Statul și dreptul

1. INTRODUCERE

In sens juridic, notiunea de 'drept' poate fi analizata in sensuri variate intrucat dreptul este, in primul rand, un fenomen sociologic cu o structura complexa si o fizionomie aparte care intruchipeaza, in gradul cel mai inalt posibil, viata juridica a unei societati umane (sistemul juridic). In al doilea rand, termenul de 'drept' concretizeaza acea componenta a sistemului normelor sociale care grupeaza reglementarile a caror respectare obligatorie este asigurata, la nevoie, prin forta de constrangere statala.

In al treilea, dar nu in ultimul rand, dreptul poate fi analizat ca o stiinta ce are ca obiect de investigare ansamblul fenomenelor juridice care apar si evolueaza in societatea umana si care alcatuiesc sistemul juridic al unui stat.

Cat priveste 'Teoria generala a dreptului' pe al carui teren realizam demersul nostru, aceasta incearca sa ofere o imagine generala despre drept corelat cu un alt fenomen social statul . Prin obiectul ei de studiu, disciplina amintita nu se limiteaza la examinarea unuia sau altuia dintre compartimentele juridicului, ci le cerceteaza in intregul lor, putand fixa astfel: obiectul de studiu al intregii stiinte juridice, metodele si tehnicile ei generale, interferentele cu celelalte stiinte sociale inrudite. Mircea Djuvara, reprezentant de seama al stiintei juridice romanesti din perioada interbelica, atragea atentia ca 'Teoria generala a dreptului' nu trebuie inteleasa ca 'un rezumat al dreptului', intrucat ea nu are ca obiect prezentarea unor cunostinte particulare din diferite ramuri ale dreptului, ci este chemata sa cerceteze ceea ce este esential in drept ca fenomen social.

2. STATUL SI DREPTUL - COMPONENTE ALE SISTEMULUI SOCIAL

2.1. Dreptul si societatea umana

Aparut din nevoia omului de echitate, justitie, dreptul ordoneaza si dirijeaza conduita oamenilor in sensul realizarii aspiratiilor, intereselor si vointei acestora . Atat timp cat dreptul nu intervine, alaturi de celelalte norme sociale , pentru a regla relatiile dintre oameni, societatea umana ramane o simpla colectivitate de indivizi. Transformarea acestei colectivitati intr-o societatea civila este asigurata, in primul rand, prin ordinea instituita de normele juridice.( normele juridice sunt legile)

De asemenea, prin functia preventiva si educativa pe care o indeplineste, norma de drept avertizeaza asupra pericolului la care se expun cei ce o incalca astfel incat, de teama constrangerii, multi dintre oameni isi vor adapta conduita la rigorile legii, eliminand, de asemenea, posibilitatea interventiei fortei coercitive (forta de constrangere a statului). Cand totusi incalcarea dreptului a avut loc, recurgerea la forta apare ca o singura modalitate de repunere a normei juridice in rolul si functiile sale sociale.

2.2. Definitia dreptului

In literatura de specialitate nu exista o definitie general acceptata, autorii incercand sa defineasca dreptul in functie de pozitiile si orientarile lor filosofice.

Putem defini dreptul ca fiind un ansamblu de reguli de conduita, generale si impersonale, stabilite sau recunoscute de catre stat care exprima vointa fortei statale conducatoare in societate si a caror respectare obligatorie este adusa la indeplinire, la nevoie, prin forta de constrangere.

2.3. Dreptul obiectiv si dreptul subiectiv

Pentru specialistii din domeniul dreptului, cuvantul 'drept' comporta prioritar doua sensuri distincte:

- drept obiectiv (ansamblu de reguli), (codul familiei, codul munci)

- drept subiectiv (atribut al persoanei), (dreptul persoanei de a se casatori, dreptul persoanei de a angaja).

Regula de drept 'priveste pe fiecare si nu desemneaza pe nimeni in particular. ' Asa se explica faptul ca regulile de drept sunt formulate intr-o maniera generala si impersonala, care se adreseaza tuturor celor ce se afla intr-o situatie juridica determinata. Deci, norma se adreseaza, de fapt, nu persoanelor insesi cat situatiilor juridice in care acestea se afla.

In masura in care termenul 'drept' desemneaza un ansamblu de reguli de conduita generale si impersonale, el corespunde sensului de 'drept obiectiv' .

Denumirea de 'drept obiectiv' a fost retinuta de literatura de specialitate pentru a desemna ansamblul reglementarilor destinate sa organizeze viata sociala, sa guverneze activitatile inerente acesteia, aplicandu-se persoanelor care alcatuiesc societatea.

Expresia 'drept subiectiv' evoca un alt aspect al fenomenului juridic si anume aplicarea regulii de drept persoanelor care din acest punct de vedere primesc denumirea de 'subiecte de drept'. El indica prerogativele pe care persoanele au vocatia sa le deduca din corpul de reguli ce alcatuieste dreptul obiectiv.

Prin prisma dreptului subiectiv, omul are dreptul la viata, onoare, demnitate, nume, domiciliu, proprietate, invatatura, munca etc. . Totalitatea drepturilor omului contureaza statutul juridic al persoanei.

2.4. Corelatia dintre dreptul obiectiv si dreptul subiectiv

Cele doua semnificatii ale cuvantului 'drept' - prezentate succint mai sus - nu se opun in mod absolut una alteia. Ele nu sunt decat doua maniere distincte de a infatisa unul si acelasi fenomen - dreptul. Intre dreptul obiectiv si dreptul subiectiv exista o unitate indisolubila.

Dreptul subiectiv nu exista si nu poate exista in afara dreptului obiectiv. 'Daca dreptul obiectiv ne permite ceva - afirma Carbonnier - avem dreptul (subiectiv) de a-l face '.

Deci, dreptul obiectiv reprezinta fundamentul dreptului subiectiv. Un drept subiectiv (cum ar fi dreptul de a intemeia o familie) exista si poate fi exercitat numai in masura in care este recunoscut si ocrotit de catre o norma juridica.