Statele care au luptat pentru independență - problema Kosovo

1. Scurt istoric

Statele cu recunoaştere limitată oferă o prezentare generală asupra entităţilor geopolitice contemporane, ce tind să fie recunoscute ca state suverane sub legea internaţională(având în vedere principiile Convenţiei de la Montevideo) care, cu toate acestea, nu beneficiază de recunoaştere diplomatică globală completă.

Acestea se împart în două categorii:

În primul rând sunt entităţile care deţin control complet sau parţial asupra teritoriilor sale revendicate şi sunt de facto auto-guvernatoare, cu dorinţa de a obţine independenţă totală; în al doilea rând, sunt entităţile ce nu au control asupra teritoriului revendicat, dar au fost recunoscute ca având drept de jure asupra teritoriului respectiv de cel puţin o altă naţiune general recunoscută

Unele ţări din această listă, precum Cipru şi Republica Cehă, sunt recunoscute de marea majoritate a naţiunilor şi sunt membre a Naţiunilor Unite, dar apar aici din cauza unui număr mic de state care reţin recunoaşterea acestora. Sunt, în total, 192 state membre a Naţiunilor Unite.

Noţiunea de război de independenţă sau război de neatârnare este folosită pentru desemnarea unui război desfăşurat pe teritoriul unei ţări, sau pe fostul teritoriu al unei ţări ocupate de către un alt stat, care se doreşte a fi suverană prin adoptarea unei declaraţii de independenţă. Orice război de independenţă este declanşat odată ce statul, care a deţinut anterior teritoriul, trimite trupe militare pentru a înfrânge mişcările locale rebele, respectiv pentru a clarifica prin toate mijloacele şi a demonstra suveranitatea sa asupra acelui teritoriu. Dacă, după toate ostilităţile care au loc, mişcarea naţională de refuzare a suveranităţii statului iniţial suveran reuşeşte prin obţinerea unei victorii militare finale, respectiv printr-un tratat care consfinţeşte independenţa, atunci războiul respectiv poate fi numit, retroactiv de multe ori, război de independenţă

Organizaţia Naţiunilor Unite este cea mai importantă organizaţie internaţională din lume. Fondată în 1945 după Al Doilea Război Mondial, are 192 de state membre. ONU are misiunea de a asigura pacea mondială, respectarea drepturilor omului, cooperarea internaţională şi respectarea dreptului internaţional. Sediul central al organizaţiei este situat în New York. Drepturile omului au fost motivul principal pentru crearea Naţiunilor Unite. Atrocităţile celui de- al Doilea Razboi Mondial şi genocidurile au determinat ca noua organizaţie să prevină tragedii similare in viitor. Un prim obiectiv a fost acela de a crea un cadru legal pentru a lua in considerare si a lua hotărâri asupra violarilor drepturilor omului

Organizaţia Naţiunilor Unite obligă toate statele membre sa promoveze "respect universal pentru, si observarea drepturilor omului" şi să ia "măsuri impreună şi separate" în această privinţă. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, deşi nu legală, a fost adoptată de Adunarea Generală in 1948 ca un standard comun de realizare pentru toţi. Adunarea de obicei are în vedere probleme legate de drepturile omului Organizaţia Naţiunilor Unite şi diferitele agenţii ale sale joacă un rol important în implementarea şi respectarea principiilor din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Un astfel de caz este sprijinul acordat de organizaţie ţărilor ce se află în tranziţie spre democraţie. Asistenţa tehnică în realizarea alegerilor libere şi corecte, îmbunătăţirea structurilor judiciare, revizuirea constituţiilor, antrenarea oficialilor drepturilor omului şi transformarea mişcărilor armate în partide politice au contribuit mult la democratizare în lume.

2. Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord

Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (abreviat NATO în engleză şi OTAN în franceză) este o alianţă politico-militară stabilită în 1949, prin Tratatul Atlanticului de Nord semnat în Washington la 4 aprilie 1949. Actualmente cuprinde 19 state din Europa şi America de Nord.