Statutul Juridic al Străinilor

I. Notiuni generale.

Dezvoltarea cooperarii dintre state a avut ca urmare deplasări frecvente ale cetăţenilor unui stat pe teritoriul altor state,ceea ce reclama şi reglementarea statutului sau condiţia strainilor care viziteaza sau se stabilesc pe perioade mai lungi sau mai scurte pe teritoriul altui stat.Statutul juridic al străinilor a evoluat de-a lungul anilor.

In antichitate ,strainii erau socotiti ’’barbari’’ şi destinati sclaviei. Se acordau strainilor unele dreptuei limitate,atunci cand intre statele in cauza se incheiau un tratat in acest sens sau cand se dădeau dispoziţii speciale ,in favoarea negustorilor. In feudalism ,ca urmare a dezvoltării relaţiilor comerciale,situaţia strainilor s-a imbogaţit,dar drepturile lor erau totuşi mult ingrădite. In unele ţari din Orient ,insă,prin sistemul capitulaţiilor, strainilor li se crea chiar o situaţie mai buna decât cetăţenilor.

Revoluţiile burgheze au proclamat egalitate in drepturi a străinilor cu cetăţenii. Dar aceste drepturi nu au fost niciodată complete.

Problema intrării şi ieşirii străinilor dintr-o ţară, a drepturilor şi obligaţiilor ţine de drepturile suverane ale statelor. Desigur, aceste problem pot fi reglementate prin acorduri internaţionale, indeosebi in ceea ce priveste drepturile, obligaţiile lor şi modalitaţile de intare. In general, intrarea stăinilor pe teritoriul unei ţari necesită o autorizare prealabilă sau o viză specialaă, aplicată de organelle acestei ţări pe paşaportul persoanei respective.

Străinii pot fi expulzaţi dacă depăşesc termenul pentru care li s-a aprobat şederea sau comit incălcari ale ale legilor, pentru care legea prevede expulzarea.

Drepturile străinilor sunt reglementate prin convenţiile generale referitoare la drepturile omului, prin lege si prin convenţii intre ţarile in cauză, in general bayate pe reciprocitate. Ansamblul drepturilor si obligaţiilor străinilor , prevazute in convenţiile privind drepturile omului, in legea naţională şi convenăiile incheiate de o ţară cu alte ţari, constituie regimul juridic al străinilor in ţara respectivă.

Politica de expansiune a marilor puteri a determinat, in secolul XIX, o preocupare sporită pentru protecţia drepturilor străinilor. Această preocupare a continuat şi in prima jumatate a secolului XX multe cazuri de răspundere internaţională a statelor fiind legate de acţiuni sau omisiuni ale ale acestora care i-au afectat pe străini.

Unii autorii incă se referă la existenţa unui standard internaţional minim al tratamentului străinilor , in sensul că indiferent ce drepturi acordă un stat cetaţenilor săi , el este obligat să recunoască străinilor un minim de drepturi si libertăţi. O asemenea teza nu a fost niciodată general acceptată. In orice caz, ea nu mai este actual, in prezent, după ce drepturile ţi libertăţile ale omului au devenit universal, fiind recunoscute prin norme generale ale dreptului internaţional. Aceste norme prevăd puţine diferenţe intre străini şi cetăţeni , mai ales in ceea ce priveşte drepturile politice şi civile.

In esenţa , regimul juridic al străinilor a fost in mare parte absorbit de normele dreptului internaţional privind drepturile si libertăţile fundamentale ale omului.

Noţiunea de străin desemnează persoanele care se află pe teritoriul unui stat şi au cetaţenia altui stat sau sunt lipsite de cetaţenie. Prezenţa străinului pe teritoriul unui stat poate fi temporara sau permanent. Această prezenţă a atrăinilor naşte anumite problem juridice, in special , ca urmare a faptului că acestuia i se aplica , simultan , atat legile statului a cărui cetaţenie o are , cât şi legile statului pe a cărui teritoriu se află.

Persoanele fizice care nu sunt cetaţeni ai statului de reşedinţă şi nu sunt legaţi pri cetaţenie nici de alt stat sunt personae fara cetaţenie,adica apartizi. In legislaţia noastră apartizii sunt asimilaţi străinilor bucurându-se de aceleaşi drepturi. Art.18 din Constitutia romană prevede ca străinii şi apartrizii care locuiesc in Romînia se bucura de protecţia generală a persoanelor si averilor , garantată de Constituţie şi alte legi.

Situaţia juridical a străinilor este reglementată nu numai de legi naţionale care sunt diferite de la ţară la ţară , ci şi prin convenţii internaţionale şi norme cutumiare de drept internaţional.

Statul este, înainte de toate, o colectivitate umană care nu poate exista fără populaţie , asa cum nu poate exista fără teritoriu sau guvern. Sintetic definită, populaţia reprezintă totalitatea persoanelor (cetăţeni, străini, apatrizi) care trăiesc pe teritoriul statului. Acesta este sensul larg al noţiunii de „populaţie”, si vag din punct de vedere juridic care nu acoperă totalitatea situaţiilor de fapt (de exemplu: include si străinii domiciliaţi întrun stat si exclude cetăţenii proprii, care din diverse motive s-au instalat în alte ţări). Ca element constitutiv al statului, noţiunea de “populaţie” reprezintă totalitatea indivizilor care au o legătură juridică cu statul de origine, adică au cetăţenia acestuia. Statutul juridic al fiecărei categorii ce formează populaţia, în sens larg, este stabilit prin legile interne ale statului respectiv, în baza competenţei sale teritoriale. Excepţia de la această regulă este constituită de existenţa unor anumite categorii de persoane, asupra cărora jurisdicţia statului este limitată: diplomaţi sau funcţionari internaţionali, care se bucură de un statut special. Din punct de vedere al statutului lor juridic, persoanele aflate pe teritoriul unui stat pot fi clasificate în următoarele categorii: cetăţenii sau naţionalii statului, faţă de care statul îsi exercită jurisdicţia deplină si, în unele condiţii, protecţia diplomatică; străinii, persoane ce au cetăţenia altor state; persoane cu dublă cetăţenie (bipatrizii) sau lipsiţi de cetăţenie (apatrizii); categorii speciale: refugiaţi, persoane strămutate, persoane care solicită dreptul de azil, persoane aparţinând minorităţilor (etnice, religioase, lingvistice etc.) si care beneficiază de protecţie în baza convenţiilor internaţionale relative la drepturile si libertăţile fundamentale ale omului.