Teoria Generală a Dreptului

Metodele de cercetare a fenomenului juridic

Cercetarea stiintifica a unui obiect înseamna a încheia o conventie cu propria ta inteligenta sublinia Tudor Vianu. Metoda apare deci, ca un mijloc eficace al gândirii.

Metodologia juridica este definita ca acel sistem al unor factori de relativa invarianta într-un numar suficient de mare de metode, factori ce au ca obiect raporturile, legaturile, relatiile ce se stabilesc între diferitele metode în procesul cunoasterii fenomenului juridic .

Factorii de relativa invarianta într-un numar suficient de mare de metode sunt în acest caz principiile, normele sau criteriile metodologice, care alcatuiesc continutul metodologiei juridice. Obiectul metodologie juridice îl constituie raporturile, legaturile, relatiile care se stabilesc între diferitele metode de cercetare juridica.

Metodele cercetarii fenomenului juridic sunt:

- Metoda logica

- Metoda comparativa

- Metoda istorica

- Metoda sociologica

- Metodele cantitative.

Metoda logica

Metoda logica consta în folosirea unor procedee ale logicii formale generale precum rationamentele inductive, rationamentele deductive (silogismele), procedeele de demonstratie etc., pentru deslusirea întelesului normelor juridice. Altfel spus, interpretarea logica consta în lamurirea sensului ei pe baza legilor formale a rationamentelor logice, inductive si deductive.

În utilizarea acestei metode, atât doctrina cât si jurisprudenta de specialitate au statornicit anumite argumente logice folosite pentru stabilirea sensului si întelesului exact al normei de drept. Cele mai importante procedee utilizate în cadrul metodei logice sunt:

a. regula potrivit careia unde legea nu face deosebire în privinta anumitor situatii, atunci deosebirile nu se pot face prin intermediul interpretarilor cu alte cuvinte nici de catre subiectul interpretarii;

b. regula potrivit careia exceptiile în drept sunt de stricta interpretare, ceea ce înseamna ca nu pot fi multiplicate; ele sunt numai acelea prevazute în normele de drept, iar pe calea interpretarii nu se poate adauga o alta exceptie existenta;

c. argumentul ad. Absurdum adica argumentul reducerii la absurd, procedeu folosit pentru a demonstra ca solutia la care se ajunge pe baza interpretarii normei de drept este singura posibila fata de împrejurarea ca orice alta solutie ar conduce la consecinte inadmisibile.

d. Argumentul per a contrario este metoda de argumentare întemeiata pe legea tertului exclus (tertium non datur) potrivit careia, în cazul a doua situatii contradictorii, care se neaga una pe cealalta numai una este adevarata, fiind exclusa a treia posibilitate. Acest procedeu se fundamenteaza pe regula potrivit careia cine sustine o teza, o neaga pe cealalta.

e. Procedeul a fortiori potrivit caruia ratiunea aplicarii unei norme de drept la o anumita situatie este mai puternica decât în situatia avuta în vedere expres de catre textul normei de drept respective;

f. Procedeul potrivit caruia unde exista aceeasi ratiune a logicii, acolo se aplica aceeasi dispozitie a legii argument folosit pentru a sublinia ca o dispozitie legala se aplica în toate situatiile în care în mod rational se impune aplicarea ei.

g. Procedeul a majori, adminus care înseamna ca cine poate sa faca un act juridic de o mai mare importanta, prevazut de normele de drept, acela poate savârsi acte juridice de o mai mica importanta în domeniul respectiv chiar daca norma de drept nu o prevede expres.

Traducerea este aceea ca cine poate mult, poate si mai putin.