Sistemul constituțional italian

1 ISTORIC

Italia contemporana a trecut, nu fara convulsii, de la un regim politic totalitar, de la o dictatura de tip fascist, la un regm politic parlamentar democratic. Trecerea s-a produs dupa incheierea celui de-al doilea razboi mondial si a durat pana la adoptarea actualei Constitutii in decembrie 1947.

Constitutia Italiana, statutul fundamental din 4 martie 1848 a apartinut tipului de constitutii “suple” care pot fi modificate pe o cale simpla, adoptandu-se legi ordinare care ar modifica prevederile constitutionale.

Procesul de tranzitie democratica in Italia a fost complex, chiar contradictoriu deoarece a generat framantari sociale ample, inclusiv cu privire la viitoarea forma de guvernamant. Noua clasa politica italiana si poporul insusi au tinut seama de politica statelor invingatoare privind viitorul regim politic italian.

Discontinuitatea in plan politic, realizata prin trecerea de la dictatura fascista la democratia parlamentara a fost, in mod natural, legata de o discontinuitate in plan constitutional, prin terecerea de la sturcturile si mecanismele de guvernare ale statului fascist la institutiile politice de tip parlamentar.

Discontinuitatea institutionala, politica nu ar fi fost posibila sau nu s-ar fi realizat fara obstacole daca concomitent nu s-ar fi produs si o discontinuitate in planul conceptiilor politice, ca si al atitudinii grupurilor sociale, a populatiei fata de structurile de putere.

Fara a aboli in mod expres Statutul fundamental, regimul fascist a adoptat o serie de decrete-legi care au modificat implicit constitutia, stabilind principiile statului corporativ si identificand partidul fascist cu statul.

La 14 ianuarie 1923 a fost adoptat decretul regal nr. 31 cu privire la militia voluntara pentru securitatea nationala care a instituit existenta unei militii specifice, la ordinele sefului guvernului care urma sa colaboreze cu armata pentru mentinerea pacii. In acest decret se afirma ca militia fascista pregateste si incadreaza cetatenii pentru apararea intereselor Italiei in lume. Se institutionalizeaza existenta unei formatiuni paramilitare, distincte de armata regala, actionand in mod exclusiv in sprijinul regimului fascist.

Legea nr. 2300 din 24 decembrie 1925 cu privire la revocarea functionarilor de stat a conferit Guvernului dreptul de a indeparta orice fel de functionari ai sefului care nu prezinta o garantie deplina pentru indeplinirea fidela a indatoririlor. Prin aceasta se incerca sa se confere acoperire juridica unei vaste actiuni de epurare a aparatului de stat de elemente anti fasciste, cu incalcarea flagranta a normelor si prevederilor care garantau inamovibilitatea functionarilor publici.

La 24 decembrie 1925 a fost adoptata legea nr. 2260 prin care se delega guvernului competenta de a modifica Codul penal, Codul de procedura penala, legile cu privire la organizarea judecatoreasca, adaugand totodata noi modificari si completari Codului civil.

Legea nr. 2263 din 24 decembrie 1925 conferea atributii foarte largi sefului guvernului. Desi formal Italia continua sa ramana o monarhie constitutionala, seful guvernului dobandea puteri neuzitate in regimurile constitutionale. Prin decret regal se prevedea ca seful guvernului putea sa conduca mai multe ministere simultan, avand dreptul sa delege o parte din atributiile sale unor subsecretari de stat. Nici un proiect de lege nu putea fi pus pe ordinea de zi a vreuneia din Camere fara aprobare sefului guvernului, legea prevedea sanctiuni aspre pentru cei care comiteau atentate la viata, integritatea sau libertatea sefului guvernului. Este de ramarct ca si persoanele care aduceau eventuale ofense sefului guvernului, prin cuvinte sau acte, erau posibile de pedeapsa cu recluziunea sau detentie intre 6 si 30 de luni si o amenda de la 500 la 3000 de lire.

Legislatia fascista a cunoscut si alte limitari ale libertatii democratice, ca de pilda delegarea catre guvern a dreptului de a aduce modificari legilor securitatii publice, restrangerea libertatii presei, restrangerea activitatii tuturor asociatiilor, societatilor si asezamintelor, privarea de drepturi cetatenesti de catre guvern a acelor persoane care aduceau prejudicii in strainatate intereselor italiene, conferirea puterii executive a dreptului de a stabili regelementari juridice, reforma reprezentarii politice. Potrivit acestei din urma legi, cei 400 de deputati urmau sa nu mai fie alesi prin vot direct si propusi numai de anumite corporatii, la propunerea Marelui Consiliu National Fascist. Votul se desfasura de fapt sub forma unui plebiscit in care alegatorii erau solicitati sa raspunda la intrebarea “ aprobati lista de deputati desemnati in Marele Consliu National fascist?” printr-o lege speciala din 3 octombrie 1928 Marele Consiliu Fascist era institutionalizat ca fiind organul suprem care coordoneaza si integreaza toata activitatea regimului, aparut

din revolutia din octombrie 1922.potrivit acestei legi, Marele Consiliu National Fascist putea sa adopte legi si sa se pronunte asupra oricaror probleme economice, sociale, de interes national. Seful guvernului este de fapt presedinte al Marelui Consiliu Fascist iar Secretarul Partidului National Fascist devenea secretarul Marelui Consiliu.