Serviciul public. noțiune, trăsături

Lumea este marcată de globalizare, de o fluiditate tot mai mare a economiei, de nevoia de a gestiona problemele globale. Globalitatea politicilor publice creează necesitatea dezvoltării unor noi capacităţi de exploatare a noilor oportunităţi. Economia mondială este din ce în ce mai dinamică, deschisă şi competitivă.

SISTEMUL SERVICIILOR PUBLICE DIN ECONOMIA NAŢIONALĂ

Conceptul de sistem este de dat relativ recent şi poate fi definit ca un ansamblu de elemente corelate între ele prin diverse forme de interacţiune şi interdependenţă. O universitate, un spital, o fiinţă, o carte etc. constituie exemple de sisteme, adică mulţimi de persoane, obiecte, procese etc. asamblate, organizate după anumite principii. Deşi asupra conceptului de sistem se poartă încă discuţii, acesta poate fi definit (caracterizat) dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: este un ansamblu de elemente (entităţi) interdependente; este delimitat de un domeniu care-l diferenţiază de mediul exterior; este în general interdependent cu mediul prin tipul intrărilor dinspre mediu şi ieşirilor către mediu; funcţionează conform unei (unor) finalităţi cunoscute sub denumirea de obiective sau misiuni; satisface nişte restricţii sau valori limită.

Noţiunea de sistem este foarte generală. Atât bunurile materiale, cât şi fiinţele pot fi abordate prin prisma concepţiei sistemice, înregistrându-se următoarele două mari grupe de sisteme: neînsufleţite (tehnice); vii. Acea parte a unui sistem care, considerată ca atare, întruneşte condiţiile de definire a sistemului, poartă denumirea de subsistem.

Serviciile publice. Noţiune şi termen

Serviciile pot fi considerate ocupaţii ( îndatoriri) ale unor persoane, « funcţii », « acţiuni » sau « munci prestate în interesul cuiva », « organisme sau subdiviziuni făcând parte dintr-un ansamblu administrativ sau economic. În opinia unor specialişti şi a teoriei economice, termenul de servicii este utilizat în următoarele specificaţii :

• service industry – organizaţiile cu activitate intangibilă sau nestocabilă ;

• service products – rezultatul industriei serviciilor, dar şi altor sectoare economice ;

• service ocupations – vizează tipologia muncii angajaţilor din domeniul serviciilor ;

• service functions – activităţi la nivelul economiei sau în afara acesteia.

« Principiul » de serviciu public a apărut la sfârşitul secolului al XIX-lea atunci când intervenţiile statului s-au accentuat în domenii ca : transport, sănătate, educaţie.

Serviciul public este o entitate socială formată din activităţi şi structuri situate sub « dependenţa colectivităţilor publice », relevante pentru sfera publicului. Dezvoltarea civilizaţiei a impus creşterea numărului ,,de activităţi susceptibile de a servi ca obiect şi suport serviciilor publice", a numărului serviciilor publice, ele ocupând o poziţie structurală şi structurantă în societate (Chevallier, op. cât., 59).

Legile şi regulamentele califică frecvent activităţile ,,serviciilor publice", dar fără să indice motivele pentru care este vorba de serviciile publice. Termenul de serviciu public este utilizat atât în sens de organizaţie, de organism social, cât şi în sens funcţional, de activitate desfăşurată de acest organism. Definirea serviciului public obligă cititorul să distingă cele două sensuri ale acestuia:

• primul sens este cel organic, ce desemnează realizatorul activităţii

de interes public, un organism, o persoană juridică, publică sau privată;

• al doilea sens, este cel material, prin care este desemnată activitatea

desfăşurată de realizatorul acesteia.

Noţiunea de serviciu public a cunoscut, pe parcursul timpului, o evoluţie contradictorie.

Sectorul serviciilor publice apare ca un vast ansamblu eterogen, constituit din reţele, care au devenit ,,artere ale corpului social" şi care îşi schimbă permanent forma, în care coexistă activităţile şi modurile de administrare cele mai variate, în funcţie de momentul apariţiei lor şi de sectorul de activitate.