Tâlhăria

1. Conţinutul legal al tălhăriei

Tâlhăria este fapta persoanei care pentru comiterea acţiunii de furt sau pentru păstrarea bunurilor furate ori pentru înlăturarea urmelor furtului sau înlaturarea pericolului de a fi prinsă recurge la violenţe, amenintări sau alte constrângeri îndreptate împotriva altei persoane.

În Codul Penal în vigoare, tâlhăria este incriminată :

art.211 prevede:

- varianta tip:

"Furtul săvârşit prin întrebuinţare de violenţe sau ameninţări ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţa de a se apăra, precum şi furtul urmat de întrebuinţarea de astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 18 ani.

- variante agravate:

- „Tâlhăria săvârşită în următoarele împrejurări:

a) de o persoană mascată, deghizată sau travestită;

b) în timpul nopţii;

c) într-un loc public sau într-un mijloc de transport, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 20 ani.

Pedeapsa este închisoarea de la 7 la 20 ani, dacă tâlhăria a fost săvârşită:

a) de două sau mai multe persoane împreună;

b) de o persoană având asupra sa o armă, o substanţă narcotică ori paralizantă;

c) într-o locuinţă sau în dependinţe ale acesteia;

d) în timpul unei calamitaţi;

e) a avut vreuna din urmările arătate în art.182.

Tâlhăria care a produs consecinţe deosebit, de grave sau a avut ca urmare moartea victimei se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.”

Deci furtul constituie acţiunea principală, de bază, în structura tâlhăriei, iar folosirea violenţei, a ameninţărilor sau a altor forme de constrângere constituie acţiunea adiacentă (secundară), de particularizare a acţiunii principale.

Infracţiunea de tâlhărie constă în acele fapte periculoase, din punct de vedere social, care se răsfrâng direct împotriva relaţiilor care asigură existenţa şi dezvoltarea avutului privat şi public.

Tâlhăria este o infracţiune gravă, o faptă profund antisocială, reprezentând un grad de pericol ridicat, indiferent de natura avutului împotriva căruia se îndreaptă.

Gravitatea deosebită a acestei infracţiuni, gradul de pericol social al acestei fapte rezidă din încalcarea concomitentă a două categorii de norme juridice: pe de o parte normele care protejează viaţa, integritatea corporală şi sănătatea persoanei, iar pe de altă parte norme care asigură existenţa şi dezvoltarea avutului.

Infracţiunea de tâlhărie trebuie privită ca o infracţiune gravă, nu numai în formele ei agravante, întrucât pericolul social al acestei fapte rezultă şi din săvârşirea acesteia în forma simplă.

Spre deosebire de alte infracţiuni care aduc atingere avutului, existenţa infracţiunii de tâlhărie presupune şi întrebuinţarea de violenţe, ameninţări sau alte forme de constrângere care pot leza şi integritatea fizică sau psihică a persoanei prejudiciate material.

Întrebuinţarea actelor de constrângere sporeşte gradul de pericol social al tâlhăriei, întrucât prin întrebuinţarea de violenţe sau ameninţări ori prin punerea victimei în starea de inconştienţă sau neputinţa de a se apăra, se anihilează opoziţia victimei, violenţa servind ca mijloc pentru comiterea furtului, păstrarea bunului furat, înlaturarea urmelor infracţiunii sau scăparea făptuitorului.

Prin întrebuinţarea violenţei ca element al naturii obiective a infracţiunii de tâlhărie se aduce atingere relaţiilor sociale privind viaţa, integritatea corporală, sănătatea, libertatea care formează obiectul juridic special adiacent al tâlhăriei. În conţinutul obiectiv al tâlhăriei sunt conjugate două acţiuni distincte (furt şi tâlhărie), "tâlhăria este o acţiune complexă constituind o unitate legală în care sunt absorbite două activităţi specifice, legate între ele printr-un raport de la mijloc la scop şi prin aceeaşi rezoluţie infracţională"

Scopul principal urmărit de către făptuitor este comiterea

furtului, violenţa sau ameninţarea constituind doar un mijloc pentru realizarea acestui scop. De aceea, legiuitorul a inclus tâlhăria în categoria infracţiunilor contra patrimoniului şi nu în categoria infracţiunilor contra persoanei.