Structuri Institutionale cu Atributiuni de Administrare a Ordinii Publice în România

Definiţia conceptului de ordine publică

Noţiunea „ordine", după unele păreri, înseamnă o stare de rânduială, o aşezare sau funcţionare a lucrurilor după rând şi cuviinţă, sau cu alte cuvinte: o dispoziţiune a lucrurilor după anumite norme sau reguli utile şi armonice. Precum această stare de ordine se referă la un domeniu general de lucruri, sau la o sferă limitată ori specială de lucruri, avem o ordine generală sau o ordine specială ale acelui domeniu, sfere sau compartimente a lucrurilor sau a lucrului respectiv.

Dacă ordinea se referă la convieţuirea societăţii omeneşti, se numeşte ordine socială, care în organizaţia statală este numită ordinea social-statală şi sub care se înţelege în general: starea de rânduială echilibrată între factorii statali şi sociali, inclusiv individuali, înfăptuită prin instituirea şi respectarea unor anumite principii, norme şi reguli salutare pentru prosperarea vieţii social-statale.

Această stare de ordine internă generală a statului cere - în mod firesc - potrivire, echilibru şi armonie între organizarea şi funcţionarea instituţiilor diferite şi nevoile şi aspiraţiile populaţiei, între ceea ce este astăzi şi ceea ce constituie un ideal pentru mâine, între scopul salutar urmărit şi mijloacele folosite, între dorinţele unora şi drepturile altora, între drepturile statului şi pretenţiile cetăţenilor. Numai o stare echilibrată armonică a vieţii interioare a statului acordă şi asigură posibilitatea progresului şi a prosperităţii din toate punctele de vedere pentru cetăţeni şi stat.

Desfăşurarea convieţuirii sociale presupune aşadar, o ordine socială, a cărei menire este promovarea prosperităţii tuturor oamenilor.

Acţiunea ordinii sociale este dublă. În sens direct ea trebuie să contribuie pe de o parte cât mai mult posibil la opera de echilibrare şi disciplinare internă a indivizilor, prin înlesnirea condiţiilor prielnice acestui scop. Pe de altă parte, ea trebuie să faciliteze ca din majoritatea echilibrelor interne a componenţilor genului omenesc, să se formeze acel echilibru social viabil, care să poată servi de piedestal solid al ordinii sociale. Menirea indirectă a ordinii sociale este ca să îngrijească ca această stare de echilibru sau armonie socială, să fie realizată pe linia exigenţelor sistemului de ordine universală.

Legată de noţiunea de ordine socială este şi aceea de ordine de stat care însă nu este aşa de spontană şi de automată ca ordinea socială. Ordinea socială îşi are sorgintea în însăşi contactul pe care indivizii îl au între ei în viaţa socială în mod fatal şi necesar, pe când ordinea de stat derivă din respectul datorat legilor de către toate categoriile sociale, respect impus de însăşi autoritatea de stat şi asigurat de autoritatea de stat investită cu această facultate, cu o astfel de prerogativă. După A. Pillet, ordinea de stat este un aranjament regulat, normal, durabil şi combinat de o astfel de manieră că fiecare urmăreşte respectarea drepturilor esenţiale şi creşterea securităţii şi a tuturor facultăţilor şi libertăţilor atât fizice cât şi psihice. Potrivit lui Planiol, ordinea în stat este aşezarea instituţiilor şi rânduirea regulilor neapărat necesare funcţionării statului.

A. Lesviodax consideră că acest concept cuprinde totalitatea regulilor prin care se defineşte statutul juridic al conducătorilor şi menţine această distincţie cu toate efectele sale, asigurându-se pentru toţi existenţa armonioasă şi progresul potrivit cu nevoile sociale.