Subsidiaritatea

Introducere

Uniunea Europeană este o realitate complexă politică, socială şi juridică. Consiliul European de la Nisa (7-11 decembrie 2000) a luat în discuţie o posibilă reconfigurare a construcţiei comunitare pentru ca aceasta să fie aptă să răspundă noilor provocări.

În perspectiva lărgirii, Uniunea Europeană trebuie să rămână eficientă atât funcţional cât şi instituţional, cerinţă ce impune o regândire a sistemului organelor proprii, componenţa şi atribuţiile acestora, a mijloacelor de acţiune deja consacrate, cât şi a politicilor pe care le promovează.

Modelul comunitar trebuie să răspundă cât mai eficient globalizării şi contradicţiilor pe care le dezvoltă acest fenomen contemporan. În acest context, o Europă puternică şi unită nu poate fi decât un spaţiu de coeziune economică şi socială, care să asigure o integrare cu reducerea decalajelor existente şi pe care fenomenul globalizării are tendinţa de a le accentua.

Toate aceste probleme nu pot rămâne străine de unul din principiile sinequanone construcţiei comunitare, recunoscut în ultimul deceniu şi consacrat drept principiul subsidiarităţii.

Consacrat expres pentru prima dată prin articolul 3B al Tratatului de la Maastricht, principiul subsidiarităţii pune în discuţie raportul dintre stat şi Uniune, raportul dintre competenţele statului şi cele comunitare.

Construcţia comunitară, datorită naturii şi finalităţii sale dezvoltă şi contradicţii, întrucât prin natura sa juridică declarată şi recunoscută de restul subiectul de drept public este şi rămâne o organizaţie internaţională, în timp ce prin finalitatea urmărită şi prin mijloacele de acţiune folosite tinde să se comporte ca un tot unitar, aidoma unui stat. În contextul acestei contradicţii ce este de esenţa Uniunii Europene, subsidiaritatea este una din soluţiile care vine să dezamorseze tensiunea, să menţină echilibrul între contrarii şi să asigure eficienţa sistemului.

În temeiul principiului subsidiarităţii, în domeniile care nu sunt de competenţa sa exclusivă, Uniunea intervine numai dacă şi în măsura în care obiectivele acţiunii preconizate nu pot fi realizate în mod satisfăcător de statele membre nici la nivel central, nici la nivel regional şi local, dar datorită dimensiunilor şi efectelor acţiunii preconizate, pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii.

Instituţiile Uniunii trebuie sa aplice principiul subsidiarităţii în conformitate cu Protocolul privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii. Parlamentele naţionale asigură, in acest sens, respectarea principiului subsidiarităţii, în conformitate cu procedura prevăzută în respectivul protocol.

Pentru a fi respectat acest principiu, tratatele comunitare prevad ca:înainte de a propune un act legislativ, Comisia procedează la consultări extinse. După caz, aceste consultări trebuie să aibă în vedere dimensiunea regională şi locală a acţiunilor preconizate. În caz de urgenţă excepţională, Comisia nu procedează la consultările menţionate. Comisia îşi motivează decizia în cadrul propunerii. “Proiect de act legislativ” înseamnă propunerile Comisiei, iniţiativele unui grup de state membre, iniţiativele Parlamentului European, cererile Curţii de Justiţie, recomandările Băncii Centrale Europene şi cererile Băncii Europene de Investiţii privind adoptarea unui act legislativ.

Comisia transmite parlamentelor naţionale proiectele sale de acte legislative şi proiectele sale modificate, în acelaşi timp în care le transmite organului legislativ al Uniunii.

Parlamentul European transmite parlamentelor naţionale proiectele sale de acte legislative, precum şi proiectele sale modificate. Consiliul transmite parlamentelor naţionale proiectele de acte legislative emise de un grup de state membre, de Curtea de Justiţie, Banca Centrală Europeană sau Banca Europeană de Investiţii, precum şi proiectele modificate. La adoptarea acestora, rezoluţiile legislative ale Parlamentului European şi poziţiile Consiliului se transmit de către acestea parlamentelor naţionale.

Proiectele de acte legislative se motivează în raport cu principiul subsidiaritatii. Orice proiect de act legislativ ar trebui să cuprindă o fişă detaliată care să permită evaluarea conformităţii cu acest principiu. Fişa menţionată anterior ar trebui să cuprindă elemente care să permită evaluarea impactului financiar al proiectului în cauză şi, în cazul unei directive, evaluarea implicaţiilor acesteia asupra reglementărilor care urmează să fie puse în aplicare de statele membre, inclusiv asupra legislaţiei regionale, după caz.