Soluționarea alternativă a conflictelor prin mediere - eseu

În general, teoria soluţionării litigiilor, şi mai ales a managementului acestora, porneşte de la definirea şi circumscrierea ideii de conflict.

Conflictul apare ca o situaţie în care interesele mai multor persoane se opun în aşa fel încât este imposibil ca toate aceste interese să fie satisfăcute. După cum există una sau mai multe părţi, conflictele pot fi de mai multe feluri, sunt evidente sau sunt ascunse şi, de asemenea, pot avea diferite stadii.

În vederea soluţionării şi a unei gestionări eficiente a conflictelor, rezultând din relaţiile contractuale apărute între diverse persoane sau societăţi comerciale, au fost emise mai multe teorii şi s-au găsit de-a lungul anilor mai multe soluţii pentru acestea, în funcţie de gravitatea lor şi de interesele implicate.

În principiu, în faţa unui conflict apărut între diferite părţi, se pot avea în vedere trei mari posibilităţi de a trata cu acesta: ignorarea lui, uzul forţei sau al oricărei alte metode coercitive sau o tratare procedurală a acestui conflict ghidată fie de interesele părţilor, fie de principiile de drept aplicabile. Tratarea procedurală a conflictului presupune negocieri directe între părţi, implicarea unei a treia părţi ca mediator şi în final, soluţionarea acesteia pe calea arbitrajului sau a procesului obişnuit în faţa instanţelor de drept comun.

Cine poate găsi o soluţie mai bună pentru tine, o instanţă de judecată sau stă chiar în puterea ta să o găseşti?

Medierea îţi dă posibilitatea de a rezolva, împreună cu partea cu care te afli în conflict, toate neînţelegerile existente şi de a preîntâmpina apariţia altora. Mediatorul este cel care prin neutralitate, imparţialitate şi confidenţialitate te ajută să reuşeşti. Acceptând medierea soluţionezi un conflict în cel mai scurt timp, reduci stresul inerent unor procese şi nu în ultimul rând economiseşti bani (taxe de timbru, onorarii de avocat şi expert, etc.).

Activitatea de mediere există din cele mai vechi timpuri. Istoricii prezumă că cele mai timpurii cazuri de mediere au avut loc pe timpul fenicienilor. În cursul Evului Mediu medierea a fost privită diferit. Uneori era interzisă practicarea medierii în relaţiile cu autorităţile centrale. Multe civilizaţii au privit mediatorul ca fiind o persoană sacră, demnă de un anumit respect.

Din timpuri îndepărtate istoria şi medierea au fost folosite pentru soluţionarea diferitelor tipuri de dispute. Aceste dispute au fost fie dispute internaţionale, fie comerciale, fie de dreptul muncii.

Medierea este forma de intervenţie prin care se promovează reconcilierea sau explicarea, interpretarea punctelor de vedere, pentru a fi înţelese corect de către ambele părţi. Este de fapt negocierea unui compromis între puncte de vedere, nevoi sau atitudini ostile sau incompatibile. Medierea presupune, de regulă, existenţa unei a treia părţi care să intervină între părţile în dispută. Această persoană încearcă să ajute cele două părţi în conflict să ajungă la o decizie satisfăcătoare pentru ambele părţi.

Părţile stabilesc data şi ora procesului de mediere. În instanţă, termenele de judecată sunt impuse şi nu ţin cont de programul părţilor. Şedinţa de mediere poate fi reprogramată la fel de uşor ca orice alt tip de întâlnire.

Părţile aflate în conflict se prezintă împreună la mediator. În cazul în care se prezintă numai una dintre părţi, mediatorul, la cererea acesteia, va adresa celeilalte părţi invitaţia scrisă, în vederea acceptării medierii şi încheierii contractului de mediere, stabilind un termen de cel mult 15 zile. Invitaţia se transmite prin orice mijloace care asigură confirmarea primirii textului. În cazul imposibilităţii de prezentare a părţii convocate, mediatorul poate stabili, la cerere, o nouă dată pentru prezentarea la mediere, cu acordul ambelor părţi. Dacă cealaltă parte refuză în mod explicit medierea sau nu se prezintă de doua ori la rând la datele fixate pentru semnarea contractului de mediere, medierea se consideră neacceptată. Mediatorul poate face şi alte demersuri legale pe care le consideră necesare pentru invitarea părţilor la mediere (de ex. convorbiri telefonice).

Desfăşurarea şedinţelor de mediere înainte de încheierea contractului de mediere este interzisă.

Contractul de mediere se încheie între mediator, pe de o parte şi părţile aflate în conflict, pe de altă parte, după prezentarea acestora din urmă sau după acceptarea medierii de către partea invitată.

Nu există limită de timp pentru şedinţa de mediere. Medierile se pot solda şi cu înţelegeri parţiale, situaţie în care este posibilă programarea unei alte şedinţe de mediere la o dată ulterioară.

Medierea prezintă două avantaje majore:

- flexibilitate – şedinţa de mediere poate fi programată în funcţie de timpul şi programul părţilor;

- timpul de rezolvare a disputei este mult redus faţă de un proces în instanţă.

Părţile, de comun acord, pot alege mediatorul la care să apeleze. Această facilitate nu există în faţa instanţei de judecată. Alegerea mediatorului de către părţi măreşte încrederea acestora în obţinerea rezultatului dorit.

Părţile sunt libere să decidă dacă aleg medierea ca modalitate facultativă de soluţionare a disputelor; părţile aflate în conflict se pot prezenta împreună la mediatorul ales.

Mediatorul este neutru şi imparţial.