Sursele Dreptului Comunitar

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Sursele Dreptului Comunitar.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 13 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Drept

Cuprins

CUPRINS
1. Consideraţii generale 2
1.1. Ce este Uniunea Europeană? 2
1.2. Principalele instituţii ale Uniunii Europene 2
2. Principiile generale ale Dreptului comunitar 3
3. Sursele Dreptului comunitar 5
3.1. Dreptul primar. Tratatele 5
3.2. Dreptul derivat 8
3.3. Jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunităţii Europene şi
a Tribunalului de primă instanţă ca izvoare ale Dreptului
comunitar 11
Bibliografie 13

Extras din document

1. Consideraţii generale

1.1. Ce este Uniunea Europeană ?

Uniunea Europeană (U.E.) reprezintă cea mai complexă structură politică şi economico-monetară existentă pe continentul european. Dintre toate structurile europene (UE, NATO, UEO, Consiliul Europei, OSCE), Uniunea Europeană reprezintă organismul cheie. Uniunea şi-a început activitatea, sub această denumire, la 1 noiembrie 1993 în baza Tratatului semnat în februarie 1992, la Maastricht.

Ea reuneşte, la ora actuală: 20 republici şi 7 monarhii constituţionale (Belgia, Danemarca, Luxemburg, Olanda, Marea Britanie, Spania şi Suedia) – toate democraţii.

Uniunea numără azi aproximativ 500 milioane locuitori.

Uniunea reprezintă primul partener comercial în schimburile internaţionale: 18 % la importuri şi 19 % la exporturi din volumul total de schimburi. Spre comparaţie, la exporturi, SUA deţin 16 %, Japonia 9 %, Canada 5 %, China 9 %, iar restul lumii 42 %.

S-a spus adesea că Europa este un gigant economic, dar un pitic politic. Ori, obiectivul PESC – lansat prin Tratatul de la Maastricht – este de a permite UE să joace pe scena internaţională un rol echivalent cu cel economic. Uniunea este conştientă că, în condiţiile globalizării, ea trebuie să se consolideze pentru a rezista presiunilor concurenţiale şi a juca un rol activ pe scena vieţii politice internaţionale. Ea poate deveni un „global player”.

Trei pot fi considerate a fi marile realizări, de până acum, ale Uniunii Europene şi, în general, ale integrării europene:

- a asigurat o pace durabilă între membrii săi după secole de conflicte armate. În ciuda unor conflicte etnico-religioase pe care unele ţări membre ale UE le mai cunosc (Marea Britanie, Spania, Franţa, Belgia), acestea sunt ţări stabile. În plus colaborarea dintre Franţa şi Germania a reprezentat şi încă reprezintă motorul construcţiei europene;

- a asigurat o prosperitate, un nivel de trai şi de civilizaţie pentru cetăţenii săi invidiat de toate celelalte ţări europene (cu excepţia Elveţiei), precum şi de alte ţări vecine continentului nostrum;

- a asigurat păstrarea/conservarea identităţii naţionale a statelor membre.

1.2. Principalele instituţii ale Uniunii EuropeneEuropee

Principalele instituţii ale Uniunii Europene, cunoscute ca instituţii centrale şi implicate în procesul de decizie, sunt reprezentate de Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene şi Comisia Europeană. Rol consultativ în procesul de decizie au Comitetul Economic şi Social, Comitetul Regiunilor. Consiliul European are rol de stimulator al discuţiilor şi inţiativelor comunitare.

Alte instituţii cu rol important în funcţionarea UE sunt: Curtea Europeană de Justiţie (împreună cu Tribunalul Primei Instanţe), Curtea de Conturi şi Ombudsmanul European. Nu în ultimul rând, avem instituţia financiară reprezentată de Banca Europeană de Investiţii – care sprijină implementarea politicilor UE (alături de Fondurile Structurale şi de programele comunitare – şi Banca Central Europeană – creată în scopul sprijinirii uniunii economice şi monetare.

Aceste instituţii, create pe parcursul a mai mult de 40 de ani, reflectă evoluţia în timp a structurii unionale europene şi trec acum printr-un proces de reformă generat de extinderea Uniunii cu zece state în 2004 (cea mai mare extindere din istoria sa) şi cu alte două în 2007 (deocamdată, procesul neoprindu-se aici).

2. Principiile generale ale dreptului comunitar

Spre deosebire de Curtea Internaţională de Justiţie care în statutul său (art. 38 paragraful 1 lit. c) este abilitată să aplice „principiile generale de drept recunoscute de naţiunile civilizate”, Curtea Europeană de Justiţie nu dispune de o prevedere asemănătoare în tratatele constitutive sau în protocoalele relative la statutul său.

