Sistemul de servicii sociale și securitate socială în România

Asistenta sociala desemneaza un ansamblu de institutii, programe, masuri, activitati profesionalizate, servicii de protejare a persoanelor, grupurilor, comunitatilor cu probleme speciale, aflate temporar in dificultate, care datorita unor motive de natura economica, socio-culturala, biologica sau psihologica nu au posibilitatea de a realiza prin mijloace proprii un mod normal, decent de viata.

Securitatea sociala este un sistem care are in vedere protejarea atit a persoanelor apte de munca (sistemul asigurarilor sociale) cit si a celor ce nu pot munci sau sunt dezavantajati social. Securitatea sociala acopera astfel o suprefata sociala mai mare decit sistemul asigurarilor sociale. Adesea se face confuzie intre asistenta sociala si asigurarea sociala. Ele insa difera prin natura si surse.

Asistenta sociala reprezinta o prestatie de asistenta realizata cu banii statului si se adreseaza celor aflati in stare de saracie iar asigurarea sociala se realizeaza din cotizatiile celor care muncesc, fiind prin natura sa o masura preventiva, care asigura cetatenilor in cauza o anumita independenta.

Prin mijlocirea si interventia asistentei sociale se sprijina persoanele aflate in dificultate si le ajuta sa obtina conditiile necesare unei vieti decente, si sa-si dezvolte propriile capacitati si competente pentru o functionare sociala corespunzatoare.

Ajutorul are in vedere, de obicei, o perioada limitata de timp pina cind persoanele cu nevoi speciale isi gasesc resurse sociale, psihologice, economice, de a putea duce o viata normala, autosuficienta. Asistenta sociala, ca parte importanta a protectiei sociale, reprezinta un mod obiectiv de punere in aplicare a programelor, masurilor de protectie sociala pentru urmatoarele categorii sociale, care se considera ca fac parte din populatia cu nevoi speciale: familiile sarace; copiii care traiesc intr-un mediu familial sau social advers; copiii abandonati; minorii delicventi; tinerii neintegrati social; persoanele dependente de droguri sau de alcool; persoanele abuzate fizic si sexual; handicapatii fizic si mintal; persoanele cu boli cronice fara sustinatori legali; persoanele batrine neajutorate; ersoanele care au suferit in urma unor calamitati naturale, sociale, persecutii si discriminari de orice fel.

Sistemul asistentei sociale are la baza urmatorul principiu: din fonduri bugetare de stat sau din fonduri private (obtinute de la indivizi sau de la comunitate) sunt sprijinite persoanele aflate in dificultate in functie de necesitatile lor. De aceea, in acest caz, prestatia se face in functie de nevoile existente conform principiului solidaritatii, nefiind dependenta de vreo contributie personala anterioara, ca in cazul asigurarilor sociale.

Securitatea socială constituie un concept amplu care încorporează atât asigurările sociale, cât şi asistenţa socială.

A). Asigurările sociale cuprind: asigurarea de sănătate, prestaţiile de maternitate, ajutorul de deces, indemnizaţia de şomaj, dreptul la pensie, asigurările pentru accidente de muncă şi boli profesionale.

Se apreciază că, în cadrul asigurărilor sociale, intră cu titlu de prestaţii noncontributive şi drepturile acordate: invalizilor, văduvelor şi orfanilor de război, veteranilor de război, foştilor deţinuţi politici, eroilor martiri, urmaşilor şi răniţilor din timpul Revoluţiei din 1989, magistraţilor înlăturaţi din justiţie în perioada 1945 - 1952

Într-un fel, se poate aprecia că, în prezent, cu privire la anumite instituţii juridice, există anumite norme de drept comun în domeniul securităţii sociale, dar şi norme specifice pentru anumite categorii de personal.

Aşadar, fără ca enumerarea să fie exhaustivă, norme generale în domeniul securităţii sociale sunt: Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale ; Legea nr. 19/2000 privind pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale ; Legea nr. 76/2002 privind