Societățile Comerciale

SOCIETĂŢILE COMERCIALE

Organizare şi funcţionare conform Legii nr.31/1990 , modificată prin Legea nr. 441/2006 şi prin Legea nr. 516/2006

1. Noţiuni introductive. Definiţia societăţii comerciale

Societatea comercială este persoana juridică ce se constituie pe baza unui contract de societate prin care asociaţii (persoane fizice sau persoane juridice) decid să pună în comun anumite bunuri (o valoare patrimonială) pentru a exercita împreună o activitate comercială în vederea realizării de bunuri şi servicii destinate schimbului, în scopul realizării de beneficii şi al împărţirii acestora.

Caractere juridice.

Contractul de societate comercială este:

a) un contract plurilateral , la încheierea sa participând mai multe persoane care dobândesc prin semnarea acestui contract atât drepturi , cât şi obligaţii ;

b) cu titlu oneros , deoarece fiecare asociat urmăreşte obţinerea unui profit;

c) comutativ , în sensul că întinderea drepturilor şi a obligaţiilor asociaţilor este cunoscută în momentul semnării contractului şi se stabileşte în raport de cota de participare la formarea capitalului social;

d) solemn , forma scrisă şi forma autentică , în cazurile expres prevăzute de lege , fiind cerute ad validitatem.

Clasificarea societăţilor comerciale.

În conformitate cu dispoziţiile imperative şi limitative ale Legii nr.31/1990 , societăţile comerciale se pot constitui în România în una din următoarele forme:

a) societate în nume colectiv - ale cărei obligaţii sociale sunt garantate cu patrimoniul propriu , asociaţii răspunzând în subsidiar în mod nelimitat şi solidar pentru neexecutarea obligaţiilor sociale , iar capitalul social se divide în părţi de interes;

b) societate în comandită simplă şi societate în comandită pe acţiuni - capitalul social se divide în părţi de interes , respectiv în acţiuni , iar răspunderea pentru neexecutarea obligaţiilor sociale aparţine în primul rând societăţii , asociaţii au o răspundere subsidiară şi diferită , deoarece: asociaţii comanditari răspund în limita aportului , iar asociaţii comanditaţi răspund nelimitat şi solidar;

c) societate pe acţiuni – capitalul social se divide în acţiuni , iar răspunderea pentru obligaţiile sociale aparţine societăţii , acţionarii răspunzând în limita aportului;

d) societate cu răspundere limitată – capitalul social se divide în părţi sociale , iar răspunderea pentru neexecutarea obligaţiilor sociale aparţine societăţii , asociaţii răspunzând numai în limita aportului lor.

2. Elementele definitorii ale contractului de societate comercială

O caracteristică a contractului de societate comercială este întrunirea în cuprinsul său a trei elemente esenţiale , în lipsa cărora contractul nu va mai caracteriza societatea comercială , ci va fi un alt fel de contract Aceste elemente caracteristice sunt următoarele: intenţia asociaţilor de a colabora pentru desfăşurarea activităţii comerciale (affectio societatis) , aporturile asociaţilor şi scopul patrimonial al asocierii - realizarea şi împărţirea beneficiilor.

Affectio societatis. Colaborarea voluntară a asociaţilor în cadrul societăţii are la bază convergenţa de interese bazată pe dorinţa de a obţine profit , iar această colaborare presupune participarea atât la repartizare profitului , cât şi la suportarea pierderilor , desigur , în raport de cota de capital social deţinută de către fiecare asociat în parte.

Aporturile asociaţilor. Prin „aport” înţelegem cota de participare a fiecărui asociat la formarea capitalului social , care , la rândul său , este format din totalitatea contravalorii aporturilor asociaţilor. Aporturile asociaţilor pot fi:

- în numerar (sunt obligatorii la toate formele de societate şi nu sunt purtătoare de dobânzi);

- în natură (admise la toate formele de societate , pot consta în transmiterea către societate a dreptului de proprietate asupra bunului ce formează obiectul aportului , a dreptului de folosinţă sau a dreptului de uzufruct);

- în industrie , adică în munca prestată de asociatul ce efectuează acest aport în folosul societăţii , în funcţie de calificarea acestuia (aceste aporturi au relevanţă şi sunt permise numai la societăţile în nume colectiv şi asociaţilor comanditaţi la societăţile în comandită).

