Status civitatis (Cetatenia)

Secțiunea I. Poziția juridică a cetățenilor romani

A doua mare diviziune a persoanelor, în funcție de cetățenie( status civitatis), împarte oamenii în cetățeni( cives romani) și necetățeni( latini și preregrini).

Cetățenii romani erau singurii care beneficiau plenar de drepturile publice și private ( jus civile) ale cetății, mai cu seamă în epoca străveche și în cea veche a dreptului roman. Încetul cu încetul, însă, privilegiile juridice ce le erau conferite de calitatea de cetățeni au fost recunoscute și străinilor, cu unele limitări și condiționări.

- 1. Dobândirea și pierderea calității de cetățean roman

a)Nașterea din părinți cetățeni constituie cel mai important izvor al acestui statut. Dacă unul dintre părinți era străin, copilul , în virtutea legii Minicia, era socotit străin ( peregrinus) și dacă se năștea dintr-o relație întâmplătoare( vulgus conceptus) se bucura de calitatea de cetățean numai dacă mama sa, în momentul nașterii, avea cetățenia romană.

b) Prin fapte posterioare nașterii cetățenia putea fi dobândită ca urmare a eliberărilor din sclavie de către proprietari, ei înșiși cetățeni romani, fie ca urmare a unei adopțiuni sau grație unei concedări a acestei calități din partea conducerii statale.

Pierderea cetățeniei intervenea în cazuri expres prevăzute de lege:

a) Pierderea libertății( de ex., prin vânzarea cetățeanului insolvabil ca sclav),

b) Exilul voluntar sau forțat,

c) Condamnarea la pedepse infamante, cum ar fi munca silnică în mină, lupta cu fiarele în arenă ,

d) Comiterea infracțiunii de capitulare sau trecere la dușman.

- 2. Drepturile și obligațiile cetățenilor romani

Cetățeanul roman se bucura de o deplină capacitate juridică atât în domeniul dreptului public, cât în acela al dreptului privat.

Avea drept de vot în adunările populare( jus suffragii), de a fi ales magistrat( jus honorum), de a sluji la oaste( jus militiae) și de a participa la exercitarea cultului public.

În domeniul dreptului privat are dreptul de a se căsători după legea romană( jus conubii), de a dobândi și transmite proprietatea, de a deveni debitor și creditor( jus comercii) și, ca o consecință a acestui drept, de a intenta o acțiune în justiție.

Ceea ce individualizează în mod public pe cetățeanul roman este numele său. Acesta cuprindea un prenume( ex. Marcus), denumirea de familie( ex. Tullius) și o poreclă( ex. Cicero), la care obișnuia să se adauge numele tatălui, la genitiv, urmat de cuvântul filius( Marci filius), precum și tribul din care respectivul cetățean făcea parte. Astfel, numele marelui Cicero era: Marcus Tullius, Marci filius, Cornelia tribu, Cicero.