Statul de drept

I. STATUL DE DREPT ŞI SUPREMAŢIA DREPTULUI

I.1.Originea statului de drept

Istoria libertăţii individuale este o consecinţă indirectă a luptei pentru putere, şi îşi are începuturile în Anglia sec. al XVII-lea, care a avut ca ideal călăuzitor, timp de peste doua sute de ani, apărarea şi desăvârşirea libertăţii individuale. Deşi nu are o semnificaţie profundă, moştenirea Evului Mediu are un rol important în constituirea libertăţii moderne. În Evul Mediu nu se cunoştea libertatea în forma de condiţie generală a indivizilor, ci mai degrabă sub forma de privilegii acordate anumitor persoane. Hayek menţionează că „Timp de secole s-a acceptat principiul că nici regele nici vreo altă autoritate omenească nu poate decât să proclame sau să descopere dreptul existent şi să corecteze abuzurile care şi-au făcut loc, dar nu să creeze drept.” În Evul Mediu târziu, treptat se acceptă crearea deliberată a dreptului.

F. A. Hayek este absolut de acord că tradiţia clasică are o mare influenţă asupra idealului modern de libertate, însă consideră că natura sa este uneori înţeleasă în mod greşit. El e de părere că afirmaţia conform căreia anticii nu cunoşteau libertatea în sensul de libertate individuală nu este adevărată pentru momentele de glorie ale Atenei sau pentru Roma Republicană târzie.

Hayek susţine că expresia „isonomie a fost împrumutat de englezi din Italia, la sfârşitul sec. al XVI-lea, însemnând egalitatea legilor pentru tot felul de persoane. La scurt timp după aceea, a fost folosit, în formă anglicizată, de traducătorul lui Titus Livius, pentru a defini un stat în care legile sunt egale pentru toţi şi există o responsabilitate a magistraţilor.” Cuvântul „isonomie” a fost folosit şi în sec. al XVIII-lea, dar între timp a fost înlocuit cu termeni cum ar fi „egalitatea în faţa legii” sau „stat de drept”.

În Politica, Aristotel menţiona că „este mai potrivit să guverneze legea, decât oricare dintre cetăţeni”, iar cei care dispun de o putere supremă „trebuie numiţi doar paznici sau servitori ai legii”. Aristotel consideră că un stat în care „guvernează poporul şi nu legea”, un stat în care „totul este hotărât prin votul majorităţii, nu prin lege”, nu este un stat liber. Pentru a fi un stat liber „legea trebuie să fie deasupra tuturor lucrurilor”.

Tradiţia pe care o generează Republica Romană are o influenţă considerabilă asupra idealului modern de libertate. Hayek menţionează faptul că faimoasele Legi ale celor Douăsprezece de table constituie suportul, temelia libertăţii. Cea dintâi dispoziţie de ordin public ne atrage atenţia că „nici un fel de privilegiu sau statut nu va fi promulgat în favoarea unor persoane particulare şi în detrimentul altora contrar legii comune pentru toţi cetăţenii şi de care indivizii, indiferent de rangul lor au drept să se folosească”. Pe baza acestei concepţii s-a format „primul sistem de drept privat”, în mod asemănător formării în Anglia a „common law” .

În Anglia, la scurt timp după moartea reginei Elisabeta, lupta dintre rege şi Parlament, pe margine unor chestiuni de politică economică care îşi au originea în încercarea regelui de a impune monopoluri industriale, a avut drept consecinţă, neprevăzută, libertatea individului. F. A. Hayek afirmă că „De când un tribunal a stabilit în faimosul „Caz al monopolurilor” că acordarea drepturilor exclusive de a produce un articol oarecare este „împotriva principiilor common law şi a libertăţii supuşilor”, solicitarea unor legi egale pentru toţi a devenit principala armă a Parlamentului în opoziţia sa faţă de scopurile regelui”. Englezii înţelegând că prin controlul producţiei se creează o serie de privilegii prin care unora li se permite să face ceea ce altora li se interzice. Reglementările din domeniul construcţiilor, din Londra, motivează Petiţia drepturilor din 1610, în care se menţionează că cel mai important drept al britanicilor este acela „de a fi călăuziţi şi guvernaţi de principiile dătătoare de siguranţă ale dreptului, care aduce capului şi membrelor ceea ce li se cuvine”

În timpul Războiului Civil iau naştere toate idealurile politice, care vor ghida evoluţiile politice din Anglia. Abolirea în 1641 a tribunalelor extraordinare, a devenit simbolul cuceririlor definitive ale Războiului Civil. Cam în aceiaşi perioadă se încearcă pentru prima dată asigurarea independenţei judecătorilor, aceasta independenţă având o mare însemnătate pentru statul de drept. Hayek e de părere că problema centrală a următorilor douăzeci de ani este prevenirea acţiunii arbitrare a guvernului. În ciuda faptului că mult timp s-a făcut confuzie între cele doua sensuri ale cuvântului „arbitrar” s-a stabilit într-un final că nu de sursa autorităţii depinde arbitrarul unei acţiuni ci este determinat de conformitatea sa cu prevederile de drept general, prevederi ce trebuie să fie pre-existente. Se sublinia că o faptă nu trebuie să se pedepsească dacă anterior săvârşirii ei nu exista o lege care să pedepsească aşa ceva, pentru că legile nu se aplică retroactiv. Treptat se impun doua concepţii, deosebit de importante, referitoare la modul în care trebuie garantate aceste idealuri, şi anume ideea unei constituţii scrise şi principiul separaţiei puterilor în stat.