Supremația Constituției și Fundamentele sale Teoretice

1. Introducere

O problemă mai delicată a dreptului constituţional, evitată a fi abordată în mod direct, o reprezintă fundamentarea ştiinţifică a supremaţiei constituţiei, deoarece ea ţine de locul constituţiei în sistemul normativ, de ierarhizarea actelor normative, a sistemului de drept şi de locul dreptului constituţional în sistemul de drept.

Faptul că supremaţia constituţiei apare ca un lucru ştiut, firesc, de neconstestat (axiomatic) justifică oarecum lipsa unor preocupări directe pentru motivarea şi justificarea acestei supremaţii.

Supremaţia constituţiei a devenit una din axiomele dreptului constituţional constemporan şi reprezintă o calitate a constituţiei care o situează în vârful ierarhiei sistemului juridic al unei societăţi.

În viziunea juristului austriac Hans Kelsen ordinea juridică, nu este un sistem de norme juridice de acelaşi rang, ci o piramidă sau ierarhie formată dintr-un anumit număr de „straturi” de norme jurdice, în vârful căreia se află Constituţia.

Supremaţia constituţiei implică subordonarea autorităţilor publice, în special a legiuitorului, faţă de constituţie, ceea ce îi conferă acesteia eficienţa necesară realizării imperativelor statului de drept, cu precădere a celui prvind garantarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale.

2. Originile supremaţiei constituţiei

Principiul supremaţiei constituţiei îşi are originea în teoriile dreptului natural şi ale legilor fundamentale, potrivit cărora dreptul natural era un drept superior, care trebuie respectat de către legile stabilite de guvernanţi. Toma d’Aquino opina că legea omenească era determinată de legea naturală: dacă legea omenească era în contradicţie cu legea naturală, ea nu mai era o lege, ci o „corupere a legii”. Astfel că, începând chiar cu Evul Mediu, s-a stbilit o ierarhie a normelor care a îmbrăcat diverse forme de-a lungul istoriei.

În Anglia, de exemplu, legile fundamentale erau considerate normele de common law. Sir Edward Coke arăta că, „dacă un act al parlamentului contrazice dreptul şi raţiunea, sau este imposibil de executat, Common Law va arăta în ce măsură un astfel de act este nul”. În Germania, legile fundamentale reprezentau reguli care trebuiau puse deasupra normelor obişnuite: legile succesiunii la tron, acordurile între monarh şi stări, drepturile monarhului etc.

Fundamentele politice şi juridice ale principiului actual al supremaţiei constituţiei au apărut odată cu diseminarea teoriilor suveranităţii naţionale şi a drepturilor fundamentale şi cu apariţia primelor declaraţii de drepturi şi constituţii din sec. al XVIII – lea. Constituţia SUA cuprinde afirmarea principiului suveranităţii poporului şi consitutţia apare, astfel, ca o expresie supremă a acestei suveranităţi. Constituţia este, deci, legea supremă şi pe baza ei se structurează întreaga ordine juridică a statului. Supremaţia constituţiei este şi suportul necesar pentru aplicarea principiului separaţiei puterilor: în lipsa supremaţiei, separaţia puterilor ar putea fi încălcată de către autoritatea cea mai puternică. De asemenea, supremaţia constituţiei este necesară pentru a asigura garantarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale individului, care constituie una din limitările puterii statului.

3. Conceptul de supremaţie a constituţiei – fundamente teoretice

Supremaţia constituţiei (valoarea juridică supremă, super legalitate, legea supremă etc.) nu este o categorie strict juridică, ci una politico-juridică.

Unii autori explică supremaţia constituţiei prin faptul că aceasta este „legea legilor, legea supremă”. Alţii consideră că supremaţia constituţiei pe plan juridic este o rezultantă a faptului că modificarea ei trebuie adoptată de către parlament cu majoritate calificată de două treimi din numărul total al deputaţilor, spre deosebire de legile ordinare, care pot fi adoptate, modificate, suspendate sau abrogate de acelaşi organ, cu majoritatea de jumătate plus unu din numărul total al deputaţilor care îl alcătuiesc.

Există opinii conform cărora supremaţia constituţiei se explică prin faptul că aceasta ocupă un loc principal, fiind o lege fundamentală, care stă la temelia organizării statale şi este baza juridică a întregii legislaţii subliniindu-se faptul că supremaţia se exprimă faţă de legile ordinare în deosebiri de conţinut, formă şi putere juridică.

Supremaţia constituţiei rezultă din conţinutul acesteia – supremaţia materială:

- Ea legitimează puterea, convertind voinţele individuale sau colective în voinţe de stat;

- Ea conferă autoritate guvernanţilor, îndreptăţându-le deciziile şi garantându-le aplicarea;

- Ea determină funcţiile şi atribuţiile ce revin autorităţilor publice;

- Consacrând drepturile şi datoriile fundamentale, diriguieşte raporturile dintre cetăţeni, dintre ei şi autorităţile publice;

- Indică sensul sau scopul activităţii statale, adică valorile politice, ideologice şi morale sub semnul cărora este organizat şi funcţionează sistemul politic;

- Constituţia reprezintă temeiul fundamental şi garanţia esenţială a ordinei de drept;

- Ea este reperul decisiv pentru aprecierea validităţii tuturor actelor şi faptelor juridice.

Supremaţia constituţiei are şi un sens formal care rezultă din procedura de adoptare a constituţiei, procedură care exteriorizează o forţă particulară, specifică şi incesibilă care se ataşează.

Supremaţia constituţiei este aşadar o noţiune complexă, în conţinutul căreia se cuprind trăsături şi elemente (valori) politice şi juridice, care exprimă poziţia supraordonată a constituţiei nu numai în sistemul de drept, ci şi în întregul sistem social-politic al unei ţări.

Având în vedere diversele opinii din literatura de specialitate putem conchide că supremaţia constituţiei se fundamentează ştiinţific pe:

- Conţinutul, forma şi forţa juridică a normelor pe care le conţine

- Pe principiile fundamentale de organizare şi funcţionare a organelor statului

- Pe trăsăturile puterii statale.

4. Consecinţele juridice ale supremaţiei constituţiei

Poziţia privilegiată a constituţiei în sistemul drept implică firesc o multitudine de consecinţe juridice. Prezentăm câteva dintre acestea:

- Consecinţe juridice privind adoptarea constituţiei – constituţia este adoptată potrivit unor reguli speciale, deosebite faţă de celelalte acte normative atât sub aspectul autorităţii competente, cât şi al procedurii de adoptare. Adoptarea constituţiei trebuie văzută ca un proces complex în care se detaşează clar cel puţin trei elemente: iniţiativa adoptării constituţiei, organul competent (constituantul sau puterea constituantă) şi modurile de adoptare.