Sistemul de protecție specială a persoanelor cu handicap - Legea 448-2006

1.Scurt istoric

O întreagă perioadă istorică, denumită ”Etapa instituţională”, societatea a acordat sprijin persoanelor cu handicap si familliilor în baza unui model medical de abordare a individului care prezenta anumite deficienţe sau tulburări. Persoana cu o deficienţă fizică, senzorială, mintală ş.a. era considerată un pacient , care, ca orice bolnav , avea nevoie de servicii de îngrijire. Dacă cele mai bune servicii medicale se acordă într-un spital, tot astfel serviciile de îngrijire pentru o persoană cu deficienţă trebuiau acordate într-o instituţie. În epoca instituţională serviciile tipice erau cele oferite de instituţii precum : casă de copii, cămin şcoală, şcoală specială, atelier protejat, casă de bătrâni, azil, ospiciu. Modelul de acordare a serviciilor era custodial - medical, preluând pacientul într-o instituţie închisă fără legături cu exteriorul, cu îngrijiri medicale şi organizarea vieţii după regulile unui spital. Pacientului i se stabilea de către un profesionist, de regulă un medic, un plan individual de îngrijire, după standardele practicii profesionale (medicale). Aveau prioritate asigurarea siguranţei (securităţii), sănătăţii şi curăţeniei. Standardele de calitate se refereau numai la îngrijire. Copilul sau adultul erau rupţi de familie şi de comunitatea în care s-au născut.

Acest mod de abordare şi de rezolvare a problemelor sprcifice cu care se confruntă o personă cu handicap şi familia sa a fost părăsit, treptat, în diferite ţări, din momentul în care respectarea drepturilor inalienabile şi nenegociabile ale omului nu a mai fost considerată numai din perspectiva moralităţii ci a devenit o problemă de drept , juridică, care impunea un sistem coerent, social şi educaţional pentreu respectarea principiului solidarităţii sociale.

La 10 decembrie 1948, a fost adoptată, de către Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite Declaraţia Universală a Drepturilor Omului al cărui preambul conţine cel mai înălţător apel la moralitate politică adresat întregii umanităţi. Declaraţia enunţă drepturile politice ale omului, drepturile economice, drepturile sociale şi culturale.

Rând pe rând, au fost adoptate noi acte care aprofundează drepturile persoanelor cu handicap. Organizaţia Naţiunilor Unite a adoptat: Declaraţia privind Drepturile Persoanelor cu Deficienţe Mentale (1971); Declaraţia Drepturilor Persoanelor cu Handicap (1975); Programul Mondial de Acţiune privind egalizarea şanselor pentru peroanele cu handicap; Regulile Standard privind egalizarea şanselor pentru peroanele cu handicap(1994); Convenţia privind Drepturile Copilului (1989); Convenţia privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilitati(2006). Potrivit acestora, persoana cu handicap are dreptul la respectarea demnităţii sale, are aceleaşi ca şi ceilalţi cetăţeni ai statului, inclusiv dreptul de a trăi în sânul familiei sale, într-un cămin şi de a participa pe deplin la viaţa societăţii.Abordarea prin prisma drepturilor omului a persoanei cu handicap şi a problemelor sale a condus la politici sociale şi educaţionale , care au considerat persoana cu handicap drept cetăţean cu drepturi depline. . Pe această bază s-a trecut la o altă etapă, caracterizată prin soluţii soluţii şi alternative, menite să asigure demnitatea persoanei cu handicap, sprijin specific pentru fructificare potenţialului său , pentru integrarea sa în familie, educaţională, în activităţile de timp liber şi în muncă.

Sistemul de protectie speciala a persoanelor cu handicap din Romania este relativ recent, bazele acestuia fiind puse in toamna anului 1990 prin adoptarea de catre Guvernul Romaniei a HG nr.1100/1990 privind infiintarea Secretariatului de Stat pentru Handicapati, publicata in M.Of., Partea I, nr.295/21.11.1990.De asemenea, legiuitorul a considerat necesar sa reglementeze protectia acestei categorii de persoane prin instituirea conceptului de protectie sociala.In acest sens, potrivit art.46 din Constitutie, Statul asigura realizarea unei politici nationale de prevenire, de tratament, de readaptare, de invatamant, de instruire si de integrare sociala a handicapatilor, respectand drepturile si indatoririle ce revin parintilor si tutorilor.

In anul 1992, Parlamentul Romaniei adopta inca doua legi foarte importante , care vor constitui cadrul juridic necesar dezvoltarii sistemului de protectie speciala a persoanelor cu handicap din Romania.In prezent, acest domeniu este reglementat prin Legea nr. 448 din 18 decembrie 2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicata in 2008, si Strategia naţională pentru protecţia, integrarea şi incluziunea socială a persoanelor cu handicap în perioada 2006-2013, aprobata prin Hotarâre nr. 1175 din 29/09/2005, precum si prin Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 268/2007.