Totuşi, Curtea a recurs şi recurge frecvent la principii generale sau fundamentale pe care ea le desemnează ca principii de drept comunitar şi pe care — cu acest titlu — le impune în exercitarea misiunii care îi incumbă potrivit tratatului, misiunea asigurării respectării dreptului. Acest demers al Curţii, care s-a amplificat şi îmbogăţit în cursul timpului, a suscitat întrebări ţinând de justificarea lui şi de originea principiilor astfel consacrate.

Dreptul comunitar (originar ori derivat) este conceput pentru realizarea unor scopuri economice determinate, fiind - de aceea - departe de a reglementa toate problemele pe care ordinea juridică le poate ridica. Pentru a răspunde acestei necesităţi, Curtea nu putea face apel decât la principii generale. Metodele de interpretare pe care ea le foloseşte au jucat un rol deosebit în dezvoltarea dreptului comunitar, dar interpretarea surselor scrise nu putea acoperi întreaga nevoie de reglementare. În acest context, în hotărârile Curţii au apărut din ce în ce mai frecvent referiri la „principiile generale comune drepturilor statelor membre”.

În ce priveşte originea principiilor astfel consacrate, ea este diversă, o enumerare neputându-se face în absenţa unei clasificări. În doctrină au fost evidenţiate clasificări diferite, una din cele mai des folosite fiind cea tripartită, în:

- principii inerente oricărui sistem juridic organizat;

- principii generale comune sistemelor juridice ale statelor membre;

- principii deduse din natura Comunităţilor Europene.

Examenul conţinutului principiilor generale comportă două aspecte: cel al înţelesului principiului şi acela al modalităţilor concrete de punere a sa în practică.

Păstrând delimitarea între principiile generale de drept (cele inerente oricărui sistem juridic organizat şi cele comune sistemelor juridice ale statelor membre) şi principiile deduse din natura comunităţilor, putem enumera ca făcând parte din prima categorie principiul securităţii juridice, cel al protecţiei încrederii legitime, principiile care derivă din exigenţele statului de drept.

În ce priveşte categoria principiilor generale deduse din natura comunităţilor, ea este formată din ansamblul regulilor pe care judecătorul comunitar le degajă din dispoziţiile tratatelor, cărora el le atribuie o valoare fundamentală. Se remarcă în sânul acestei categorii o diviziune între principiile generale cu caracter instituţional şi principiile generale deduse din noţiunea de Piaţă comună.

Principii generale cu caracter instituţional sunt: aplicabilitatea directă a dreptului comunitar şi preeminenţa sa dar şi acela al solidarităţii, legat de noţiunea însăşi de comunitate, solidaritatea impunându-se statelor membre atât în relaţiile lor reciproce cât şi în ce priveşte atitudinea pe care ele trebuie să o adopte în cadrul unor structuri externe cărora le aparţin.

Un alt principiu din această categorie este cel al echilibrului instituţional, reprezentat — potrivit jurisprudenţei Curţii — de un echilibru al puterilor, adică de o repartiţie a funcţiilor şi atribuţiilor între cele trei instituţii comunitare. Curtea vede în echilibrul instituţional un principiu cu caracter constituţional, care trebuie aplicat mai ales relaţiilor interinstituţionale.

Principiile generale deduse din noţiunea de Piaţă comună sunt cele enunţate de dispoziţiile tratatelor ca inerente creării şi funcţionării unei pieţe comune şi sunt reluate în dispoziţiile proprii domeniilor diferite reglementate de aceste tratate.

Caracterul jurisprudenţial al principiilor generale le conferă acestora o autoritate care este aceeaşi cu cea de care dispune judecătorul comunitar în exercitarea puterilor cu care el este investit. În alţi termeni, aceste principii au o autoritate care le plasează pe acelaşi rang cu tratatele în ierarhia regulilor dreptului comunitar. Respectarea lor se impune astfel instituţiilor, condiţionând legalitatea actelor adoptate de ele.

Parte integrantă a sistemului dreptului comunitar, principiile împrumută de la acest drept calităţile sale în raport cu dreptul naţional. Ele se impun astfel ca atare autorităţilor statelor membre în exercitarea puterilor de care acestea dispun în domeniile reglementate de dreptul comunitar.

În ipoteza în care în aceeaşi situaţie mai multe principii ar apărea concurente, chiar opuse, îi aparţine judecătorului comunitar să îl determine pe acela care se aplică făcând să prevaleze principiul care în opinia sa trebuie să se impună.

Fisiere in arhiva (1):

  • Sursele Dreptului Comunitar.doc