Statutul Juridic al Funcționarului Public

1. Introducere

Statutul juridic al funcţionarului public este reglementat de Legea nr. 188/1999, modificată şi republicată în martie 2004. Actul normativ reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre funcţionarii publici şi autorităţile şi instituţiile publice din administraţia publică centrală şi locală, denumite prin sintagma raporturi de serviciu. Conform alin. (1) al art. 2 din numita lege, funcţia publică reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilitaţilor, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administraţia publică centrală şi locală. Funcţionarul public, dispune alin. (2) al aceluiaşi articol, este persoana numită, în condiţiile prezentei legi, într-o funcţie publică. Ca urmare, el are îndatorirea de a respecta normele juridice în vigoare şi de a-şi îndeplini prerogativele conferite de funcţia publică ocupată. Nerespectarea acestor condiţii atrage după sine răspunderea juridică a funcţionarului public.

Problema răspunderii juridice a funţionarilor publici se pune numai in legătură cu încălcarea de către aceştia a normelor juridice în calitatea lor de funcţionari publici sau în legătură cu funcţia publică pe care o deţin. Dacă încălcarea normelor nu are legătură cu funcţia publică, răspunderea lor va fi una de drept comun, adică identică celei a oricărui alt cetăţean, care nu are calitatea de funcţionar public. Încălcarea de către funcţionarii publici, cu vinovăţie, a îndatoririlor de serviciu, atrage răspunderea disciplinară, contravenţiona-lă/administrativă, civilă sau penală, după caz, conform art. 75. Unii autori susţin că trebuie relevat sensul celor două noţiuni folosite în cazul răspunderii juridice a funcţionarului public, şi anume intenţia şi culpa. În cadrul vinovăţiei, se presupune existenţa intenţiei funcţionarului public ca prin actele sau faptele sale administrative, să săvârşească o abatere disciplinară sau administrativă, un delict sau un cvasidelict, ori o infracţiune. În opinia acestor autori, funcţionarul trebuie să suporte consecinţele chiar şi atunci când actele şi faptele sale ilegale sunt săvârşite din culpă sau din neglijenţă .

Se mai pun şi alte probleme în ceea ce priveşte răspunderea juridică a funcţionarilor publici. Astfel, trebuie să se stabilească dacă nu există o cauză care, potrivit legii, înlătură răspunderea; de asemenea, răspunderea, şi implicit sancţiunea care se aplică funcţionarului public are atât un scop preventiv-educativ, cît şi unul sancţionator şi reparator al prejudiciului care s-a produs prin fapta (abaterea) săvârşită. În cele ce urmează, vom trata separat fiecare formă de răspundere juridică a funcţionarului public.

2. Răspunderea disciplinară a funcţionarilor publici

Această formă a răspunderii juridice a funcţionarilor publici este prevăzută de Statutul funcţionarilor publici (Legea nr. 188/1999), dar şi în unele legi speciale, pentru anumite categorii de funcţionari publici, precum: Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, modificată prin O.U.G. nr. 89/2003, sau Legea nr. 303/2004 privind Statutul magistraţilor. Definind această formă de răspundere juridică, Statutul prevede că „încălcarea cu vinovăţie de către funcţionarii publici a îndatoririlor corespunzătoare funcţiei publice pe care o deţin şi a normelor de conduită profesională şi civică prevăzute de lege, constituie abatere disciplinară şi atrage răspunderea disciplinară a acestora” (art. 77, alin. (1)). Sunt calificate ca abateri disciplinare nu orice încălcări ale îndatoririlor funcţionarilor publici, ci numai acelea expres prevăzute de lege, altele putând fi calificate ca abateri contravenţionale, administrative sau de altă natură. Din acest motiv, răspunderea disciplinară există independent de celelalte forme ale răspunderii juridice, funcţionarul public putând fi sancţionat cu sancţiuni specifice fiecărei forme de răspundere. Ceea ce, principial, este interzis, este numai aplicarea a două sancţiuni de aceeaşi natură juridică pentru aceeaşi faptă. În alin. (2) al aceluiaşi articol se enumeră toate încălcările ce constituie abateri disciplinare printre care şi neglijenţa repetată în rezolvarea lucrărilor, ceea ce duce la concluzia că şi încălcările săvârşite din neglijenţă pot constitui abateri disciplinare, nu numai cele săvârşite cu vinovăţie.

În literatura de specialitate se susţine că abaterile disciplinare nu au nici o legătură cu infracţiunile prevăzute şi sancţionate de Codul penal. În acest sens s-a susţinut că dreptul disciplinar nu este de aceeaşi natură cu dreptul penal, pedepsele disciplinare nefiind nici privative de libertate, nici infamante. Baza dreptului disciplinar nu o reprezintă pericolul social declanşat de săvârşirea infracţiunii, ci dreptul de supraveghere şi răspundere al superiorilor pentru actele ilegale sau indisciplinare comise de subalternii lor .

Constituie abateri disciplinare, prevede alin. (2) al art. 77, următoarele fapte:

a) întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor;

b) neglijenţa repetată în efectuarea lucrărilor;

c) absenţe nemotivate de la serviciu;

d) nerespectarea în mod repetat a programului de lucru;

e) intervenţiile sau stăruinţele pentru soluţionarea unor cereri în afara cadrului legal;

f) nerespectarea secretului profesional sau a confidenţialităţii lucrărilor cu acest caracter;

g) manifestări care aduc atingere prestigiului autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea;

h) desfăşurarea, în timpul programului de lucru, a unor activităţi cu caracter politic;

i) refuzul de a îndeplini atribuţiile de serviciu;

j) încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri, incompatibilităţi, conflicte de interese şi interdicţii stabilite prin lege pentru funcţionarii publici.