a continuat in mod firesc ideile cronicarilor privitoare la latinitatea limbii romane, la continuitatea romanilor in Dacia si unitatea poporului roman, utilizand lucrarile acestora ca izvoare istorice, precum: Cronicul, manuscris a lui Miron Costin, Descrierea Moldovei a lui Dimitrie Cantemir, Elementa linguae daco-romanae sive valahiace a lui Samuil Micu si Gheorghe Sincai aparuta la Viena in 1780. Curentele literare se succed de la un secol la altul, unul in continuarea celuilalt sau ca reactie unul impotriva celui precedent. Iluminismul se incadreaza clar in prima situatie, aceea de a continua si de a dezvolta ideile curentului anterior, si anume directiile umanismului.

Opera corifeilor Școlii Ardelene este extrem de complexă, de la opere originale la traduceri și adaptări, de la opere cu caracter științific la opere de popularizare ale științelor, de la dicționare unicat în cultura română la lucrări cu carcter filologic ori gramatici ale limbii române. Nu se poate să nu amintim opera literară a lui Ioan Budai Deleanu, care reprezintă intrarea în epoca modernă a literaturii noastre. Numeroase traduceri ori lucrări în limba latină completează bogatul tezaur al acestei mișcări cultural - naționale, dar dau și dimensiunea înaltului nivel de pregătire intelectuală, cât și larga viziune a membrilor Școlii Ardelene.

Iluminismul românesc se caracterizează prin următoarele elemente:

- Are coloratură națională, fiind preocupat de formarea poporului și a limbii române;

- Încearcă recunoașterea românilor ca națiune în Transilvania;

- Reprezintă o amplă mișcare de afirmare națională;

- Nu rupe legătura cu tradiția umanistă ca țările occidentale.

Directii fundamentale de actiune pe care si le propune aceasta miscare, sunt urmatoarele:

- Directie socio-culturala. Aceasta este in stransa legatura cu motorul miscarii iluministe europene, aceea de emancipare a oamenilor prin cultura si educatie. Cu aceasta ocazie, are loc dezvoltarea si organizarea invatamantului in limba romana. Gheorghe Sincai, ca director al scolilor romane, infiinteaza 300 de scoli. Este momentul primelor manuale scolare tiparite, a cartilor de popularizare stiintifica, a calendarelor si cartilor populare.

- Directie erudita. Cuprindem aici numeroasele tratate de istorie si filologie. Cele mai importante sunt: "Istoria si lucrurile si intamplarile romanilor" de Samuil Micu, "Hronica romanilor si a mai multor neamuri" de Gheorghe Sincai, "Istoria pentru iceputul romanilor in Dachia" de Petru Maior, "Elementa linguae daco-romanae sive valachicae" de Samuil Micu si Gheorghe Sincai, "Disertatie pentru inceputul limbii romane" de Petru Maior si "Lexiconul de la Buda", primul dictionar etimologic al limbii romane.