Teoria Anomiei în Concepția lui Emile Durkheim

Emile Durkheim s-a născut la Epinal (Franţa) pe 15 aprilie 1858, şi este ultimul copil al unei familii de evrei stabilită în Franţa în Evul Mediu. El a studiat literele şi ştiinţele în timp ce a urmat studiile secundare, iar ca elev al Şcolii Normale Superioare a studiat filozofia Este influenţat de cărţile lui Montesquieu, ale contelui de Saint-Simon, dar şi de Auguste Comte şi Herbert Spencer.

Durkheim este autorul a numeroase articole, a unor recenzii critice dar mai ales al unor studii importante în sociologie, fiind ˝ primul creator al unui sistem teoretic clar şi explicit formulat, folosit adesea în construirea teoriilor ˝.

Emile Durkheim este considerat ˝autorul cu cea mai importantă contribuţie în fixarea academică a sociologiei ca şiinţă şi în impunerea ei deplină în cercul ştiinţelor umaniste˝, după ce Auguste Comte îi dăduse numele şi raţiunea de a exista.

Durkheim a recunoscut existenţa ˝antagonismului dintre munca şi capital˝şi a altor contradicţii ale capitalismului,dar le-a considerat nu ca fenomene necesare,logice,ci ca fenomene˝anormale˝,care ar putea fi înlăturate fără transformarea revoluţionară a societăţii,manifestându-se astfel ca un apologet al orânduirii burgheze.

Dintre cele mai importante realizări ştiinţifice menţionăm următoarele: ˝ Despre diviziunea muncii sociale ˝ (1893), ˝ Despre sinucidere ˝ (1897), ˝ Formele elementare ale vieţii religioase ˝ (1912), precum şi ˝ Regulile metodei sociologice ˝ (1895).

Încă din prima sa lucrare, ˝ Despre diviziunea muncii sociale ˝, Emile Durkheim prezintă cauzele evoluţiei societăţilor moderne având în vedere problema organizării sociale, propunând o teorie bazată pe ˝ normă ˝ şi ˝ sancţiune ˝, ca premise ale oricărei existenţe din societate.

Durkheim explica în această lucrare că diviziunea muncii este sursa solidarităţii sociale, precum şi dualitatea fiinţei umane în felul urmator: ˝ în fiecare din noi există două conştiinţe - una care conţine stări personale, care reflectă personalitatea individuală şi alta care conţine stări comune tuturor indivizilor, simbolizând societatea ˝.

Una dintre cele mai importante lucrări ale lui Durkheim este cea publicată în anul 1897 - ˝ Despre sinucidere ˝ - lucrare în care acesta abordează în mod ştiinţific un fapt social contemporan şi anume creşterea frecvenţei sinuciderilor la sfârşitul secolului al XIX –lea.

Emile Durkheim conturează o nouă viziune asupra morţii voluntare, care era considerată până la el un act exclusiv personal, fundamentat pe o serie de motivaţii individuale. Sociologul francez nu neagă rolul unor cauze psihopatologice care ar putea explica rata sinuciderilor, dar demonstrează că tendinţa specifică spre sinucidere are cauze sociale. Această tendinţă se ridică la nivelul unui fenomen colectiv prin prisma datelor statistice analizate atât calitativ, cât şi cantitativ. Demonstrarea specificului social al unui fenomen căruia i se atribuiau exclusiv cauze individuale dovedeşte că ˝moartea voluntară e un tip de deces a cărui semnificaţie nu e de ordin demografic, ci filosofic, religios, moral, cultural˝.

Adevărata cauză a sinuciderii este de natură socială întrucât semnificaţiile acestui act se înscriu în contexte definite de raporturi sociale, de norme, valori, prescripţii morale sau religioase.

Cu toată diversitatea formelor de sinucidere există o caracteristică comună a acestora: ele sunt săvârşite în cunoştinţă de cauză, victima fiind conştientă de gestul său. Caracterul raţional şi conştient al sinuciderii face din acest fenomen o problemă socială. Sinucigaşul comite un act prin care se autoanulează ca element al societăţii, prin care renunţă la orice implicare în viaţa comunitară.Pe de altă parte, el se sustrage presiunilor sociale şi renunţă definitiv la calitatea de membru al societăţii.

În studiul său asupra sinuciderii, Emile Durkheim reia tema integrării sociale, el fiind interesat de modalitaţile în care socialul acţionează asupra grupului şi nu asupra indivizilor luaţi separat, izolat. Concepţia sa vizează o anume capacitate a sistemului social: aceea de a integra grupurile sociale. Sinuciderea, spune Emile Durkheim, variază invers proporţional cu gradul de integrare a grupurilor din care individul face parte. Cu cât grupurile sociale sunt mai slăbite, cu atât individul se bizuie mai puţin pe ele şi mai mult pe sine însuşi. Acesta nu-şi mai poate găsi echilibrul decât dacă o forţă exterioară îl îndrumă. Când această forţă colectivă slăbeşte creşte predispoziţia spre sinucidere.