Cuprins
- CAPITOLUL I.- Introducere în problematica refugiaţilor
- 1. Noţiunea de refugiat
- 2. Evoluţia regimului internaţional al refugiaţilor
- 3. Recunoaşterea statutului de refugiat
- 4. Drepturile şi obligaţiile refugiaţilor
- CAPITOLUL II.- Determinare procedurii statutului de refugiat
- 1. Depunerea cererii
- 2. Interviul
- 3. Hotărârea
- 4. Faza judecătorească
- 5. Încheierea procedurii
- CAPITOLUL III.-Prevederile internaţionale în ceea ce priveşte
- principiul non-refoulment
- 1. Originea ,conţinutul şi evoluţia principiului non-
- refoulment
- 2. Excepţii de la acest principiu
- 3. Evoluţia legislaţiei româneşti în materia azilului
- 4. Coroborarea cu legea străinilor în legislaţia românească
- CAPITOLUL IV.-Aspecte de jurisprudenţă privind situaţia refugiaţilor în
- statele europene şi non-europene
Extras din referat
CAPITOLUL I
Introducere în problematica refugiaţilor
1. Noţiunea de refugiat
O persoană poate fi considerată refugiat în sensul Convenţiei din 1951, în cazul în care îndeplineşte criteriile conţinute de definiţie. Astfel, conform acesteia termenul de refugiat se poate aplica oricărei persoane care „în urma unor evenimente petrecute înainte de 1 ianuarie 1951 şi a unei temeri bine întemeiate de a fi persecutată datorită rasei, religiei, naţionalitaţii, apartenenţei la un anumit grup social sau opiniei politice , se află în afara ţării a cărei cetăţenie o are şi care nu poate sau , datorită acestei temeri ,nu doreşte să se pună sub protecţia acestei ţări; sau care , neavând nici o cetăţenie şi găsindu-se în afara ţării în care avea reşedinţa obişnuită, ca urmare a acestor evenimente, nu poate , sau datorită acestor temeri, nu doreşte să se reîntoarcă”.(Convenţia din anul 1951 de la Geneva privind statutul refugiaţilor.)
Persoana care primeşte această denumire nu devine refugiat ca rezultat al recunoaşterii sale, ci este recunoscut fiindcă este un refugiat. Prin urmare, recunoaşterea statutului de refugiat nu îl face refugiat, ci îl declară ca atare. Aceasta va avea loc , în mod necesar anterior datei la care statutul de refugiat este declarat în mod normal.
2. Evoluţia regimului internaţional al refugiaţilor
Prima manifestare a acestei solidarităţi internaţionale şi-a făcut apariţia după primul război mondial, în efortul de a face faţa mişcărilor de masă legate în principal de : revoluţia din Rusia şi prabuşirea Imperiului Otoman.
În anii tulburi care au precedat izbucnirea celui de-al doilea război mondial au avut loc o serie de evenimente: Biroul Internaţional Nansen pentru Refugiaţi a fost creat, după decesul lui Nansen, în 1931, ca un organism autonom, sub autoritatea Ligii . Acesta se ocupa atât de acţiuni umanitare, cât şi într-ajutorare şi a fost desfiinţat către sfârşitul anului 1938. Tot în 1938 a fost creat şi Comitentul Interguvernamental pentru Refugiaţi, în urma unei conferinţe de la Evian cu privire la « problema emigrării involuntare » din Germania şi Austria . Activitatea acestui Comitet a fost extinsă în cursul celui de-al doilea război mondial asupra tuturor grupurilor de refugiaţi . A fost înlocuit în 1947 de către Organizaţia Internaţională a Refugiaţilor.
Administraţia Naţiunilor Unite pentru Ajutorare şi Reabilitare (ANUAR) a fost creată de către ţările aliate în 1943. Ea a organizat întoarcerea mai multor milioane de oameni în ţările sau regiunile lor de origine. Mulţi alţii, însă, ezitau din ce în ce mai mult să se intoarcă în statele unde domneau, acum, noi ideologii politice . Ezitarea lor a însemnat apariţia unei probleme majore a refugiaţilor, problemă care va domina anii postbelici.
În anii întunecaţi ai celui de-al doilea război mondial, mai multe milioane de oameni au fost deplasaţi forţat, deportaţi sau restabiliţi.
În anul 1946, problema refugiaţilor a fost inclusă ca un punct prioritar pe agenda de lucru a primei sesiuni a Adunării Generale a ONU . Acţiunea preconizată trebuia să se bazeze pe următoarele principii :
• problema refugiaţilor era, în amploare şi caracter internaţională ;
• nici un refugiat sau persoană deplasată care îşi exprimase cu hotărâre şi în deplină libertate obiecţii întemeiate cu privire la întoarcerea în ţara de origine nu trebuie să fie constrânsă să se întoarcă ;
• viitorul acestui tip de refugiaţi şi persoane deplasate trebuia să fie în preocuparea unui organism internaţional care trebuia să fie creat ;
• principala sarcină era încurajarea şi asistarea pe toate căile posibile a întoarcerii lor cât mai rapide în ţările de origine.
În anul 1947 a fost creată organizaţia interguvernamentală Organizaţia Internaţională a Refugiaţilor (OIR) ca o agenţie specializată a Naţiunilor Unite, pentru a rezolva problema refugiaţilor, lăsată în urma de al doilea război mondial. Aceasta a fost prima agenţie internaţională care a tratat în mod cuprinzător toate aspectele legate de problemele refugiaţilor : înregistrare, determiarea statutului, repatrierea, restabilirea, protecţia juridică şi politică. Organizaţia şi-a continuat activităţile până în anul 1951. Constituirea organizaţiei a reprezentat un pas important în dezvoltarea dreptului internaţional al refugiaţilor .
Preview document
Conținut arhivă zip
- Statutul Juridic al Refugiatilor in Dreptul International Public.doc