Sistemul O.N.U de protecție a drepturilor omului

I. SISTEMUL O.N.U DE PROTECȚIE A DREPTURILOR OMULUI: CONSACRARE, DOCUMENTE RELEVANTE, MECANISM DE IMPLEMENTARE, PARTICULARITĂȚI, EVOLUȚIE

Dreptul internațional modern al drepturilor omului este un fenomen posterior celui de-al doilea război mondial, constituind o consecință a monstruoaselor încălcări ale drepturilor omului din timpul lui Hitler și convingerii că aceste încălcări, poate chiar războiul, ar fi putut fi evitate dacă în perioada funcționării Ligii Națiunilor ar fi existat un sistem internațional eficient pentru protecția drepturilor omului. Încă din 1941, cauza drepturilor internaționale ale omului a fost energic îmbrățișată de președintele Franklin D. Roosevelt[1]. În celebrul său discurs „Cele patru libertăți” care apela la crearea unei „lumi care să se sprijine pe patru libertăți fundamentale” - „libertatea cuvântului și de expresie”, „libertatea fiecăruia de a se închina lui Dumnezeu în felul său”, „libertatea de a nu suferi lipsuri”, și „libertatea de a nu se teme.”

Viziunea lui Roosevelt asupra „ordinii morale”, așa cum o caracterizează el, a devenit îndemnul adresat de națiunile care au luptat împotriva forțelor hitleriste în cel de al doilea război mondial și care au fondat Organizația Națiunilor Unite.

Consacrarea conceptului de „drepturi fundamentale ale omului” reprezintă rezultatul unui îndelungat proces evolutiv, în cursul căruia ideea respectului pentru drepturile omului a depășit concepțiile anacronice sau totalitare, care se opuneau recunoașterii egalității oamenilor și ideii de respect al drepturilor omului. Conform Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, Organizația Națiunilor Unite are un rol deosebit de important în ceea ce privește promovarea internațională a drepturilor omului (art. 1 pct. 3).

Documente relevante:

Adoptarea Cartei ONU a fost precedată de semnarea unui șir de documente:

- 28 iunie 1919 - Tratatul de la Versailles, semnat la Conferința de pace de la Paris, privind crearea Ligii Națiunilor;

- 12 iunie 1941 - Declarația de Saint-James (Marea Britanie, Canada, Australia, Noua Zelandă, Africa de Sud și reprezentanții guvernelor refugiate: Grecia, Belgia, Cehoslovacia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Polonia, Iugoslavia, Franța);

- 14 august 1941 - Roosvelt și Churchill prezintă Carta Atlantică, deschisă spre semnare la 24 septembrie;

- 01 ianuarie 1942 - Declarația ONU (Declarația Aliaților) semnată de Roosvelt, Churchill, Litvinov și Țzi-Veni este pentru prima dată utilizat termenul „Națiunile Unite“.

- 30 octombrie 1943 - 1 noiembrie 1943 la Conferința miniștrilor de externe de la Moscova reprezentanții Marii Britanii, URSS, SUA și China - Molotov, Iden, Hall și Fu Bin-șian adoptă o Declarație, punctul 4 al căreia se referă la crearea unei organizații internaționale cu o structură din 4 organe principale, care să cuprindă toate statele care iubesc pacea, în vederea menținerii păcii mondiale și a securității internaționale.

- 28 noiembrie - 1 decembrie 1943 prin Declarația de la Teheran Roosvelt, Churchill și Stalin au convenit asupra structurii Națiunilor Unite, sarcină primordială al cărora ar fi instaurarea unei păci de durată;

- 2-7 noiembrie 1944 Conferința de la Dumbarton Oaks - au fost definite caracteristicile viitoarei Organizații a Națiunilor Unite (ONU), ajungându-se la acordul cu privire la instituirea Consiliului de Securitate, cu un statut permanent pentru cei 4 participanți la conferință.

- 11 februarie 1945 - Conferința de la Yalta s-a convenit asupra modalității de votare în cadrul Consiliului de Securitate, stabilindu-se un statut special al marilor puteri (drept de veto) și s-a fixat date Conferinței de la San Francisco;

- 26 iunie 1945 - Conferința de la San Francisco unde a fost semnată Carta ONU de către 50 de state la care s-a alăturat ulterior și Polonia pe 15 octombrie 1945.

Menirea Organizației Națiunilor Unite este de a servi drept „centru în care să se armonizeze eforturile națiunilor în vederea atingerii” obiectivelor prevăzute în articolul 1 din Cartă. Aceste obiective sunt împărțite în trei domenii interdependente și cu motivații specifice: