Studiu comparativ privind autoritățile de justiție constituțională în unele state europene

Rezumat

The study analyzes the functioning method and structure of the constitutional courts in states with an old democratic system and states with a new democratic system.Also this paper studies relations of the constitutional authorities with the other state powers.After the analysis we noticed how the constitutional authorities excersise control over the legal norms and effects of the decision they make.

Cuvinte-cheie : constituție, controlul de constituționalitate, legilor, efecte, curtea constituțională,

1.Noțiunea și necesitatea controlului de constituționalitate

Într-un stat de drept, baza legală a tuturor normelor juridice se află în Constituție, care reprezintă actul fundamental. Constituția asigură prin normele sale fundamentul unui sistem juridic adecvat care ajută la buna funcționare a relațiilor dintre guvernanți și guvernați, garantarea drepturilor și îndatoririlor fundamentale , stabilirea raporturilor dintre cetățeni și autoritățile publice, implicațiile puterilor statului și raporturile dintre acestea. În consecință, garanția supremației Constituției devine un reper esențial pentru statul de drept, aceasta fiind asigurată de Curtea Constituțională care exercită un control amănunțit asupra mecanismelor statului de drept, pentru a înlatura orice efecte contrare dispozițiilor constituționale.

Pentru ca actul fundamental să nu rămână doar o declarație de principiu, trebuie realizat controlul de constituționalitate de către un organ independent, altul decât cel care a elaborat norma juridică. Din punctul de vedere al naturii juridice, practica controlului constituționalității legilor se regăseste în principiul legalității, fapt ce susține necesitatea elaborării unor acte normative în conformitate cu o procedură bine determinată și a Constituției.

Conform teoriei separației puterilor în stat, la început, controlul de constituționalitate a fost atribuit autorităților clasice: puterii legislative, executive și apoi celei judecătorești. La început controlul constituționalității legilor a revenit puterii legislative care dobândește legitimitate prin votul popular, de unde și idea că numai poporul are drept de control asupra modului în care Parlamentul își exercită funcția legislativă.

Din perspectiva unor autori verificarea constituționalității legilor ar fi “o naivitate politică să se creadă că Parlamentul va anula o lege votată de el, pentru motivul că alta instanță a declatat-o neconstituțională.”[ I. Muraru, 1998, p. 29.] În calitatea sa de “unică autoritate legiuitoare a țarii” este imposibil să își recunoască singură propriile greșeli, erori sau interese politice pe care numai parlamentarii le cunosc.

În cazul în care controlul constituționalității legilor revine puterii executive, s-ar încălca principiul separației puterilor în stat deoarece puterea executivă se supune legii, o execută sau creează cadrul executării ei. Chiar dacă autoritățile executive ar emite norme juridice primare , aceastea nu ar putea modifica legile emise de organul legislativ decât cu acordul legislativului.

O a treia variantă de control al constituționalității legilor este reprezentată de instanțele judecătorești. Acest fapt este justificat prin misiunea judecătorilor de a interpreta și aplica legea cu imparțialitate. De asemenea, prin transparența procedurii judiciare care are caracter public în cazul dezbaterilor, obligația de motivare a sentințelor și contradictorialitatea, se determină o bună și corectă soluție.

Așadar, există și argumente împotriva controlului judecătoresc al constituționalității legilor, prin care statul trebuie să fie singurul său judecator.

Justificat sau contestat teoretic, s-a impus controlul judecătoresc al legilor în urma celebrului caz american Marbury vs Madison, din 1803 , prin care acest tip de control nu a fost atribuit Curții Supreme de către Constituția S.U.A.[Ionescu Cristian,1998, p. 29.]

În concluzie, încredințarea controlului constituționalității legilor în mâinile celor trei puteri ale statului, ar produce disfuncționalități în mecanismele principiului separației puterilor, în echilibrul și colaborarea puterilor în stat.

2. Formele controlului de constituționalitate

Soluția optimă, este aceea de a încredința controlul constituționalității legilor unei autorități specializate, Curtea Constituțională, instituind astfel o jurisdicție pentru a se ocupa special și exclusiv de contenciosul constituțional.Controlul de contrituționalitate se realizează în două moduri:anterior și posterior.[ Louis Favoreu, 1986, p.3.]

Doctrina juridică a clasificat controlul constituționalității legilor dupa anumite criterii. Un prim criteriu ce este prevăzut în mod expres în actul fundamental, face referire la controlul explicit si controlul implicit. Putem face trimitere la un control explicit doar atunci când este prevăzut în Constituție și indică organul competent să exercite acest control. În cazul unui control implicit, actul fundamental nu trimite în mod expres la un control de constituționalitate.