Sistemul ONU de apărare a drepturilor omului

Încă de la la naşterea sa, în 1945, după cel de al doilea război mondial, Naţiunile Unite au contribuit decisiv la dezvoltarea mişcării pentru Drepturile Omului. Cadrul juridic international care marcheaza inceputul “erei drepturilor” este constituit dintr-o serie de documente ce formeaza asa numita “Charta internationala a Drepturiolor Omului”,documente care au fost elaborate,adoptate si aplicate in cadrul ONU.

Charta ONU

A fost adoptată în 1945, în urma Conferinţei de la San Francisco şi proclamă, în preambulul său, “credinţa în drepturile fundamentale ale omului, în demnitate şi în valoarea persoanei umane, în egalitatea de drept a bărbaţilor cu femeile, ca şi a naţiunilor, mari şi mici”. Articolul 1 §3 al Chartei conferă ONU scopul fundamental “de a realiza cooperarea internaţională, dezvoltând şi încurajând respectul drepturilor omului şi al libertăţilor fundamentale pentru toţi, fără distincţie de rasă, sex, limbă sau religie.” . Deşi au existat propuneri din partea unor state, Carta Naţiunilor Unite nu cuprinde o listă a Drepturilor Omului. S-a optat pentru elaborarea unui document distinct realizat de către o comisie care se va ocupa în mod special de această problemă. Baza legitimă a fost reprezentată de art 68 din Cartă care prevedea că unul dintre organismele Naţiunilor Unite, respectiv Consiliul Economic şi Social "va înfiinţa comisii pentru problemele economice şi sociale şi pentru promovarea drepturilor omului". În 1946 Consiliul Economic şi Social a înfiinţat Comisia pentru Drepturile Omului care a devenit, în timp,

cel mai important organism universal de promovare a Drepturilor Omului.

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (DUDO)

Momentul aparitiei protectiei internationale a drepturilor omului este reprezentat de adoptarea, la 10 decembrie 1948, la Paris, de catre Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite, printr-o rezolutie, a Declaratiei Universale a Drepturilor Omului. Este primul text international cu caracter general si vocatie universala in materia drepturilor omului.

Declaratia este apreciata ca marcind inceputul unei noi etape in domeniul drepturilor omului . Este primul document international cu vocatie de universalitate in acest domeniu, urmarind, deci, stabilirea unei conceptii unitare a comunitatii internationale despre drepturile si libertatile omului.

Filosofia pe care se intemeiaza declaratia este formulata in articolul 1, potrivit caruia „Toate fiintele umane se nasc libere si egale in drepturi. Ele sunt inzestrate cu ratiune si constiinta si trebuie sa actioneze unele fata de altele intr-un spirit de fraternitate”. Articolul 3 care proclama dreptul la viata, libertate si securitate al persoanei, si art. 22, care introduce drepturile economice, sociale si culturale, de care trebuie sa beneficieze toti, sunt socotite ca exprimand doua din caracteristicile fundamentale ale drepturilor omului: ele sunt universale si inalienabile. Fiecare om se poate bucura de drepturile proclamate fara nicio deosebire de rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie publica, origine nationala sau sociala, avere sau orice alte imprejurari. Toti oamenii sunt egali in fata legii si au dreptul la egala protectie in fata legii, fara discriminari.

Dupa cum se precizeaza in preambulul Declaratiei, drepturile pe care aceasta le proclama reprezinta un standard comun de atins de toate popoarele, in asa fel ca aceste drepturi sa fie recunoscute si respectate pretutindeni de catre toate statele.

DUDO mai poate fi evaluata si prin prisma principiului cooperarii, potrivit caruia statele trebuie sa coopereze, printre altele si pentru „a asigura respectul universal si aplicare drepturilor omului si libertatilor fundamentale pentru toti”. Ultima parte a DUDO plaseaza drepturile omului intr-un context firesc, aratandu-se ca orice persoana are dreptul la o ordine sociala si internationala in care drepturile omului si libertatile fundamentale formulate in Declaratie sa poata fi realizate pe deplin si subliniandu-se obligatiile si raspunderile pe care fiecare individ le datoreaza comuinitatii.

Declaraţia Universală cuprinde două mari categorii de drepturi: drepturile civile şi politice şi drepturile economice, sociale şi culturale

DUDO nu este un tratat international, generator de drepturi si obligatii juridice. Aceasta Declaratie, ca orice rezolutie a Adunarii Generale a ONU, nu are forta obligatorie. Ea dobandeste totusi, prin importanta problemelor pe care le abordeaza, o semnificatie deosebita. S-a apreciat astfel ca DUDO poate nu are forta juridica a unui tratat sau conventii, dar ca rezultat al unei evolutii sanctionate prin practica si uz, s-a transformat intr-un act cu numeroase prevederi carora li se recunoaste in mod general caracterul obligatoriu pentru membrii comunitatii internationale. Faptul ca prevederi ale DUDO au fost incorporate in constitutiile multor state sau au fost invocate in jurisprudenta, releva ca ea este acceptata ca document cuprinzand principii si norme generale care dau expresie unor standarde comune in domeniul drepturilor omului.

Constitutia Romaniei in art. 20 aseaza DUDO alaturi de „tratatele internationale privind drepturile omului”, deoarece se stipuleaza ca: „Dispozitiile Constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu DUDO, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte”.