Asumarea obligaţiei de a efectua aportul se numeşte subscriere , iar îndeplinirea efectivă a acesteia poartă denumirea de vărsământ. Sancţiunea neexecutării la termen a obligaţiei de efectuare a vărsământului constă în plata de despăgubiri faţă de societate , dacă se dovedeşte că societatea a înregistrat un prejudiciu , precum şi plata dobânzilor legale din ziua în care asociatul era dator să efectueze vărsământul. Dobânzile se pot cumula cu despăgubirile şi nu se impută asupra acestora. Mai mult , asociatul debitor poate fi exclus din societate.

Capitalul social are o semnificaţie contabilă , deoarece nu are o existenţă reală , ci reprezintă o sumă reflectată în contabilitate la pasiv. Există şi o semnificaţie juridică a capitalului , considerându-se că acesta reprezintă limita gajului general al creditorilor sociali; în realitate , patrimoniul societăţii este singurul în măsură să garanteze executarea obligaţiilor societăţii către creditorii sociali.

Realizarea şi împărţirea beneficiilor. Prin „profit” înţelegem orice câştig evaluabil în bani obţinut de către societate în cursul unui exerciţiu financiar. Mai mult, noţiunea de „profit” e evoluat, în sensul că profitul poate fi reprezentat şi de sumele obţinute prin reducerea cheltuielilor sau din evitarea unor pierderi (ex., asigurările mutuale). Profitul se distribuie anual asociaţilor sub formă de dividende, în raport de cota de participare a acestora la formarea capitalului social. Sunt interzise aşa-zisele clauze leonine prin care fie sunt distribuite beneficii mai mari decât cota de participare la capital sau o cotă mai mică din pierderi. Sancţiunea acestor clauze o reprezintă nulitatea, actul fiind în rest valabil.

Pentru a fi repartizat, profitul trebuie să fie real (să se înregistreze un beneficiu real în activitatea societăţii) şi să fie util (să fie completat în prealabil capitalul social, dacă, datorită unor pierderi, a fost redus). În caz contrar, dividendele sunt considerate fictive şi trebuie să fie restituite; dreptul la acţiunea în restituirea dividendelor fictive aparţine societăţii şi se prescrie în termen de 3 ani de la data distribuirii, iar administratorii şi directorii societăţii care sunt vinovaţi pot fi sancţionaţi cu închisoare.

3. Personalitatea juridică a societăţii comerciale

Societatea comercială beneficiază de personalitate juridică din momentul înregistrării la registrul comerţului. În calitate de persoană juridică, societatea poate fi titulară de drepturi şi obligaţii. Calitatea de persoană juridică produce următoarele consecinţe:

- societatea are dreptul de a participa în nume propriu la raporturi juridice;

- societatea va răspunde pentru obligaţiile asumate;

- societatea poate sta în justiţie ca reclamantă sau ca pârâtă, prin reprezentanţii săi legali.

Ca persoană juridică, societatea comercială are atribute de identificare proprii – şi anume, firma, sediul şi naţionalitatea, precum şi capacitate juridică proprie. Societatea comercială are capacitate de folosinţă, adică aptitudinea de a avea drepturi şi obligaţii încă din momentul autentificării actelor constitutive, restrâns însă la acele drepturi şi obligaţii necesare înfiinţării ei valabile. Capacitatea de folosinţă a societăţii se supune principiului specialităţii capacităţii de folosinţă reglementat de Decretul nr.31/1954 („persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi care corespund scopului ei, stabilit prin lege, actul de înfiinţare sau statut”).

Capacitatea de exerciţiu – aptitudinea de a-şi exercita drepturile şi de a-şi îndeplini obligaţiile prin încheierea de acte juridice – se exprimă prin intermediul organelor societăţii comerciale, în limitele puterilor care le-au fost conferite. Actele încheiate în mod legal de aceste organe sunt considerate a fi actele persoanei juridice însăşi.

Ca persoană juridică, societatea are, pe lângă organizare de sine-stătătoare şi un scop anumit, un patrimoniu propriu, care este distinct de patrimoniile asociaţilor. Patrimoniul societăţii este format dintr-un ansamblu de drepturi şi obligaţii cu conţinut patrimonial (evaluabil în bani) ce aparţin persoanei juridice. Autonomia patrimonială a societăţii comerciale produce, la rândul ei, o serie de consecinţe, astfel:

- bunurile aduse ca aport de către asociaţi ies definitiv din patrimoniul lor şi formează patrimoniul societăţii;

- bunurile aduse ca aport de către asociaţi formează gajul general al creditorilor sociali;

- obligaţiile societăţii faţă de terţi nu pot fi compensate cu obligaţiile terţilor faţă de asociaţi;