Spațiul financiar european. sectorul bancar și sectorul asigurării

ASPECTE GENERALE

Spaţiul european trebuie să permită intermediarilor profesionişti (stabilimentele de credit, societăţile de asigurări sau serviciile de investiţii) să propună serviciile lor întregii clientele comunitare. Sunt avute în vedere aici serviciile bancare tradiţionale, ca cele care oferă asigurări, în special cele cu privire la asigurările pe viaţă.

Accesul la pieţele reglementate este, de asemenea, necesar în perspectiva acestui spaţiu financiar, mai ales după intrarea în circulaţie a monedei Euro. Totuşi, accesul la aceste pieţe reglementate presupune, adesea, recurgerea la intermediari. Nu există spaţiu financiar fără libertatea de acţiune a acestor intermediari profesionişti.

Articolul 51, alineatul 2 permite ca libertatea acestor servicii să depindă de cea a mişcării capitalurilor. Acest articol nu prezintă mai mult decât un interes istoric. Libertatea mişcării capitalurilor, angajată încă din Directiva din 11 mai 1966, este cerută după cea din 24 iunie 1988 ăi coafirmată de Tratatul de la Maastricht. Aceasta este libertatea mişcării capitalurilor care a permis coordonarea legislaţiilor naţionale în materie de bancă, de asigurare şi de servicii de investiţii printr-un număr semnificativ de directive adoptate începând cu iunie 1988. Această libertate este, de asemenea, inevitabilă, nu doar pentru moneda unică, care stabileşte o adevărată piaţă financiară europeană, ci şi în perspectiva GATT .

1. Regimurile juridice distincte pentru bancă şi asigurare

Banca şi asigurarea sunt două materii distincte la nivelul producţiei. De asemenea, chiar dacă directivele traduc principii comune, termenul de armonizare lasă să se substituie diferenţe între stabilimentele de credit şi întreprinderile de asigurări. Tot aşa, regulile prudenţiale sunt, în mod net, diferenţiate.

Instituţiile de credit pot, în principiu, să furnizeze servicii operatorilor de asigurări, În timp ce companiile de asigurări nu pot face acest lucru decât băncilor. O decompartimentare este astfel stabilită între cele două tipuri de activităţi: "bancassurance" nu este, deci, posibilă în interiorul aceleiaşi societăţi. Distribuirea băncii sau a operatorilor de asigurări este distinctă de exerciţiul principal al acestor activităţi. Se poate - potrivit legislaţiilor naţionale - să existe un "mixaj" la nivelul distribuirii. Aceasta poate fi accentuată atunci când produsele sunt concurente sau complementare.

În orice caz, "bancassurance" poate fi practicată de un grup de societăţi. Numeroase conglomerate financiare supun aceluiaşi control, simultan, stabilimentele de credit şi societăţile de asigurare. Dreptul comunitar nu le ia, în mod direct, în considerare.

Foarte schematic, directivele adoptate, fie că sunt în materie bancară sau în sectorul asigurărilor, se bazează pe controlul unic al autorităţilor statului de sediu al unei bănci sau al unei companii de asigurări. Acesta este principiul Home Country Control , prin opoziţie cu cel din Risk Country Control . Locul situării unui sediu social a devenit, astfel, foarte important, deoarece acesta este acela în care vor fi centralizate controalele administrative. Or, chiar dacă există armonizare, în special a regulilor prudenţiale, ea nu este totală.

Marile grupuri financiare sunt, câteodată, tentate să menţină sediile sociale în statele alese de ele. Ele vor sucursaliza, atunci, vechile lor filiale stabilite în statele a căror reputaţie este aceea de a fi mai coercitive sau mai constrângătoare. Aceasta ne poate îndreptăţi să afirmăm că mişcarea este, deja, amorţită.

2. Spaţiul economic european

Spaţiul financiar european depăşeşte, astăzi, frontierele Uniunii Europene. Internaţionalizarea operaţiilor solicită cel mai vast cadru juridic posibil al sferei de aplicare. De asemenea, toate directivele adoptate în materie de bănci şi de asigurări sunt vizate de anexa VIII a Acordului asupra Sectorului economic european .

II. SECTORUL BANCAR