Sistemul Monetar Internațional

1.SISTEMUL MONETAR INTERNAŢIONAL ÎN TIMPUL PARITĂŢILOR FIXE

Înainte de sfârşitul celui de-al doilea război mondial, Marea Britanie şi SUA au pregătit planurile reconstrucţiei sistemului monetar internaţional ce au fost expuse în cadrul Conferinţei monetare a Naţiunilor Unite de la Bretton-Woods, conferinţă la care au participat 45 de puteri, dintre care URSS, în calitate de observator.

Delegaţia engleză a fost condusă de economistul Keynes, ce a SUA de un înalt funcţionar al Trezoreriei – N.White, iar cea a Franţei de P.M.France.

Pentru evitarea conflictelor monetare era necesară menţinerea unor parităţi fixe şi găsirea unui nou etalon al valorii.

S-au formulat astfel două opinii: cea a lui Keynes şi cea a lui White.

Cele două planuri au fost publicate sub denumirea de „Proiect preliminar de schiţă a unei propuneri pentru un fond internaţional de stabilizare a Naţiunilor Unite şi Asociate” (al lui White) şi „Propuneri pentru o Uniune de clearing internaţional” (planul lui Keynes).

Din confruntarea mecanismelor propuse de cele două planuri s-au preluat în declaraţia comună numai acele mecanisme ce corespundeau ideilor de bază ale SUA.

2. NOUL SISTEM MONETAR INTERNAŢIONAL

Sistemul Monetar Internaţional a fost instituit prin Conferinţa Monetară de la Bretton-Woods (1944) şi a fost un sistem bazat pe Gold Exchange Standard (aur devize). Toate monedele ce puteau fi convertite în aur la cursul legal erau monede de rezervă, chiar dolarul era convertibil în aur (la preţul de $35 uneia) însă, numai în afara graniţelor, rezidenţii americani neavând dreptul deţinerii de aur, încă din 1933.

Nici una din prevederile Statutului de la Bretton-Woods nu acorda dolarului un rol privilegiat, acest statut rezultând din poziţia dominantă a SUA şi din locul pe care-l deţinea dolarul în rezervele altor ţări.

S-a creat astfel, Fondul Monetar Internaţional, o dată cu lansarea noului Sistem Monetar Internaţional, destinat acordării de împrumuturi limitate şi temporare pentru ţările membre, fond ce este şi în prezent alimentat prin vărsămintele pe care le realizau statele membre, respectiv o parte în aur sau dolari şi cealaltă parte în moneda naţională.

Parităţile fixe, ca principiu al SUA, au antrenat obligaţia din partea ţărilor care aderau la FMI de a-şi apăra moneda pe piaţa schimburilor, intervenind prin vânzări sau cumpărări.

Principiile pe care s-a bazat Sistemul Monetar Internaţional, al cărui organism a fost Fondul Monetar Internaţional, sunt următoarele:

- cooperare monetară internaţională

- creşterea echilibrată a comerţului internaţional

- dezvoltarea economică a tuturor membrilor

- stabilitatea cursului de schimb