Tactica Efectuării Reconstituirii

Noţiune

În privinţa noţiunii reconstituirii, opiniile din literatura de specialitate sunt diferite. Autorul unei lucrări mai vechi arată că reconstituirea este un mijloc de observaţie asupra faptelor sau evenimentelor din trecut, reproduse în mod artificial. După o părere mai recentă reconstituirea este o activitate procedurală auxiliară, care ajută la desfăşurarea procesului penal. Un alt autor, însă, o socoteşte o formă auxiliară a cercetării locului săvârşirii faptei.

Reglementarea reconstituirii în legislaţia procesual penală actuală a fost determinată atât de necesitatea lărgirii posibilităţilor de aflare a adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, cât şi de consfinţirea prin lege a unui procedeu cu caracter probator întâlnit frecvent în activitatea organelor judiciare.

În conformitate cu prevederile art. 130 C.pr.pen., organul de urmărire penală sau instanţa de judecată, dacă găseşte necesar pentru verificarea şi precizarea unor date, poate să procedeze la reconstituirea la faţa locului, în întregime sau în parte, a modului şi condiţiilor în care a fost săvârşită fapta.

Reconstituirea este, în esenţă, o activitate procedurală auxiliară, un procedeu probator destinat realizării scopului procesual penal.

Raportând-o la alte activităţi procedurale, unii autori de specialitate consideră reconstituirea drept o formă auxiliară a cercetării la faţa locului prin care se poate verifica dacă faptele şi împrejurările unei cauze cercetate s-au săvârşit într-un anumit mod.

Trăsătura caracteristică definitorie a reconstituirii este conturată de reproducerea experimentală a condiţiilor existente în momentul săvârşirii unei fapte penale, în scopul verificării directe de către organul judiciar a veridicităţii lor, a posibilită¬ţilor de percepţie, precum şi al verificării unor date obţinute prin alte mijloace de probă.

Obiect

Obiectul reconstituirii îl constituie reproducerea cu caracter experimental, fie în întregime, fie în parte, a faptelor cercetate, a modului şi a cir¬cumstanţelor în care acestea au fost săvârşite, inclusiv a condiţiilor în care au putut fi recuperate. Este vorba de o interpretare extensivă a prevederilor art.130 C.pr.pen., însă, absolut necesară, întrucât reconstituirea vizează verificarea decla¬raţiilor mai multor subiecţi procesuali (martori, învinuiţi sau inculpaţi), ca şi a posibilităţilor de efectuare a anumitor acte, ori de producere a unor rezultate.

Funcţii

Funcţiile reconstituirii sunt:

a)Verificarea şi precizarea unor date privitoare la latura obiectivă şi subiec¬tivă a infracţiunii, prin reproducerea artificială totală sau parţială, a faptelor sau împrejurărilor cauzei.

b)Desprinderea de concluzii nu numai cu privire la veridicitatea declaraţiilor învinuitului sau inculpatului, ori ale martorului, ci şi în legătură cu versiu¬nile elaborate în cauza respectivă .

c)Obţinerea posibilă de probe noi, nedescoperite într-o fază anterioară, cum ar fi, de pildă, cercetarea la faţa locului, chiar şi o percheziţie, urmată de reconstituire.

Importanţa reconstituirii rezultă, în primul rând, din rolul pe care î1 are acest procedeu probator în conturarea elementelor constitutive ale infracţiunii, în aflarea adevărului. Prin reconstituire, elementele de probă îndoielnice sau simple indicii pot, după caz, să fie reţinute ca probe serioase sau înlăturate ca lipsite de valoare. Importanţa sa trebuie privită, însă, în lumina dispoziţiilor art.63 C.pr.pen., conform cărora, reconstituirii ca şi celorlalte mijloace de probă, nu i se poate atribui o valoare probantă deosebită, concluziile ce se desprind din precizarea şi verificarea elementelor de fapt urmând să fie apreciate în raport cu celelalte probe administrate în cauză.

În practica unor organe judiciare, ca şi în unele lucrări de specialitate, se foloseşte, pe lângă termenul de reconstituire, şi cel de experiment judiciar sau experiment de anchetă, în majoritatea cazurilor avându-se în vedere aceeaşi instituţie.

Din moment ce în Codul de procedură penală a fost consacrat termenul de reconstituire, este normal şi necesar ca el să fie întrebuinţat consecvent, atât în practica judiciară, cât şi în lucrările de specialitate.

Categorii de reconstituiri

Potrivit practicii organelor de urmărire penală, în literatura de specialitate s-a încercat clasificarea principalelor categorii de reconstituire, în funcţie de câteva criterii de natură subiectivă şi obiec¬tivă, potrivit obiectului reconstituirii, cum ar fi, de exemplu, verificarea declaraţiilor martorilor, a învinuiţilor sau inculpaţilor. De exemplu, reconstituirea în vederea verificării unor susţineri ale martorilor, explicaţiilor învinuitului, condiţiilor de audiţie şi de vizibilitate, posibilităţii săvârşirii anumitor acţiuni sau reconstituirea efectuată în vederea verificării posibilităţilor de observare, percepere sau memorare.